Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Dragobete vs. Valentin

Astăzi e la modă să sărbătoreşti Valentine*s day! Dacă ai comis cumva oroarea de a-l serba pe „omologul” local, Dragobetele, eşti demodat, ai mentalitate învechită. Cam asta e opinia colectivă, din păcate.

O opinie născută cel mai adesea din dezinformare, din înghiţirea unor pastile bine ambalate, colorate în roşu, intens mediatizate. Tinerii, cum e şi firesc, au gustat cu mare plăcere din tableta întinsă de confraţii de peste Ocean sau, şi mai grav, au invadat ei înşişi farmacia încăpătoare, îndopându-se cu astfel de pastile. Alegoria este valabilă şi în alte domenii.
Revenind, respect amintirea preotului roman Valentin, precum şi dorinţa catolicilor de a-l serba. Dar nu pot să nu-mi pun o întrebare: Câţi dintre noi ştiu de fapt ce sărbătoresc? Dragostea, poate, o să-mi răspundeţi. Greşit, spun eu! Dragostea se poate serba oricând, în orice zi, în orice oră, sub orice pretext... numai să existe!
În altă ordine de idei, cred că Sfântul însuşi, văzând din cer cum se interpretează şi mai ales cum se adaptează iubirea pe care a propovăduit-o şi a susţinut-o, iertată să-mi fie îndrăzneala, dar cred că se ia cu mâinile de păr. Este asemuit (şi chiar identificat) cu păgânul Cupidon, fiul zeiţei Venus, cu căsătoriile de-o zi, promovate intens şi în Argeş, cu concursuri ale căror premii constau în prezervative, obiecte de sex shop sau mai ştiu eu ce. Astfel, Valentinul ambalat şi livrat în ziua de azi e mai degrabă o întruchipare după poftele nebune ale oamenilor.
Dragobetele nostru nu se bucură, nici pe sfert, de popularitatea mai-sus-amintitului. Dar, din moment ce avem o sărbătoare naţională a declarării iubirii şi a manifestării concludente în acest sens, de ce tânjim după o alta? Asta n-am putut înţelege niciodată! Şi cred că va rămâne un mister pentru mine mobilizarea poporului nostru de a copia, însuşi şi implementa anumite valori din alte culturi şi culte.

Oricând veţi prăznui cel mai frumos sentiment din lume şi din ceruri, el să vă păzească la orice pas! Doriţi şi oferiţi iubire, asta e regula de bază a fericirii!

Comentarii

Anonim a spus…
Vina sarbatoririi "Valentine's day" o poarta pe de o parte dorinta romanilor de a se "americaniza" (de parca ar fi o evoultie si nu o decadere), iar pe de alta parte a comerciantilor romani care ne-au bagat pe gat toate produsele tip inimioara, LOVE, petreceri pt. indragostiti cica.
O solutie o vad explicarea romanilor tineri ca sf. Valentin nu e sarbatoare in calendarul crestin ortodox si pentru comercianti sa mai aibe rabdrare 10 zile pana pot lansa campaniile PRO LOVE ... ca doar avem si noi "Dragobetele".
EmaPirciu a spus…
Cum am mai zis si in alta parte, nucred ca revolta trebuie indreptata spre cea ce e cu adevarat urat. Sarbatoarea e frumoasa chiar daca e catolica, in fond tendinta este de eliminare a diferentelor dintre crestini... Aspectul mult prea comercial e problema... Totusi, imi plac lucrurile simbolice, precum tinerii aceia care s-au casatorit si, la nunta lor, au plantat copaci :) Spune tu, nu e frumoasa sarbatoarea de Valentine?
Pana la urma si bradul de Craciun vine tot de la catolici, si nu l-a mai contestat nimeni asa... si acest obicei este la fel de comercial:)
Raluca Nicula a spus…
Ema, nu resping Valentine pentru că este o sărbătoare catolică. Mă revoltă faptul că românii sunt tentaţi să importe tradiţii, îngropându-le pe ale noastre!

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...