Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Dragobete vs. Valentin

Astăzi e la modă să sărbătoreşti Valentine*s day! Dacă ai comis cumva oroarea de a-l serba pe „omologul” local, Dragobetele, eşti demodat, ai mentalitate învechită. Cam asta e opinia colectivă, din păcate.

O opinie născută cel mai adesea din dezinformare, din înghiţirea unor pastile bine ambalate, colorate în roşu, intens mediatizate. Tinerii, cum e şi firesc, au gustat cu mare plăcere din tableta întinsă de confraţii de peste Ocean sau, şi mai grav, au invadat ei înşişi farmacia încăpătoare, îndopându-se cu astfel de pastile. Alegoria este valabilă şi în alte domenii.
Revenind, respect amintirea preotului roman Valentin, precum şi dorinţa catolicilor de a-l serba. Dar nu pot să nu-mi pun o întrebare: Câţi dintre noi ştiu de fapt ce sărbătoresc? Dragostea, poate, o să-mi răspundeţi. Greşit, spun eu! Dragostea se poate serba oricând, în orice zi, în orice oră, sub orice pretext... numai să existe!
În altă ordine de idei, cred că Sfântul însuşi, văzând din cer cum se interpretează şi mai ales cum se adaptează iubirea pe care a propovăduit-o şi a susţinut-o, iertată să-mi fie îndrăzneala, dar cred că se ia cu mâinile de păr. Este asemuit (şi chiar identificat) cu păgânul Cupidon, fiul zeiţei Venus, cu căsătoriile de-o zi, promovate intens şi în Argeş, cu concursuri ale căror premii constau în prezervative, obiecte de sex shop sau mai ştiu eu ce. Astfel, Valentinul ambalat şi livrat în ziua de azi e mai degrabă o întruchipare după poftele nebune ale oamenilor.
Dragobetele nostru nu se bucură, nici pe sfert, de popularitatea mai-sus-amintitului. Dar, din moment ce avem o sărbătoare naţională a declarării iubirii şi a manifestării concludente în acest sens, de ce tânjim după o alta? Asta n-am putut înţelege niciodată! Şi cred că va rămâne un mister pentru mine mobilizarea poporului nostru de a copia, însuşi şi implementa anumite valori din alte culturi şi culte.

Oricând veţi prăznui cel mai frumos sentiment din lume şi din ceruri, el să vă păzească la orice pas! Doriţi şi oferiţi iubire, asta e regula de bază a fericirii!

Comentarii

Jackal a spus…
Vina sarbatoririi "Valentine's day" o poarta pe de o parte dorinta romanilor de a se "americaniza" (de parca ar fi o evoultie si nu o decadere), iar pe de alta parte a comerciantilor romani care ne-au bagat pe gat toate produsele tip inimioara, LOVE, petreceri pt. indragostiti cica.
O solutie o vad explicarea romanilor tineri ca sf. Valentin nu e sarbatoare in calendarul crestin ortodox si pentru comercianti sa mai aibe rabdrare 10 zile pana pot lansa campaniile PRO LOVE ... ca doar avem si noi "Dragobetele".
gamalia a spus…
Cum am mai zis si in alta parte, nucred ca revolta trebuie indreptata spre cea ce e cu adevarat urat. Sarbatoarea e frumoasa chiar daca e catolica, in fond tendinta este de eliminare a diferentelor dintre crestini... Aspectul mult prea comercial e problema... Totusi, imi plac lucrurile simbolice, precum tinerii aceia care s-au casatorit si, la nunta lor, au plantat copaci :) Spune tu, nu e frumoasa sarbatoarea de Valentine?
Pana la urma si bradul de Craciun vine tot de la catolici, si nu l-a mai contestat nimeni asa... si acest obicei este la fel de comercial:)
Raluca Marin a spus…
Ema, nu resping Valentine pentru că este o sărbătoare catolică. Mă revoltă faptul că românii sunt tentaţi să importe tradiţii, îngropându-le pe ale noastre!

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…