miercuri, 6 aprilie 2016

Stendhal - "Roșu și negru"


Odată cu acest roman, am făcut cunoștință cu cel care a devenit rapid personajul meu preferat din literatura franceză, Julien Sorel, un fiu de cherestegiu din Verrieres care accede în aristocrația pariziană datorită ambiției paroxistice ascunse într-o desăvârșită stăpânire de sine.
Sorel pleacă din casa tatălui său, unde este hulit pentru faptul că stă toată ziua cu cartea în mână, pentru a deveni preceptor al copiilor primarului din Verrieres, domnul Renal. Aici, tânărul, care dă dovadă de o extraordinară capacitate de memorare și de o stăpânire perfectă a limbii latine, se îndrăgostește de doamna de Renal, o femeie frumoasă și elegantă care nu cunoscuse fiorii dragostei, fiind mai degrabă confidenta și partenera soțului ei. Pasiunea interzisă dintre cei doi va fi cea care îl va goni pe Julien către înalta societate pariziană, devenind secretar al marchizului de La Mole.
Tânărul Julien pornește pe drumul vieții având un singur scop: să facă avere, aceasta constituind și tăria sa de caracter în fața obstacolelor, a jignirilor și a discriminărilor la care este supus de către nobilii cu care intră în contact la orice pas. "Dacă vreau să fiu respectat și de ei și de mine, trebuie să le demonstrez că numai sărăcia mea negociază cu bogăția ce le aparține, dar sufletul îmi e la mii de leghe depărtare de obrăznicia lor".
Simpatia sa ascunsă pentru Republică și pentru Bonaparte îl face să vadă în parcursul acestuia în istorie un model de urmat. Dar ceea ce îi va tăia eroului nostru aripile către împlinirea țelului nu va fi nici măcar un nou amor interzis pe care l-a iscat în casa marchizului de La Mole, ci ura sa înverșunată față de clasa de sus și chiar față de preoțimea romano-catolică pe care o vede nedemnă de a purta straiele purității și ale devotamentului față de Cel de sus. 
Dar, de unde vine titlul romanului? Ce să reprezinte Roșul și Negrul? Ei bine, ele sunt simbolurile militare și ecleziastice care marchează viața personajului principal, iar dacă îmi permiteți să merg mai departe de atât, aș considera roșul drept pasiunea lui arzătoare cu care se aruncă în iubire și în viață, iar negrul - neîmplinirea țelului pentru care și-a sacrificat aceste pasiuni.

Romanul, care a fost lansat în 1830 și a cărui acțiune se desfășoară între anii  1826-1831, trebuie citit numai în contextul unei (măcar minime) cunoașteri a istoriei Franței de după 1800. Aceasta a trecut rapid de la monarhie la Primul Imperiu (sub conducerea lui Napoleon Bonaparte), apoi din nou la monarhie, cartea surprinzând domnia lui Carol al X-lea.

Stendhal (pe numele său real Henri-Marie Beyle - 23 ianuarie 1783, Grenoble – 23 martie 1842, Paris) dovedește o minuțioasă aplecare către sentimentele personajelor, fiind un romantic de clasă, care impresionează prin realism. Mă declar fan incontestabil al său.

CITATE: 

"Puritatea sufletească, absența urii prelungesc fără îndoială durata tinereții";

"Abia drumețul acela care a urcat cu greu un munte abrupt, așezându-se în vârful lui, descoperă plăcerea absolută în odihnă. Ce fericire ar mai fi aceea de a fi obligat să se odihnească astfel tot timpul?";

"Doamne, prezentul e arca Celui de Sus. Vai de cel ce o atinge - Diderot";

"Ți se pare că are cineva anumite merite? Atunci pune-i piedici în calea tuturor dorințelor și faptelor sale. Dacă meritul este real, atunci va ști să învingă sau să ocolească piedicile";

"Orice adevărată pasiune nu este atentă decât la ea însăși";

"Oamenii bogați, cu sufletul împăcat, caută în afaceri distracția, nu rezultatele propriu zise";

"Asta-i lumea, ca o partidă de șah";

"Politețea nu e decât absența mâniei pe care o poate genera proasta creștere";

"Ce iubire mai e aceea care te face să caști?";

"Una dintre caracteristicile geniului este să nu-și lase târâtă cugetarea pe făgașul săpat de muritorii de rând";

"Romanul este o oglindă purtată pe drumul mare, reflectând când albastrul cerului, când noroiul din băltoacele de pe jos. Iar cel ce poartă oglinda în rama-i din spinare va fi acuzat de dvs de imoralitate! Oglinda vă arată mlaștina și tocmai pe oglindă o acuzați! Acuzați mai degrabă drumul plin de smârcuri și încă și mai tare pe inspectorul care lasă apa să clocească și noroiul să se adune";

"Căzută în cea mai adâncă prăpastie a nefericirii, unei ființe umane nu îi mai rămâne decât curajul";

"Nu înșeli de două ori o națiune cu aceleași mijloace";

"Franța nu crede în Dumnezeu, ci iubește războiul:

"În viață, pasiunile sunt niște accidente, dar ele se întâlnesc numai la spiritele superioare";

"E ciudat totuși că nu am învățat arta de a mă bucura de viață decât de când sfârșitul ei s-a apropiat atât de tare";

"Cel mai rău lucru la pușcărie e că nu poți încuia tu ușa".

Niciun comentariu: