Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Scrisoare deschisă către viitorul primar al Piteștiului

 
 
Domnule primar (Doamne ajută să nu te numești Ionică sau Pendiuc!),
 
Iată că au trecut și aceste alegeri și vă vedeți acum în situația de a trece la treabă. Luați-vă în primire biroul luxos, angajați-vă o nouă secretară, dați de știre la presă care sunt primele obiective pe care le veți bifa încă din primul an, și gata! Doamne ajută!
 
Sper că știți în ce v-ați băgat!... Ați ajuns șef al unui oraș care a fost condus încet și sigur către dezastru. Uitați-vă în jur, cu atenție, și remarcați nepăsarea, amatorismul și nesimțirea cu care a fost tratat cetățeanul Piteștiului, mai ales în ultimii ani (dar i-a mai și plăcut cetățeanului, ce-i drept, din moment ce a mai votat o dată și încă o dată aceeași conducere impertinentă). 
 
Domnule primar, nu sunt locuri de muncă în municipiul acesta bogat; singurele companii care angajează masiv sunt hipermarketurile, croitoriile și cablajele, care, oferind salarii mizere, rămân constant cu locuri descoperite. Ce să facă un tânăr absolvent în Pitești? Unde să muncească, pentru a-și putea asigura mijloacele de subzistență?
 
Apoi, un alt mare of sunt lucrările astea anapoda întreprinse până acum de Primărie. Sub acest program pompos de reabilitare urbană, s-au tăiat arbori, s-au acoperit spații verzi cu betoane și cu pavele kitschoase, s-au făcut lucrări de prisos sau de mântuială, totul sub complicitatea noastră, a tuturor. Din nou, ne-a plăcut să fim călcați în picioare, am ieșit în stradă pentru cauze de tot soiul, dar nu am găsit niciodată pornirea de a striga la Pendiuc și gașca lui care nu mai pleacă, nu ne mai lasă, nu ne mai uită odată.
 
Am suportat atâtea noi, piteștenii. Ni s-a îngropat o echipă de fotbal care ținea sus stindardul județului, în momentele ei de glorie; am asistat la țâșnirile muzicale (de un milion de euro!) ale fântânii din centrul Piteștiului în timp ce ne spălam la lighean, că Termoficarea era în faliment; am văzut cum primarul nostru este legat și dus cu duba la mititica pentru fapte de corupție și acum, ca și cum penitenciarul l-ar fi izbăvit de toate păcatele, are tupeul să ni se înfățișeze smerit și să ne mai ceară o dată votul.
 
Sunt multe de zis, domnule primar. Dar cel mai bine ar fi să ieșiți dvs. în stradă, nu pentru a împărți mici și sarmale din banii noștri, ci să vedeți cum trăiesc piteștenii, ce nevoi au, ce probleme, ce nemulțumiri. Angajați oameni competenți, cu inițiativă și viziune, care să creeze și să repare ce au stricat alții, să iasă în lume și să adapteze ceea ce văd bun la nevoile și cerințele noastre! Să avem și noi monumente adevărate, nu mămăligi explodate, să punem în valoare clădiri vechi, să recondiționăm, nu să acoperim cu pavele. Să avem târguri adevărate, să investim cu cap în instituțiile de cultură, să-i încurajăm pe cei cu idei strălucite să le pună în practică.
 
Domnule primar, a venit vremea să ieșim din starea asta de "las-o că merge și așa". Înconjurați-vă de profesioniști ca să schimbați fața asta hâdă și, pe alocuri, comunistă a Piteștiului! Spor la treabă!

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…