Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Scrisoare deschisă către viitorul primar al Piteștiului

 
 
Domnule primar (Doamne ajută să nu te numești Ionică sau Pendiuc!),
 
Iată că au trecut și aceste alegeri și vă vedeți acum în situația de a trece la treabă. Luați-vă în primire biroul luxos, angajați-vă o nouă secretară, dați de știre la presă care sunt primele obiective pe care le veți bifa încă din primul an, și gata! Doamne ajută!
 
Sper că știți în ce v-ați băgat!... Ați ajuns șef al unui oraș care a fost condus încet și sigur către dezastru. Uitați-vă în jur, cu atenție, și remarcați nepăsarea, amatorismul și nesimțirea cu care a fost tratat cetățeanul Piteștiului, mai ales în ultimii ani (dar i-a mai și plăcut cetățeanului, ce-i drept, din moment ce a mai votat o dată și încă o dată aceeași conducere impertinentă). 
 
Domnule primar, nu sunt locuri de muncă în municipiul acesta bogat; singurele companii care angajează masiv sunt hipermarketurile, croitoriile și cablajele, care, oferind salarii mizere, rămân constant cu locuri descoperite. Ce să facă un tânăr absolvent în Pitești? Unde să muncească, pentru a-și putea asigura mijloacele de subzistență?
 
Apoi, un alt mare of sunt lucrările astea anapoda întreprinse până acum de Primărie. Sub acest program pompos de reabilitare urbană, s-au tăiat arbori, s-au acoperit spații verzi cu betoane și cu pavele kitschoase, s-au făcut lucrări de prisos sau de mântuială, totul sub complicitatea noastră, a tuturor. Din nou, ne-a plăcut să fim călcați în picioare, am ieșit în stradă pentru cauze de tot soiul, dar nu am găsit niciodată pornirea de a striga la Pendiuc și gașca lui care nu mai pleacă, nu ne mai lasă, nu ne mai uită odată.
 
Am suportat atâtea noi, piteștenii. Ni s-a îngropat o echipă de fotbal care ținea sus stindardul județului, în momentele ei de glorie; am asistat la țâșnirile muzicale (de un milion de euro!) ale fântânii din centrul Piteștiului în timp ce ne spălam la lighean, că Termoficarea era în faliment; am văzut cum primarul nostru este legat și dus cu duba la mititica pentru fapte de corupție și acum, ca și cum penitenciarul l-ar fi izbăvit de toate păcatele, are tupeul să ni se înfățișeze smerit și să ne mai ceară o dată votul.
 
Sunt multe de zis, domnule primar. Dar cel mai bine ar fi să ieșiți dvs. în stradă, nu pentru a împărți mici și sarmale din banii noștri, ci să vedeți cum trăiesc piteștenii, ce nevoi au, ce probleme, ce nemulțumiri. Angajați oameni competenți, cu inițiativă și viziune, care să creeze și să repare ce au stricat alții, să iasă în lume și să adapteze ceea ce văd bun la nevoile și cerințele noastre! Să avem și noi monumente adevărate, nu mămăligi explodate, să punem în valoare clădiri vechi, să recondiționăm, nu să acoperim cu pavele. Să avem târguri adevărate, să investim cu cap în instituțiile de cultură, să-i încurajăm pe cei cu idei strălucite să le pună în practică.
 
Domnule primar, a venit vremea să ieșim din starea asta de "las-o că merge și așa". Înconjurați-vă de profesioniști ca să schimbați fața asta hâdă și, pe alocuri, comunistă a Piteștiului! Spor la treabă!

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...