Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Scrisoare deschisă către viitorul primar al Piteștiului

 
 
Domnule primar (Doamne ajută să nu te numești Ionică sau Pendiuc!),
 
Iată că au trecut și aceste alegeri și vă vedeți acum în situația de a trece la treabă. Luați-vă în primire biroul luxos, angajați-vă o nouă secretară, dați de știre la presă care sunt primele obiective pe care le veți bifa încă din primul an, și gata! Doamne ajută!
 
Sper că știți în ce v-ați băgat!... Ați ajuns șef al unui oraș care a fost condus încet și sigur către dezastru. Uitați-vă în jur, cu atenție, și remarcați nepăsarea, amatorismul și nesimțirea cu care a fost tratat cetățeanul Piteștiului, mai ales în ultimii ani (dar i-a mai și plăcut cetățeanului, ce-i drept, din moment ce a mai votat o dată și încă o dată aceeași conducere impertinentă). 
 
Domnule primar, nu sunt locuri de muncă în municipiul acesta bogat; singurele companii care angajează masiv sunt hipermarketurile, croitoriile și cablajele, care, oferind salarii mizere, rămân constant cu locuri descoperite. Ce să facă un tânăr absolvent în Pitești? Unde să muncească, pentru a-și putea asigura mijloacele de subzistență?
 
Apoi, un alt mare of sunt lucrările astea anapoda întreprinse până acum de Primărie. Sub acest program pompos de reabilitare urbană, s-au tăiat arbori, s-au acoperit spații verzi cu betoane și cu pavele kitschoase, s-au făcut lucrări de prisos sau de mântuială, totul sub complicitatea noastră, a tuturor. Din nou, ne-a plăcut să fim călcați în picioare, am ieșit în stradă pentru cauze de tot soiul, dar nu am găsit niciodată pornirea de a striga la Pendiuc și gașca lui care nu mai pleacă, nu ne mai lasă, nu ne mai uită odată.
 
Am suportat atâtea noi, piteștenii. Ni s-a îngropat o echipă de fotbal care ținea sus stindardul județului, în momentele ei de glorie; am asistat la țâșnirile muzicale (de un milion de euro!) ale fântânii din centrul Piteștiului în timp ce ne spălam la lighean, că Termoficarea era în faliment; am văzut cum primarul nostru este legat și dus cu duba la mititica pentru fapte de corupție și acum, ca și cum penitenciarul l-ar fi izbăvit de toate păcatele, are tupeul să ni se înfățișeze smerit și să ne mai ceară o dată votul.
 
Sunt multe de zis, domnule primar. Dar cel mai bine ar fi să ieșiți dvs. în stradă, nu pentru a împărți mici și sarmale din banii noștri, ci să vedeți cum trăiesc piteștenii, ce nevoi au, ce probleme, ce nemulțumiri. Angajați oameni competenți, cu inițiativă și viziune, care să creeze și să repare ce au stricat alții, să iasă în lume și să adapteze ceea ce văd bun la nevoile și cerințele noastre! Să avem și noi monumente adevărate, nu mămăligi explodate, să punem în valoare clădiri vechi, să recondiționăm, nu să acoperim cu pavele. Să avem târguri adevărate, să investim cu cap în instituțiile de cultură, să-i încurajăm pe cei cu idei strălucite să le pună în practică.
 
Domnule primar, a venit vremea să ieșim din starea asta de "las-o că merge și așa". Înconjurați-vă de profesioniști ca să schimbați fața asta hâdă și, pe alocuri, comunistă a Piteștiului! Spor la treabă!

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …