Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Per Petterson - "La furat de cai"

"Dacă mă concentrez, pot să intru în depozitul memoriei și să găsesc raftul cu filmul potrivit și să mă afund în el și să îmi simt încă trupul călărind cu tatăl meu prin pădure: pe înălțimi deasupra râului, de-a lungul crestei, și apoi în jos pe partea opusă a dealului, peste frontiera cu Suedia și mai departe în ceea ce era o țară străină, cel puțin pentru mine".


Zilele acestea am fost din nou fericită să descopăr o carte frumoasă, a doua revelație oferită de literatura norvegiană (prima fiind una dintre cărțile mele preferate all time -Foamea, lui Knut Hamsun - scriitor de Nobel). "La furat de cai" aduce față în față trecutul (văzut ca o țară străină) și prezentul lui Trond Sander, acum un bărbat trecut de 60 de ani care și-a găsit refugiu,  după moartea soției, într-o cabană din estul Norvegiei. Jonglând cu cronologia și folosind evocarea la persoana I, scriitorul prezintă o frumoasă poveste ce are în centru maturizarea și acceptarea destinului. Vara plină de evenimente a anului 1948, pe când Trond avea doar 15 ani, este pusă în antiteză cu iarna de la capătul vieții, pe care bătrânul personaj o trăiește în liniște, având-o alături pe cățelușa Lyra. 
 
Împreună cu tânărul Trond și tatăl său, vom călări cai norvegieni, vom pluti cu barca pe râul din apropierea cabanei, vom merge la uscat de fân, vom tăia copaci și vom urmări traseul buștenilor către Suedia.
 
Cartea a apărut în 2003 și a devenit rapid bestseller național și cea mai bună carte a anului. Limbajul este unul atât de familiar, încât ai impresia că citești o scrisoare de la un prieten bun, care îți povestește prin ce peripeții a mai trecut.

Înainte de a debuta literar (1987), Per Petterson (născut în 1952) a fost muncitor necalificat, bibliotecar, librar și  traducător. De atunci, Peterson a mai publicat cinci romane și un volum de eseuri.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...