Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Per Petterson - "La furat de cai"

"Dacă mă concentrez, pot să intru în depozitul memoriei și să găsesc raftul cu filmul potrivit și să mă afund în el și să îmi simt încă trupul călărind cu tatăl meu prin pădure: pe înălțimi deasupra râului, de-a lungul crestei, și apoi în jos pe partea opusă a dealului, peste frontiera cu Suedia și mai departe în ceea ce era o țară străină, cel puțin pentru mine".


Zilele acestea am fost din nou fericită să descopăr o carte frumoasă, a doua revelație oferită de literatura norvegiană (prima fiind una dintre cărțile mele preferate all time -Foamea, lui Knut Hamsun - scriitor de Nobel). "La furat de cai" aduce față în față trecutul (văzut ca o țară străină) și prezentul lui Trond Sander, acum un bărbat trecut de 60 de ani care și-a găsit refugiu,  după moartea soției, într-o cabană din estul Norvegiei. Jonglând cu cronologia și folosind evocarea la persoana I, scriitorul prezintă o frumoasă poveste ce are în centru maturizarea și acceptarea destinului. Vara plină de evenimente a anului 1948, pe când Trond avea doar 15 ani, este pusă în antiteză cu iarna de la capătul vieții, pe care bătrânul personaj o trăiește în liniște, având-o alături pe cățelușa Lyra. 
 
Împreună cu tânărul Trond și tatăl său, vom călări cai norvegieni, vom pluti cu barca pe râul din apropierea cabanei, vom merge la uscat de fân, vom tăia copaci și vom urmări traseul buștenilor către Suedia.
 
Cartea a apărut în 2003 și a devenit rapid bestseller național și cea mai bună carte a anului. Limbajul este unul atât de familiar, încât ai impresia că citești o scrisoare de la un prieten bun, care îți povestește prin ce peripeții a mai trecut.

Înainte de a debuta literar (1987), Per Petterson (născut în 1952) a fost muncitor necalificat, bibliotecar, librar și  traducător. De atunci, Peterson a mai publicat cinci romane și un volum de eseuri.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…