sâmbătă, 24 mai 2008

Sărutul unui înger

Cât de profunde pot fi unele sentimente!

Cum ţi se pare viaţa când bunica îţi sărută mâna în semn de apreciere? Ea, bunica pe care o iubeşti cel mai mult, în ai cărei ochi ai crescut şi de la ale cărei bătrâneţi greoaie te-ai îndepărtat doar fizic, nu şi sufleteşte?
Te simţi ca un fulg, ca un copil de doi ani care primeşte un pupic pentru a-i trece buba, ca o adolescentă care primeşte o îmbrăţişare pentru a îneca durerea unei despărţiri. Dar, în fapt, ce-ai putea primi în plus de la o bunică decât gestul banal, dar plin de semnificaţii, al sărutului mâinii? Te simţi ruşinat, te gândeşti că normal e viceversa, încerci să-ţi retragi mâna timidă. Dar nu, ea bunica, conştientă de faptele sale, nu se lasă bătută şi duce la bun sfârşit actul de apreciere şi iubire. La sfârşit te simţi pur şi simplu copleşit.

Niciun comentariu: