Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Generaţia "Tupeu fantastic"

Ştiam de liceeni că au un tupeu de nedescris şi fitze la greu. La ei chiar nu mă mai miră nimic. Dar, la copiii de generală aveam alte pretenţii. Sunt eu depăşită când spun că "pe vremea mea" nu era aşa? Nu aveam colegi care fumau, nu colege îmbrăcate ca pe centură, nu fitze, nu alcool, nu tupeu insolent, nu înjurături de toate neamurile. Încotro se îndreaptă lumea asta?
Astăzi, la o şcoală din Piteşti, un elev fuma pe gardul instituţiei de învăţământ. Altul se perinda prin faţă etalându-şi ţoalele lălâi de rapper. Un prichindel dăduse la maxim maneaua cu Guţă de pe telefonul mobil. O duduie înjura de ce n-are, în timp ce colega îi explica ultimele amănunte picante din viaţa ei. Cireaşa de pe... coliva învăţământului fiind desigur Teza unică la Limba şi Literatura Română. Din respect pentru cititorii blogului, mă abţin să reproduc spusele de dulce ale micilor bestii în legătură cu noua metodă de evaluare!

Comentarii

sandibelle a spus…
Bun. Si ce crezi ca ar putea fi de facut in cazul asta? eu imi storc mintile si...n-am nicio idee:(( off
Raluca Marin a spus…
Eu n-am ce sa fac... Voi face ceva cand voi avea un copil. Deocamdata n-am nicio putere!
Raluca Marin a spus…
Eu n-am ce sa fac... Voi face ceva cand voi avea un copil. Deocamdata n-am nicio putere!
irina wenz a spus…
maaaaaare dreptate ai...dar si mai ciudat e ca nu e doar in scolile din romania asa ceva ci PESTE TOT!asta am observat si eu...la tinerii de-aici...foooarte ciudat si....PERICULOS!mei mi-e teama de lumea in care o sa creasca fetita mea...dar atat cat mai traiesc o voi apara cu ganduri bune...

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…