joi, 15 mai 2008

Nostalgie

Zilnic, în drum spre serviciu, întâlnesc un bătrânel cu chipul blajin care stă ghemuit lângă un cântar. Nu cere nimic, nu schiţează niciun gest. Stă trist şi abătut, înfofolit în colţul lui pe care şi-l adjudecă încă de la ora 7. În privirea lui pierdută şi rece îl văd pe bunicul meu (Dumnezeu să-l ierte!). Tot aşa stătea şi el într-un loc, fără să deranjeze pe nimeni. Inocent ca un copil şi tot la fel de lipsit de apărare. Mi-e dor de umbra lui de pe banca din faţa casei, mi-e dor de amintirile pe care le depăna. Mi-e dor de el!...

2 comentarii:

Paul spunea...

Frumos...o feliuta de adanc launtric...

Anonim spunea...

si mie...