D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Zilnic, în drum spre serviciu, întâlnesc un bătrânel cu chipul blajin care stă ghemuit lângă un cântar. Nu cere nimic, nu schiţează niciun gest. Stă trist şi abătut, înfofolit în colţul lui pe care şi-l adjudecă încă de la ora 7. În privirea lui pierdută şi rece îl văd pe bunicul meu (Dumnezeu să-l ierte!). Tot aşa stătea şi el într-un loc, fără să deranjeze pe nimeni. Inocent ca un copil şi tot la fel de lipsit de apărare. Mi-e dor de umbra lui de pe banca din faţa casei, mi-e dor de amintirile pe care le depăna. Mi-e dor de el!...
Comentarii