D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Ştiţi, era prin clasele mai mici o temă de compunere pe care învăţătorul ne-o dădea de fiecare dată când veneam din cele trei luni de recreere, şi anume: Cum mi-am petrecut vacanţa de vară. Fiecare încerca să-i uimească pe ceilalţi cu excursii, unele inventate, altele exagerate, cu distracţiile alături de prieteni, câte şi mai câte. Dar azi nu vreau să vorbesc despre asta, am făcut o simplă paralelă cu titlul postării.
După cum bine ştiţi, ieri a fost sfârşitul lumii. Un nene, de nu ştiu unde, care nu mă interesează ce face, a prezis că pe 21 mai 2011 vine apocalipsa, chestie cu care am înţeles că a câştigat foarte mulţi bani de pe urma credulilor. Să-i fie de bine, zic!
Deci cum am petrecut eu? Ghinionul a făcut ca sfârşitul lumii să vină, pentru mine, într-un weekend muncitoresc. Am vizitat o expoziţie de maşini vechi, am mâncat, am scris, am sărbătorit-o pe mama soacră (chiar aşa, sfârşitul lumii a venit de ziua tuturor Constantinilor şi a Elenelor şi chiar de ziua Piteştiului!), m-am plimbat, m-am uitat la film, am dormit. Şi gata! Când m-am trezit să văd ce a lăsat în urmă omenirea, surpriză! Maidanezii tot mişunau prin apropiere, maşinile tot circulau pe stradă, lumea era tot la locul ei, ce mai! Dezamăgire totală!
Acum, că am trecut cu bine de acest hop, în care planeta nu se vrea dusă şi pace, cu siguranţă că vor mai veni şi altele. Mulţi se vor ridica şi vor prevesti, fiecare încercând să fie cât mai convingător, că vine Sfârşitul. O veni şi ăsta odată, că prea s-a prostit lumea asta şi s-a făcut rea, dar, fiţi fără grijă, şi atunci voi fi pe fază şi vă voi povesti.
Comentarii
Dar sa stii ca masinile de epoca nu erau acolo cand am fost eu. Ciudat! In Piata Primariei e expozitia asta, da?