Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii

Ştiţi, era prin clasele mai mici o temă de compunere pe care învăţătorul ne-o dădea de fiecare dată când veneam din cele trei luni de recreere, şi anume: Cum mi-am petrecut vacanţa de vară. Fiecare încerca să-i uimească pe ceilalţi cu excursii, unele inventate, altele exagerate, cu distracţiile alături de prieteni, câte şi mai câte. Dar azi nu vreau să vorbesc despre asta, am făcut o simplă paralelă cu titlul postării.

După cum bine ştiţi, ieri a fost sfârşitul lumii. Un nene, de nu ştiu unde, care nu mă interesează ce face, a prezis că pe 21 mai 2011 vine apocalipsa, chestie cu care am înţeles că a câştigat foarte mulţi bani de pe urma credulilor. Să-i fie de bine, zic!

Deci cum am petrecut eu? Ghinionul a făcut ca sfârşitul lumii să vină, pentru mine, într-un weekend muncitoresc. Am vizitat o expoziţie de maşini vechi, am mâncat, am scris, am sărbătorit-o pe mama soacră (chiar aşa, sfârşitul lumii a venit de ziua tuturor Constantinilor şi a Elenelor şi chiar de ziua Piteştiului!), m-am plimbat, m-am uitat la film, am dormit. Şi gata! Când m-am trezit să văd ce a lăsat în urmă omenirea, surpriză! Maidanezii tot mişunau prin apropiere, maşinile tot circulau pe stradă, lumea era tot la locul ei, ce mai! Dezamăgire totală!

Acum, că am trecut cu bine de acest hop, în care planeta nu se vrea dusă şi pace, cu siguranţă că vor mai veni şi altele. Mulţi se vor ridica şi vor prevesti, fiecare încercând să fie cât mai convingător, că vine Sfârşitul. O veni şi ăsta odată, că prea s-a prostit lumea asta şi s-a făcut rea, dar, fiţi fără grijă, şi atunci voi fi pe fază şi vă voi povesti.

Comentarii

Geocer a spus…
Si eu am povestit despre cum au petrecut pitestenii sfarsitul lumii.
Dar sa stii ca masinile de epoca nu erau acolo cand am fost eu. Ciudat! In Piata Primariei e expozitia asta, da?
Raluca Nicula a spus…
Nu cred ca au ramas acolo. Au fost doar in trecere ieri...
Andreea a spus…
eu am petrecut sfarsitul lumii la tara, am facut tiramisu, m-am plimbat pe dealuri, am cules floare de salcam...a fost minunat :D
lapin de framboise a spus…
la noi nu a venit sfârşitul lumii pentru că a văzut că e drumuri proaste şi a zis că el nu vrea să îşi dea obştescul sfârşit tocmai în românia. de aceea, toate sfârşiturile lumii ne ocoleşte pe noi.
Geocer a spus…
Nici Apocalipsa nu mai e ce-a fost!
Raluca Nicula a spus…
:)) cata dreptate aveti
ioana a spus…
pe mine ma dadea dan cu barca, pe lac la targoviste. a zis ca ar fi bine sa prindem un sfarsit de lume romantic.

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...