D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Recunosc, nu sunt expertă în vals, deşi mi-ar fi plăcut să iau cursuri când eram mai mică. Cartea pe care tocmai am citit-o nu mi-a explicat, pas cu pas, cum se pluteşte într-o sală de bal, dar mi-a dovedit încă o dată că dragostea e o grădină mare. CITIȚI ȘI: "Scrisoare de dragoste", de Mihail Drumeș
"Invitaţia la vals", titlu dat după celebra operă a lui Weber, este un roman profund pasional. Protagoniştii Tudor Petrican şi Mihaela Deleanu se joacă, se iubesc, se lasă în voia pasiunii, iar se joacă, se despart şi mor. Orgoliul exagerat de care dau amândoi dovadă este cel care le acoperă ochii, mintea şi sufletul, ajungând în cele din urmă să-i sugrume. După cum am observat şi în "Scrisoare de dragoste", Mihail Drumeş simte nevoia să-şi pedepsească drastic personajele pentru faptul că nu sunt stăpâne pe iubirea lor. Le face să trăiască pasiunea la cote maxime, după care le aruncă în gol de la înălţime. Genul acesta de scriitură oboseşte mental cititorul, îl face să trăiască odată cu protagoniştii stările de nelinişte, de dezamăgire, de sufocare, astfel că, într-un fel, finalul de care au parte personajele pare o uşurare, deşi, în fond, este o tragedie: sinuciderea.
Nici Mihaela şi nici Tudor nu mi-au plăcut în mod special, cu excepţia episodului în care se decid în ultima clipă să urce în trenul de Constanţa, pentru a vedea marea în premieră, deşi aveau planificată o excursie la munte. Spontaneitatea şi inocenţa acelei secvenţe, în care îşi fac pe plac unul altuia fără să le pese de urmări, au fost delicioase. În rest, mi-au părut înverşunaţi până la nebunie să nu-şi trăiască dragostea care, altfel, ar fi fost o adevărată binecuvântare.
Dar Drumeş, dragul de el, face toţi banii. Talentul său de povestitor a fost cel care a reuşit să-mi ţină cartea în mână. Am admirat reproducerile atât de realiste ale frământărilor interioare şi ale pendulărilor sufleteşti.
Eu zic că e bine să (re)citiţi şi voi romanul acesta, mai ales acum, în preajma sărbătorilor iubirii. Preţuiţi ce aveţi şi nu încercaţi să vă puneţi singuri beţe în roate. Va avea destinul grijă de asta mai târziu.
P.S.: Merci, George că mi-ai împrumutat cartea!
Comentarii
Contacteaza-ma la adresa de e-mail blogatu@gmail.com daca vrei sa primesti mai multe detalii!