Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

"Scrisoare de dragoste" de Mihail Drumeş

Ştiu, sunt atipică. Nu vă stresez cu scrisori pentru Moşul care va să vină, el ştie oricum că tot ceea ce-mi doresc de Crăciun este linişte sufletească. Vă reţin atenţia cu o "Scrisoare de dragoste" pe care, dacă nu aţi citit-o până la 20 de ani, grăbiţi-vă s-o faceţi şi acum.

CITIȚI ȘI:
Invitația la vals, de Mihail Drumeș

Cartea lui Mihail Drumeş este o lecţie de viaţă, o demonstraţie că iubirea trebuie trăită, şi nu premeditată sau subestimată. Povestea Andei Brădeanu şi a lui Dinu Gherghel este una care te cucereşte. O fată orfană, adoptată de o fostă directoare de şcoală se îndrăgosteşte de un bărbat inteligent, prea rafinat pentru condiţia sa de băiat sărman. Acesta se căsătoreşte cu ea doar cu gândul ca într-o zi, după ce se va fi săturat de plăcerile trupeşti pe care frumoasa Anda i le va oferi, să se despartă pentru a-şi găsi împlinirea financiară alături de o femeie din înalta societate. Numai că, în disperarea lui de a atinge trofeul bunăstării, Dinu calcă în picioare nu numai sentimentele fostei şi actualei soţii, ci şi pe ale sale. Noua căsnicie, deşi îl va înălţa pe culmile gloriei, îi va ruina sufletul şi îl va duce la moarte.

Mihail Drumeş, cu toate criticile pe care le-a atras de-a lungul vremii, este un scriitor original, cu un mare talent în construirea situaţiilor, în descrierea amănunţită a celor mai profunde stări interioare, dar şi a unui erotism extravagant, nu vulgar. Vei avea ocazia să cunoşti povestea de dragoste din două puncte de vedere, pentru că naraţiunea se constituie din scrisorile Andei către o prietenă, dar şi din jurnalul lui Dinu.

Comentarii

Crengu a spus…
Stiam ca o sa-ti placa. :) Incearca si "Invitatie la vals", daca-ti pica in mana.
gamalia a spus…
Adu-mi-o si mie, te rog.
Raluca Nicula a spus…
Dq, Crengu, mi-a placut la nebunie. "Invitatia..." n-o am, dar poate fac rost. Pup!
Ema, ti-o aduc cu drag.
Geocer a spus…
Cred ca am eu "Invitatie la vals". O sa ma uit.
imperfectgirl18 a spus…
si eu sunt o admiratoare a cartilor lui M. Drumes! :)
Crin a spus…
nu mi-a placut pana la capat. Oi fi o cinica :|
Radu a spus…
O carte aproape de sufletul meu,... ca si celelalte carti ale lui Drumes... Unde sunt romanticii de altadata?

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…