D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Da, te-am înşelat! Mă uit acum în ochii tăi albaştri şi-ţi mărturisesc cu sinceritate. Nu ştiu ce a fost în capul meu. Privirea mi-a alunecat pe oameni fără chip, pe străzi care aleargă, pe clădiri cu pereţi morţi, pe nimic care să fie, de fapt, mai bun ca tine. Şi totuşi...
Ieri, când ţi-am privit chipul trist am înţeles. Ţi-ai dat seama. Dar de ce n-ai făcut un caz din asta? Puteai să arunci cu ploi în mine, să mă pui la pământ doar dintr-o simplă descărcare de nori, să-mi faci ceva, că doar putere ai. Mi-ai spus doar atât: "Copil rătăcit, cândva te vei întoarce la mine!".
Ai dreptate, dragul meu! Mi-e dor să-ţi alerg printre stele şi apoi să le număr, să-ţi desenez cu degetul un alt soare, mai mic, care să-l ţină de mână pe "cel mare", să te inspir în fiecare zi.
Fotografie preluată de aici!
P.S.: Voi când aţi privit ultima oară, cu adevărat, cerul?
Comentarii
superbă imagine mi-ai oferit.
se vede treaba ca ti-a priit concediul.
iti doresc sa pastrezi cat mai mult starea asta de frumos
George, cat ma bucur, o sa-mi fac si eu mai mult timp pentru asta, trebuie