Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Să ne bucurăm! Zic...

Gaudeamus, 2010. Edituri, cărţi, lansări, oferte, muzică, ceaiuri, cafele, gustări, dar, mai presus de toate, oameni frumoşi.

Trebuie să recunosc, nu mai fusesem niciodată la acest târg şi mi-a plăcut foarte mult ce am văzut. De acolo m-am întors şi cu câteva volume, dar pe unul trebuie să-l laud neapărat. Se numeşte "Criminali în paralel" şi îi aparţine lui Denis Grigorescu, un tânăr piteştean care, vă zic, este fermecător. El a câştigat concursul de manuscrise organizat de Romanian Crime Writers Club, premiu care a constat în publicarea cărţii sale sub sigla Crime Scene Publishing. Felicitări, Denis! Amănunte despre carte nu vă pot da încă, pentru că n-am apucat s-o răsfoiesc, dar promit să revin şi cu o părere în cel mai scurt timp. În altă ordine răsturnată de idei, am avut plăcerea să cunosc o mulţime de autori: Grigore Cartianu, Ivona Boitan, Lucia Verona, Monica Ramirez, George Arion, Horia Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, pe unii de aproape, pe alţii mai de departe. Dacă standul Adevărul mi s-a părut printre cele mai populate (fără să fiu subiectivă), Tritonicii au ştiut să atragă prin lansări cu arme şi cu... comisari. Nu zi de zi vezi un careu de dame sexy care-ţi pun armele la tâmplă. A păţit-o şi comisarul Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, care a fost răpit de doamne şi pus la respect.În rest, mi-au mai plăcut, aroma de cafea combinată cu dulcele ceaiului, apoi tinerii care răsfoiau cu drag volumele achiziţionate (hei, cine a zis că tineretul nu mai citeşte?), bătrâneii care au asistat, zâmbitori, la lansări, CD-urile de la standul Radio România Muzical, directurile TVR Cultural. Dacă e să mă întrebaţi ce nu mi-a plăcut, n-aş şti să vă zic, sincer.

Comentarii

Geocer a spus…
Mi-ai adus si mie carti?
Raluca Nicula a spus…
Da, Geocer, ti-am adus.
Ciupel a spus…
Cartianu e "autor"? Ce anume autorizeaza?
Raluca Nicula a spus…
Ciupel, "Autorizeaza" "Sfârşitul Ceauşeştilor şi "Crimele Revoluţiei".
Geocer a spus…
Ce sexy era Ivona! Incepe sa-mi para rau ca n-am mers si eu.
Raluca Nicula a spus…
Geocer, daca nu te duci tu la Mahomed, ti-am adus eu Mahomedul, prin poze :D. Multumit?

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…