Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Denis Grigorescu, "Criminali în paralel"

Sunt mai mult decât încântată. Tocmai am terminat de citit cartea „Criminali în paralel” a autorului piteştean Denis Grigorescu, scriitor care şi-a început în forţă cariera: a luat premiul Romanian Crime Writers Club pentru cel mai bun roman trimis la concursul de manuscrise.

Pe parcursul cărţii, am înţeles şi de ce Denis a fost preferatul juriului. Cartea sa este o surpriză plăcută prin originalitatea faptelor şi a situaţiilor, construcţia bună a dialogului, suspansul permanent şi personajele bine definite. Şi acum, să le luăm pe rând.

Acţiunea se petrece într-un Piteşti americanizat (Pitetson) al zilelor noastre. Monotonia urbei este zdruncinată de o serie de crime înfăptuite de profesorul de istorie Michael „Şapcă albastră” Cromwell, de la University of Pitetson. Bărbatul cu un IQ peste medie, pasionat de chimie şi biologie, se foloseşte de o metodă ieşită din comun pentru a-şi satisface instinctul sadic: ucide la întâmplare, injectând otravă în pantofii uzaţi aduşi la ghene. Ca un paradox, moartea readuce la viaţă o rivalitate soră cu nebunia dintre doi elevi de liceu. Astfel că psihologul Richard Vagsin descoperă înaintea tuturor că fostul său coleg de bancă, Michael, este ucigaşul briliant al crimelor inteligente şi pune la cale un plan macabru prin care să-l întreacă. Din acest moment numărul celor ucişi va ajunge la nouă, iar tehnicile criminale întrec orice imaginaţie. Puzzle-ul abominabil va fi însă „dovedit” de inspectorul Steven Barcelo, după luni de cercetări, aşteptări şi piste aparent înfundate.

Ce mi-a plăcut în mod deosebit: concertul Bon Jovi de la Violet Wings Stadium, cartierele şi străzile americanizate: Gavon, Prundwood, Bascow, Expo Park, Bucharest Avenue, faptul că Muzeul de Artă e aici chiar... viu şi devine gazda unor evenimente şi că Jennifer îl seduce pe Steven cu farmecul unei femei frumoase care ştie ce vrea de la viaţă. Mai sunt de lăudat documentarea autorului în ceea ce priveşte tehnicile criminale (!) şi cele de anchetă, precum şi talentul pentru descriere.

Mai multe nu vă spun, pentru că aş strica totul. Eu zic să citiţi, că merită. Îi prevăd lui Denis un viitor strălucit (nu e un clişeu!) şi îl felicit încă o dată pentru debutul său în forţă!

Comentarii

Geocer a spus…
Cat de curand o sa scriu si eu despre carte. Am citit cam jumatate, ca n-am avut timp, dar o termin eu!
Si vezi ca vineri seara ne intalnim cu Denis la ceainaria Books&Tea pe Lily Street.
Raluca Nicula a spus…
:)) Bine zis, Geocer! Parca suntem deja personaje intr-un film american
Geocer a spus…
Gata, am scris si eu.

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…