Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Judecători din naştere

Suntem înnebuniţi să-i judecăm pe ceilalţi. Dacă nu râdem puţin de cum arată, dacă nu blamăm actele lor voluntare sau involuntare, dacă nu ne dăm mai deştepţi, mai buni, mai, mai, nu ne simţim bine.
Cât de ipocriţi pot fi oamenii!
S-a sinucis Mădălina Manole (a câta persoană sunt care scrie despre asta?)! "De ce s-a sinucis? Doar avea un copil, era frumoasă, avea un soţ bun, era cunoscută, era apreciată, era bogată. A ales iadul!" se grăbesc toţi să-şi dea cu părerea.
Dacă tot suntem noi, ceilalţi, atât de luminaţi şi de cerebrali, de ce nu ne folosim resursele pentru a ne îmbunătăţi propriile vieţi, nu pentru a-i analiza pe ceilalţi? Oare când o să ne intre în cap că pe buletinul niciunuia dintre noi nu scrie "Dumnezeu"?

Comentarii

Crengu a spus…
Bine zis! Parca mi-ai citit gandurile!
Ana-Maria Mititelu a spus…
sunt de acord cu tine... nici ca se poate spune mai bine!
Raluca Nicula a spus…
Crengu, ştiu că în majoritatea cazurilor suntem cam pe aceeaşi lungime de undă ;)

Ana, tot ceea ce-mi doresc e ca oamenii să nu mai judece. Mai bine ar învăţa ceva din tot ce s-a întâmplat
Irina Patrascu a spus…
Si pe deasupra uitam ca Madalina va ramane mereu o voce remarcanta a muzicii Pop romanesti,nu doar o "sinucigasa" cum este catalogata acum.
Adi a spus…
La polul opus se afla "critica criticii"... mi se pare inadecvat de exagerat spus ca Madalina era o "mare artista" sau ca avea o viata de nota 20... in fond, toate aceste osanale tardive... nu folosesc nimanui la nimic... daca erau facute inainte, poate o impiedicau de la a comite cumplitul gest...
Mie mi se pare justificata critica vehementa impotriva gestului... in fond, doar nu vrem sa se repete cu altii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…