Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Pentru ei, elevii de 10 care ne pleacă

Pe zi ce trece mă conving: ţara asta se goleşte de speranţe. Am vorbit cu cei doi elevi de la Colegiul IC Brătianu care au luat bacul cu media 10. Ghiciţi ce?! Ambii vor să plece din ţară, după ce vor termina Universitatea de Medicină pentru care se pregătesc acum.
Ce păcat! Ni se duc tinerii cu minţi sclipitoare. Îi atrage sistemul sanitar din afara graniţelor. Şi cine îi poate învinui? Eu în niciun caz. Aici ce le putem promite? Că vor "trăi bine"?
În ţara în care trăiesc bine doar şmecherii (cu mici excepţii), nu pot să le doresc altceva lui Florentin şi Ralucăi decât: "Drum bun. Sper ca ţara asta să fie vreodată demnă de voi!".

Comentarii

Geocer a spus…
In primul rand e prematur, la 19 ani sa vorbesti despre plecarea din tara. Sunt adolescenti teribilisti si inca mai cred ca tot ce zboara se mananca. In strainatate nu va tine nimeni cont de faptul ca ei au luat bacul cu nota 10. Vor trebui sa demonstreze cu totul alte calitati pe care nu sunt convins ca le vor dobandi in facultate (experienta in domeniul medical nu se dobandeste batand din palme).
In al doile rand,orice tanar care a studiat GRATUIT in tara asta ar trebui sa se simta dator sa si faca ceva pentru cei care i-au platit studiile. Iar studiile lor sunt suportate din imppozitele platite de noi, Raluca. Daca si noi, si toate generatiile de dinaintea lor ar fi plecat in strainatate, ei n-ar fi mai putut studia in tara asta.
Deci, eu unul sunt in acelasi timp reticent si revoltat cand ii aud pe pustanii astia care nici nu stiu pe ce lume traiesc, ca vor sa plece din tara !
De ce nu isi propun altceva? Nu sa plece ei in strainatate, ci sa aduca strainatatea aici ! Asta ar fi intr-adevar un lucru demn de lauda.
Raluca Nicula a spus…
Geocer, nu cred ca ar trebui sa fim noi cei care ii judeca. Daca tara asta nu merge deloc spre bine, si nu te mai identifici cu nimeni, pornind de la conducator, ce ai mai putea face aici? Sa te ratezi? Totusi, au o viata inainte. Nu trebuie judecati pentru faptul ca o vor mai buna... Cat despre invatatul gratuit, mai bine nu-ti raspund, ca as fi foarte rautacioasa!
Geocer a spus…
Poti fi cat de rautacioasa vrei, invatamantul tot gratuit este.
Cat despre judecata, exact prin prisma faptului ca le-am platit acel invatamant (daca e prost sistemul, inseamna ca nota lor de la bac nu valoreaza nimic !) avem dreptul sa-i judecam.
Pe de alta parte, noi, daca am ramas aici, ne-am ratat? Eu zic ca nici tu si nici eu nu suntem niste ratati. Si mai cunosc destui care nu sunt.
Crengu a spus…
Mai am si eu loc intre voi? :))

Geocer, sincer, tu te-ai simtit dator fata de cineva, pentru ca ai invatat gratuit? Dintr-un punct de vedere, iti dau dreptate: nota lor de la bac nu valoreaza nimic! Dar stii unde? Tocmai in tara asta care nu le ofera nimic, indiferent cat de buni si valorosi ar fi!

Cat despre faptul daca ne ratam sau nu ramanand aici, prefer sa ma abtin. E clar, oricum, ca vrei, nu vrei, ajungi sa-ti pui unele vise-n cui!

Si mai e vorba cat se poate de adevarata: nu judeca, daca nu vrei sa fii judecat! In plus, cred ca v-ati gandit macar o data sa alegeti acelasi drum ca si ei!
Crengu a spus…
Ah, inca ceva: strainatatea nu o poti aduce in tara pana nu vezi exact ce inseamna si cum ar trebui valorificata aici! Si daca nu pleci, cum sa faci asta?
Geocer a spus…
Crenguta, a pleca pentru o perioada limitata de timp este acceptabil. A dori sa pleci definitiv, mie nu mi se pare corect.
Da, si eu m-am gandit sa plec, pe la sfarsitul anilor '90. Pana la urma am ales cealalta varianta : am construit aici o oaza occidentala.
Raluca Nicula a spus…
Crengu, deci plecam impreuna? Cu sot, cu catel, cu purcel. Infiintam acolo un ziar si traim bine-merci :))

Geocer, oaza occidentala e o foarte buna idee. Imi surade :D
Crengu a spus…
Ralu, cu tine oriunde. Da' de unde scoatem bani de ziar? :))

Geocer, niciodata nu se stie ce ti-e rezervat, poate zici ca pleci pentru o perioada si ajungi sa ramai definitiv. Felicitari pentru oaza occidentala! In Romania sunt, oricum, multe de schimbat, iar cel mai greu constat ca se schimba omul si mentalitatea.

Mai e mult pana departe, ca sa zic asa!
Raluca L. a spus…
Domnule George Cernatescu, as avea cateva comentarii, daca imi permiteti si voi incerca sa fiu punctuala:
- e adevarat ca dorinta de a emigra a devenit deja un cliseu, dar cred ca ea nu izvoraste din teribilism, ci mai degraba din mirajul (da!)sau atractia unei vieti decente. Spre exemplu, in Franta, salariul minim pe economie iti permite sa platesti chirie, utilitati, sa iesi in oras la un restaurant sau sa faci piata fara prea multe constrangeri. Aici, cei 6 mil acopera intretinerea si utilitile, iar cei mai multi sunt la dieta. Gresesc cumva?
- nota de la bac este in mare parte insignifianta, la modul ca in afara de a aduce bucurie si mandrie familiei mele, alte merite nu prea a avut. Gresesc: mi-a intarit putin increderea in sine, recunosc. Si am aparut in presa. As putea adauga asta la un viitor CV presupun, va fi de impact...
- contrar avantului meu, am ales o facultate care ofera putine ocazii de evadare. Stomatologia, atat in Ro cat si afara, este, mai degraba, parte a mediului privat => concurenta feroce. De aici, deducem ca aptitudinile dobandite in facultate, interesul fiecaruia, practica vor cantari greu. Si imi place sa cred in timpul acestei facultati chiar inveti ceva util, aplicabil, spre deosebire de multe altele. Parerea mea.
- intrebare: ce le-ati recomanda copiilor dvoastra, in cazul in care ar avea o oferta irezistibila in strainatate?
- e drept ca invatamantul este gratuit, dar totusi asta nu cred ca ar trebui sa fie o stavila in incercarea fiecaruia de a-si asigura un nivel mai bun de viata, dpdv economic, social, cultural, profesional etc. Aveti dreptate in legatura cu aportul fiecarui cetatean platitor de impozite la functionarea sistemului, dar nu cred ca plecarea multora tine de ingratitudine. E, daca vreti, o doza de egoism in fiecare dintre noi (Sauve qui peut!).
- si da, pt a aduce strainatatea aici e necesar mai intai sa o cunosti.

Cam atat am avut de spus. Sper sa nu considerati toate astea ideile unui pustan teribilist/ idealist. Departe de mine.

Va multumesc.
Geocer a spus…
Imi pare rau, dar abia azi am vazut comentariul Ralucai. Si poate ca nu l-as fi vazut nici azi daca nu mi-ar fi atras atentia Crenguta.
Asa cum ii spuneam si ei, e adevarat ca ma cam inflamez atunci cand aud peste tot, pe toata lumea ca vrea sa emigreze. Mai ales ca aceasta intentie e insotita si de expresii precum "Mi-e sila de tara asta!" Ori, tocmai acest mesaj il transmit si in strainatate cei care pleaca. Si-atunci de ce ne mai miram ca cei din occident ne considera un fel de dobitoace.
Si un raspuns precis : daca baiatul meu ar dori sa plece, nu l-as putea retine cu forta. Dar macar i-as spune sa nu-si faca de ras tara de origine, acolo unde s-ar duce.

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…