Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Povestea unui vis

Repede-repejor, între două file de carte genială, să vă spun ce-am mai făcut, ce-am mai păţit.
Păi, în primul rând, cea mai veche dintre noutăţi este că nu mai lucrez în televiziune, m-am reprofilat. Aşa că, dacă vreţi să mai citiţi una-alta, mă găsiţi pe aici.
Nu pot să nu constat, cu zâmbetul unui om trecut prin viaţă, cât de uşor şi firesc se împlinesc unele vise din copilărie. Ţin minte cum, la ţară fiind, rudele şi prietenele de la oraş îmi aduceau ziare şi reviste fel de fel. Eu le citeam fascinată şi-mi doream din tot sufletul să ajung să "scriu şi eu la gazetă". Nu de puţine ori decupam poze şi le lipeam pe filele caietelor studenţeşti. Alături, ţeseam un text micuţ şi, de fiecare dată, nu uitam să mă semnez: Raluca Marin. Ăsta a fost primul pas spre jurnalism, nu lucrul la revista şcolii mele generale, aşa cum cred toţi cei apropiaţi.
După ce am ajuns să cunosc îndeaproape această meserie, cu frumuseţile şi neplăcerile de zi cu zi, nu pot să nu remarc: am ales ceea ce mi se potriveşte cel mai bine.
Cât despre celelalte noutăţi, sper că nu vă supăraţi dacă le lăsăm pe altădată. Acum îmi bag din nou nasul în cartea cea minunată.

Comentarii

Anonim a spus…
presa scrisa are nevoie de jurnalisti cu condei, asa cum esti si tu
mult succes in noua etapa, a carierei

Anca V
simf a spus…
Raluca, tu esti om de presa scrisa, asta mi-a fost convingerea de la bun inceput (tot convigere e ca cel mai greu e in presa scrisa). Mi-ar placea sa faci o comparatie intre tv si print, satisfactii, dezamagiri...
Raluca Nicula a spus…
Anca, multumesc din suflet!

Simf, sper sa fie asa cum crezi tu, sa fiu un om de presa scrisa. Cat despre comparatia intre tv si print, chiar mi-ai dat idei. Multumesc!
Geocer a spus…
Pai noutatea asta a ta e asa de veche ca numai eu ti-am citit ... nu mai stiu cate articole din "Adevarul de seara". Spune-ne si tu ceva mai nou, la naiba.
Crengu a spus…
Bine, spune tu povestea unui vis si o zic eu p-aia a unei deziluzii. :)
Raluca Nicula a spus…
Geocer, multumesc pentru observatie. Noutăţile cele noi pălesc în faţa noutăţii vechi. Aşa că, de aia n-am mai continuat :P

Crengu, Dumnezeu alege pentru noi tot ceea ce e mai bun. Ştiu că ştii asta :D
Adi a spus…
Vai, ce pacat! Dar de ce nu mai lucrezi la televiziune?!:(

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…