Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

1 mai sighişoresc

De 1 Mai nu am fost la mare, în schimb am fost la mare... distanţă de casă. Adică la Sighişoara, dacă mai încăpea vreo îndoială, având în vedere postarea de mai jos. Am plecat pe la 8.45 din Curtea de Argeş, împreună cu câţiva amici. Pot să spun că drumul mi-a plăcut (aşa e când eşti doar un pasager într-o maşină care rulează într-o zi pe o distanţă de peste 500 de km). Am oprit şi în Sibiu, un loc în care istoria e încă vie şi vorbeşte prin clădiri impunătoare.
Tot aici ne-am făcut timp pentru a vizita Galeria de Artă Românească de la Muzeul Naţional Bruckenthal, un loc în care încă mai respiră pictorii autohtoni de geniu. Din păcate în galerie nu am avut voie să facem poze, dar pot să spun că am rămas profund impresionată de ceea ce am văzut: portrete originale, peisaje care îţi taie respiraţia, culori vii, deşi unele tablouri sunt vechi de sute de ani.
După ce am luat o gură de cultură, am plecat din Sibiu, am trecut prin Copşa Mică (unde am pozat din mers şi fostul combinat), după care am făcut un scurt popas la intrarea în Mediaş. Aici am văzut o rachetă în miniatură:
După încă vreo 36 de km, am ajuns şi în Sighişoara. Ochii şi mintea mea au perceput acest loc ca pe unul rupt de România în care trăim (Slavă Domnului!). Cetatea te primeşte deopotrivă dacă eşti sărac sau bogat, dacă eşti pedelist sau pesedist. În acest loc toţi oamenii sunt o apă şi un pământ, toate privirile sunt însetate să cuprindă cât mai multe.Am rămas însă cu un mare regret după această vizită: turnul cu ceas tocmai fusese închis publicului de 15 minute. Asta e, poate altădată:




















La final, m-am simţit, pentru un moment, stăpână peste Sighişoara. Dar Sighişoara va fi stăpână peste inima mea mult timp de acum încolo...

Comentarii

simf a spus…
ai fost intr-un colat de rai, astept povestile despre el.
Anonim a spus…
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anamaria a spus…
vreau si eu pozili.... pe transfer, cand ai tmp
Dan Gheorghe a spus…
frumoasa e sighisoara! un colt de rai!
Raluca Nicula a spus…
Da, Sighișoara chiar e un colț de rai!

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…