Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Next level

Azi am conştientizat, pentru prima dată, că în două luni se va încheia şi capitolul „facultate” în viaţa mea. Toată lumea e în stress: pregătiri, seminarii specializate, probleme şi iar probleme.
Nu pot să nu mă gândesc cu teamă: Ce va fi mai departe? Oare ne va fi de folos ce am învăţat şi, mai ales, ce am devenit urmând această facultate?
Întrebări, întrebări... răspunsurile vor veni la timpul lor.


P.S. Îmi pare rău că se terminăăăăă! Vouă nu?

Comentarii

drush a spus…
Mi-ai dat de gandit cu articolul asta. Chiar se termina facultatea, nu e asa? Nici nu stiu pe unde a trecut si cu atat mai putin nu cred ca imi dau seama ce se intampla de fapt. Toti avem intrebari de genul: Ce o sa fie? Cum o sa fie? Dar nu putem decat spera ca va fii bine, doar suntem ( am fost) studenti la jurnalism, nu? :)
Anamaria a spus…
Da!se termina facultatea.....cel putin noi terminam facultatea:)),cu bine sper!ce av fi pe viitor nu poti sa-ti spun,pt k nici eu nu stiu,dar cu siguranta toti avem in capsorul nostru,blond sau ami putin blond,cateva planuri de viitor!deocamdata nu ne ramane decat sa trai mai intens decat pana acum cel putin in ceea ce priveste viata care tine de facultate,avem in fata un prag important de trecut,un prag acre ne va decide intr o oarecare viitora profesie.da eu chiar cred k e de folos ce am invatat in facultate chiar daca nu a fost destul....da si mie imi pare rau ca se termina facultatea,dar asta nu cred k ar fi un motiv sa nu ne mai salutam peste ani sau sa nu ne ami vedem al un suc sau eu stiu....sa nu ramanem cel putin ca pana acum....ar fi multe de spus,insa vreau sa stiti k mie imi e drag de voi,coleguti mei,de toti fara excepti...
Aimée a spus…
Eh,poza asta e facuta cand eu nu eram printre voi,stiu ca am vazut-o pe grup alaturi de altele! ;))

Da,se pare ca se termina,am facut-o si pe asta...Eu m-am uitat in urma de multe ori si,vrand-nevrand,a trebuit sa recunosc ceva:mi-a fost bine aici,poate mai bine decat mi-ar fi fost in alta parte (si aici cred ca stii la ce ma refer ;)),dar despre acest bine si intelesurile lui,vom vorbi in alt episod. :))

Imi pare rau ca se termina,imi pare rau ca nu am fost mai uniti,ca ne-am certat aiurea uneori,dar am castigat prieteni noi,cu siguranta avem ce le povesti nepotilor si asta inseamna ca tot acest timp nu a trecut degeaba.;)
Bineinteles ca vreau sa ne revedem cand si cand,sa facem inventarul copiilor peste cativa ani :)),sa ne laudam cu job-urile noastre si cu galanteriile sotilor/sotiilor ;)),dar mai ales cu ceea ce am devenit ca oameni,cred ca asta e de fapt esenta! ;)

Stiu ca suntem jurnalisti si tot punem intrebari ;)),la un moment dat vom fi intrebati si vom afla si raspunsuri,trebuie doar sa avem rabdare si sa fim pe faza! ;)

Pauza publicitara:Banchetul?Cand e banchetul? :D (Asta ca nu pot sa intreb si eu "Halatul?Cat costa halatul?" :)) )
Raluca Nicula a spus…
Chiar, când tzopăim la banchet? Sper să organizăm ceva, chiar dacă suntem atât de stresaţi cu licenţa!
Aimée a spus…
Poi sa mai "urlam" de cateva ori la ai nostri colegi,poate aud si ei o data si bine si ne mobilizam!:>

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...