Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Lecţie de discurs

Asta a făcut preşedintele S.U.A George W. Bush astăzi la Palatul CEC, pentru toţi politicienii români, în special pentru Traian Băsescu.

Un discurs curat, coerent, precis şi... vădit sensibil pentru români (şi nu numai). Acesta a început cu relatarea momentului curcubeului apărut în urma întrevederii lui Bush cu Iliescu, imediat după ce a fost lansată invitaţia României de a adera la NATO. După enumerarea clară a obiectivelor Alianţei (necesitatea scutului anti-rachetă pentru europeni, aderarea Croaţiei, Albaniei şi Macedoniei, susţinerea întărită a trupelor în Afghanistan), discursul lui Bush s-a încheiat atingând încă un punct sensibil al românilor şi anume acela al omagiului adus soldatului român Aurel Marcu care şi-a pierdut viaţa în Afghanistan. A fost dorinţa preşedintelui american de a invita la Palat pe văduva acestui soldat.

Privind printre rândurile acestui discurs bine elaborat şi structurat, am remarcat că Bush şi-a arătat ultimele cărţi după care va juca în extinderea NATO. El a mai adus astăzi o contribuţie pentru întărirea spuselor critice ale lui Putin la adresa sa, şi anume că NATO încearcă să desconsidere ONU, prin preluarea prerogativelor acestuia, în special cele de menţinere a păcii prin cooperare internationala si securitate colectiva, prin noile sale intenţii militare.
În special din acest motiv, consider apariţia lui Bush o lecţie de discurs şi atât! În rest... lupul îşi schimbă părul, dar năravul NEVER.

Click aici pentru a vedea cum şi mai ales cu ce au ajuns puternicii lumii la Bucureşti.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când