Raluca Nicula Blog

Îmi aleg cărțile pe care le citesc cu foarte mare atenție. Poate acesta este motivul pentru care rareori sunt dezamăgită de vreo lectură. Scormonesc internetul în căutare de recenzii, cântăresc opiniile cititorilor, într-un cuvânt, mă documentez. Ei bine, nu mai știu cum am aflat de cartea asta, dar când i-am citit sinopsisul de pe elefant.ro , m-am îndrăgostit de ea. Am fost mai rău decât puberii leșinați în fața calculatorului atunci când văd vreo gagică în bikini :) Nu mai aveam răbdare! Și a fost a mea până la urmă. Cum mă așteptam, „Acasă, pe Câmpia Armaghedonului”   - Premiul „Cartea anului 2011”, acordat de revista România literară, cu sprijinul Fundației Anonimul - a urcat rapid în topul preferințelor mele și spun cu mâna pe inimă că este, pentru mine, una dintre cele mai bune cărți din literatura română. Câmpia Armaghedonului apare în Apocalipsa biblică și reprezintă locul în care se vor înfrunta armatele Binelui și Răului, ale lui Dumnezeu și ale lui An...

Ioana Bradea (n. 19 octombrie 1975) este o scriitoare din Bistrița, aflată la cea de-a treia carte. Cu prima, „Băgău”, apărută în 2004, a luat premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, în 2010 a urmat romanul „Scotch”, iar în 2017 „Înalt este numele tău”.  Cei care au citit toate cărțile Ioanei Bradea spun despre ea că are o capacitate fantastică de a se reinventa cu fiecare scriere, în așa fel încât să nu-ți dai seama că este vorba despre același autor. Eu am aflat de cartea asta de pe pagina de facebook a maestrului Mihai Șora , care o ridica în slăvi. Bineînțeles că m-a făcut curioasă, așa că a trebuit să mi-o achiziționez. Încă de la primele rânduri știi deja cum stă treaba: un autor cu o mână sigură, cu un talent incontestabil de a înșira cuvinte cu o lejeritate uimitoare, dar mai e ceva, ceva care dă cărții farmecul ei aparte: muzicalitatea. Da, felul naratorului de a se adresa te duce cu gândul la muzica medievală ascultată în surdină, o muzică din c...

Cartea asta aștepta de prea mult timp să fie citită, așa că m-am decis să-i cruț suferința :). Cum e un roman în două volume (cu 600 de pagini), știam că am nevoie de timp și de răbdare pentru a-l parcurge. Dar contează că la final, după cum mă așteptam, mă declar mulțumită de această experiență. De fapt, mulțumită e puțin spus. Pentru că „Marile speranțe”, dincolo de prestigiul de care se bucură filmele omonime, este o carte bună, una ce face parte din galeria operelor clasice care trebuie citite într-o viață. Și, ca argumente, trebuie să amintesc frumusețea poveștii, greutatea personajelor și scriitura. V-am convins? Hai să le luăm pe fiecare în parte! Povestea lui Pip este una care, pe alocuri, se intersectează cu alte opere clasice. Un orfan dintr-un sat mlăștinos face cunoștință într-o zi cu un ocnaș evadat de pe un vas-închisoare. Pip, căci așa îl cheamă pe copil, intră apoi în slujba unei femei ciudate, îmbrăcată tot timpul în mireasă și a cărei case se află în par...

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață. „Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha! Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (n...

Încă de când ne erau copiii niște bebeluși năzdrăvani, ne-am creat un ritual de seară. După băiță și pijamale, musai să citim și (minim) o carte. Așa e și acum și cred că la fel va fi și peste cinci ani :) Avem o colecție de cărți, unele achiziționate în urma unor recomandări, altele cumpărate pur și simplu după copertă și descrierea de pe elefant.ro sau de pe libris.ro. Așa că acum vă putem face un top cu cele mai iubite cărți. Da, le iubesc și eu, citindu-le, le iubesc și copiii ascultându-le poveștile și urmărind cu degețelele lor micuțe ilustrațiile frumoase. De ce ne plac aceste cărți? În primul rând, pentru poveștile blânde și inspiraționale, din care tragem concluzii utile (importanța prieteniei, cum să gestionăm momentele de nervozitate, cât de importante ne sunt emoțiile și sentimentele, cât de important e să știm că suntem iubiți, cum să fim curajoși, etc). Apoi, după cum am mai spus, ilustrațiile sunt captivante și frumoase, purtându-ne instantaneu în lumea poveștilor...

Data trecută v-am vorbit despre cartea Ultimii martori de Svetlana Aleksievici . A trecut ceva timp de atunci, dar să știți că nu am stat degeaba. Din contră. Am citit și chiar am și povestit despre ce am citit. Cum unde? Pe GoodRead :) Dacă vreți să vedeți și voi ce impresii mi-au lăsat cărțile cu pricina, dați click mai jos: Domnișoara Brodie în floarea vârstei , de Muriel Spark Țara zăpezilor, de Yasunari Kawabata   Povestea târfelor mele triste , de Gabriel Garcia Márquez  Spor la citit!

  Când citești cărți de istorie, datele și întâmplările nu te șochează, oricât de tragice ar fi, pentru că le simți cumva în trecut, departe de tine, de trăirile tale, de confortul tău cotidian. Altfel stau însă lucrurile atunci când iei cunoștință de experiențele oamenilor, cum au trăit ei în timpul războiului, ce au simțit, ce au văzut, ce i-a marcat? Încă de la primele rânduri din „Ultimii martori”, de Svetlana Aleksievici, știi că ții în mâini o carte sfâșietoare. Unii vor simți poate un nod în gât, alții vor stoarce o lacrimă, oricum ar fi nu poți citi cartea asta fără să te implici sufletește.   Aleksievici (n. 31 mai 1948), scriitoare belarusă care a luat Nobelul pentru Literatură în 2015, redă 100 de mărturii  ale unor copii care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial aveau între doi și cinci sprezece ani: unii și-au pierdut părinții, alții frații sau bunicii, unii au trecut ei înșiși prin gloanțele mitralierelor, supraviețuind miraculos, dar, cu t...