Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ioana Bradea - „Înalt este numele tău”


Ioana Bradea (n. 19 octombrie 1975) este o scriitoare din Bistrița, aflată la cea de-a treia carte. Cu prima, „Băgău”, apărută în 2004, a luat premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, în 2010 a urmat romanul „Scotch”, iar în 2017 „Înalt este numele tău”. 


Cei care au citit toate cărțile Ioanei Bradea spun despre ea că are o capacitate fantastică de a se reinventa cu fiecare scriere, în așa fel încât să nu-ți dai seama că este vorba despre același autor.

Eu am aflat de cartea asta de pe pagina de facebook a maestrului Mihai Șora, care o ridica în slăvi. Bineînțeles că m-a făcut curioasă, așa că a trebuit să mi-o achiziționez.

Încă de la primele rânduri știi deja cum stă treaba: un autor cu o mână sigură, cu un talent incontestabil de a înșira cuvinte cu o lejeritate uimitoare, dar mai e ceva, ceva care dă cărții farmecul ei aparte: muzicalitatea.

Da, felul naratorului de a se adresa te duce cu gândul la muzica medievală ascultată în surdină, o muzică din care ies la iveală tumultul cetății, faptele abominabile (violuri, crime) și frumusețea traiului simplu.

Crud și pur, frumos și urât, rugăciune și păcat... toate se îmbină în această carte pe care, la început, nu știi de unde s-o iei. Nu e nici roman, nici eseu, nici nuvelă... e ceva, nu mai contează ce, atât timp cât îți încântă simțurile. Eu, uneori, am asemănat-o cu un psalm, alteori cu expunerea unui  ghid... Nu e musai să faceți ca mine, doar experiența cititului e proprie, trecută prin diverse filtre.

Poveștile (moartea judelui Thomas Werner, urmată de execuția criminalului; îndrăzneala Margaretei de a-l silui pe Sebastian, căpitanul de oaste; țăranca Maria, cu pantofii ei moșteniți, ce este ucisă pentru desfrâu) ajung cumva pe locul doi, în prim-plan aflându-se detaliile care dau farmec cetății acesteia despre care se spune că a fost „uitată de rege și sfinți”.

Cartea este una de mici dimensiuni (are puțin peste 90 de pagini) și la final lasă impresia că este neterminată, oferind prilejul cititorului de a o completa cu propriile cuvinte, cu propriile gânduri.

Mie mi-a plăcut „Înalt este numele tău”, pentru că este o carte originală, cu un stil cum nu am mai întâlnit. Dacă ar fi să ofer o notă maximă, aș face-o pentru frazele lungi, care curg firesc unele după altele, dând un indiciu foarte important asupra valorii scriitoarei Ioana Bradea, o scriitoare pe care cu siguranță o voi urmări în continuare.

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandare de lectură: Revista iocan, numărul doi

Am aflat de curând despre lansarea singurei reviste de proză scurtă din România, iocan.Responsabili de acest proiect ambițios, care promite, sunt scriitorii Cristian Teodorescu, Florin Iaru și Marius Chivu. Evident că nu am stat pe gânduri și mi-am comandat și eu numărul doi al revistei,  direct de pe site-ul editurii Vellant (cu transport gratuit, prin Poșta Română), pentru că pe elefant.ro stocul se epuizase... Eu zic că și asta spune ceva.

Nu vă mint, m-am pus pe citit cu niște așteptări. Mari. Am un principiu legat de proza scurtă, nu citesc o povestire imediat după cealaltă, ca să am timp să le "simt" pe fiecare așa cum merită (am făcut asta chiar de curând cu volumul de povestiri "Dincolo de nisipuri" al lui Fănuș Neagu, apărut în colecția Biblioteca pentru toți a Jurnalului Național, care mă tot așteaptă de o săptămână pe noptieră - dar, na! Fănuș Neagu e Fănuș Neagu, nu se înghite nemestecat). În schimb, iocanul nu l-am putut lăsa din mână. Am citit pe nerăs…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

În oglindă

#dinscrierilemele

 - Bunico, tălică te gândești la moarte? Am întrebat-o într-o zi, în timp ce mă fâțâiam ca o umbră după ea, prin bucătăria de vară. Zeama de găină scotea aburi pe plită.
 - Da’ ce-ți veni, Miruță? Nu mai bine cureți tu morcovu’ ăsta? Na cuțitu’!
Am luat morcovul, am luat cuțitul și m-am dus în colțul gheretei, unde, sub mătura din paie, era dosit gunoiul. M-am aplecat și am început să râcâi așchiile subțiri, portocalii, jos, pe ciment.
- De ce murim, mămăiță? Insistai eu.
- Fă, mamaie, tu vezi-ți de degete să rămână-ntregi! Moartea... las-o-n plata Domnului!
Mâinile ei mărunțeau ca un bucătar cu experiență solzii de ceapă, scoțând un sunet ce semăna cu toaca de la Mânăstirea Robaia, în zilele de sărbătoare.

- Moartea, Miruțo, e mai ușoară decât viața. Moartea nu te pune să faci de mâncare atunci când n-ai de niciunele, moartea nu te bate cu lemnul, ca un bărbat abțiguit. Moartea nici măcar nu te cicălește.
- Mămăiță, tălică-mi spui că moartea e mai bună decât viața, atunci …