D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Cartea asta aștepta de prea mult timp să fie citită, așa că m-am decis să-i cruț suferința :). Cum e un roman în două volume (cu 600 de pagini), știam că am nevoie de timp și de răbdare pentru a-l parcurge. Dar contează că la final, după cum mă așteptam, mă declar mulțumită de această experiență.
De fapt, mulțumită e puțin spus. Pentru că „Marile speranțe”, dincolo de prestigiul de care se bucură filmele omonime, este o carte bună, una ce face parte din galeria operelor clasice care trebuie citite într-o viață. Și, ca argumente, trebuie să amintesc frumusețea poveștii, greutatea personajelor și scriitura. V-am convins? Hai să le luăm pe fiecare în parte!
Povestea lui Pip este una care, pe alocuri, se intersectează cu alte opere clasice. Un orfan dintr-un sat mlăștinos face cunoștință într-o zi cu un ocnaș evadat de pe un vas-închisoare. Pip, căci așa îl cheamă pe copil, intră apoi în slujba unei femei ciudate, îmbrăcată tot timpul în mireasă și a cărei case se află în paragină - domnișoara Havisham. În conacul Satis, invadat de iederă, timpul pare că s-a oprit, iar Pip se îndrăgostește de Estella, fata adoptată de domnișoara Havisham. Cu iluzia iubirii în suflet, Pip pornește pe un nou drum, după ce află că a intrat în posesia unei averi, de la un binefăcător care nu și-a dezvăluit identitatea. Aceasta este ocazia perfectă pentru ca orfanul Pip, ucenic în fierăria cumnatului său, să dea frâu liber „marilor speranțe”, cu dorința de a se realiza și de a deveni demn de iubirea frumoasei și rafinatei Estella.
Când am vorbit despre greutatea personajelor, am vrut să spun că în acest roman Dickens reușește să le dea o importanță memorabilă celor adiacente. În cazul meu, cel puțin, cred că atunci când îmi voi aminti de această carte, nu mă voi duce prima dată cu gândul la Pip, personajul principal, ci la domnișoara Havisham, la Estella sau la ocnașul evadat, poate și pentru că acestea au o influență atât de importantă în maturizarea lui Pip...
Cât despre scriitură, poate fi pe placul tuturor, pentru că este lipsită de „înflorituri”, de descrieri obositoare sau de detalii. Povestea curge frumos, este punctată de suspans, iar dialogul savuros o face să nu mai fie lăsată din mână.
Cu toate că nu este una dintre cărțile mele preferate, „Marile speranțe” este frumoasă și folositoare. Trebuie să recunosc că, de data aceasta, filmul a fost cel care m-a convins să citesc romanul, și mă refer la ecranizarea din 1998, cu Ethan Hawke și Gwyneth Paltrow, unde scena sărutului pasional de la fântână mi s-a părut memorabilă. Citind, am constatat că scena respectivă lipsește din carte, Dickens concentrându-se mai mult pe devenirea lui Pip, decât pe povestea de dragoste siropoasă prezentată în film (deh, artificii hollywoodiene).
„Marile speranțe” a apărut în 1860-1861 și, după critici, este romanul cel mai solid construit dintre toate cărțile de succes ale scriitorului englez Charles Dickens.
Comentarii