vineri, 18 septembrie 2015

Stiloul, bibelou de porțelan...


Eu și fata mea scriem. Eu mângâi tastele, iar ea descoperă plăcerea nevinovată de a dansa creionul pe hârtie. Nici nu mai țin minte când am scris de mână ultima dată. Cred că era vreo listă de cumpărături, asta până să descopăr că pot să o așez și pe aia foarte ușor în telefon. E mai la îndemână așa, cum îmi aduc aminte că-mi mai trebuie ceva, pac! tastez și gata. 
Treaba asta mă face să mă întreb... Oare copiii noștri vor mai scrie de mână? Observ acum că și la școală se iau notițe pe tablete și laptopuri, ceea ce, evident, nu e un lucru rău. Și la ce ne mai trebuie să scriem pe hârtie, când putem foarte bine să salvăm copacii? (nu de alta, dar trebuie să mănânce și mafioții o pâine).
Ei bine, nu știu la voi cum a fost, dar pentru mine, să scriu cu stiloul a reprezentat unul dintre cele mai frumoase activități din viața de școlar. Încă mai simt mirosul de cerneală din caietele mele, încă mai văd petele care mă făceau să rup pagina și să o iau de la capăt, chiar dacă tema era aproape terminată. Mi-e dor de stilourile mele chinezești pe care le primeam în fiecare an de la Moș Crăciun și le păstram cu sfințenie în cutiuța lor, la fel de atentă și grijulie, precum era mama cu bibelourile ei din vitrină.
Dar totul a devenit dintr-o dată mai interesant (prin clasa a doua, cred), când am descoperit cerneala roșie. Atunci aveam ocazia să fiu și elevă, și profesoară, adică făceam tema pe un caiet pentru acasă și strecuram intenționat câteva greșeli pe care să le taxez apoi cu roșu și să pun o notă (mică, de cele mai multe ori). Chiar, ce or zice psihiatrii despre asta? Mai am scăpare?
Da,  sunt multe de scris despre scris. Pentru mine a fost o terapie, o plăcere, un companion, o sursă de satisfacții profesionale. Acum, că am depănat amintiri despre stilouri, îmi dau seama că nu mai am niciunul în casă, în schimb am pixuri (uzate, fără capac, fără arcuri - deh, pot ține și loc de sticksuri pentru bebeluși), dar cei care sunt pasionați știu că nu există comparație între ele.

 Tu când ai scris ultima dată de mână?

4 comentarii:

Crengu spunea...

Spre asta se tinde, din pacate, spre a nu mai scrie de mana. Si nu doar ca e trist, dar e un mare pas spre a ne prosti copiii, pentru ca scrisul de mana dezvolta niste parti din creieras, laptopul, tableta, tv-ul nu fac decat sa le strice... Virgiliu Gheorghe spune intr-una din cartile sale ca geniu informatician nu ajunge copilul care stie sa porneasca si sa foloseasca un calculator, ci acela care sta cu creionul in mana (evident, calculand). Un singur om am mai vazut sa foloseasca stiloul in vremurile noastre, doctorul cu care am nascut-o pe Miriam, un om, bineinteles, special. :)

EmaPirciu spunea...

Listele de cumparaturi sunt sfinte: hartie si creion. Am bucataria plina de creioane si hartia lipita pe frigider. E ritualul meu preferat. Uit lista acasa, bineinteles, dar sa scrii lista de cumparaturi e de nepretuit :) Cu stiloul nu mai scriu de ceva vreme, dar folosesc pixuri din alea cu cerneala care se sterge (gen Pilot). Florin a folosit stiloul tot timpul in clasa I. Anul trecut a scris doar cu creionul, asta e regula invatatoarei cu care face italiana. La sfarsitul anului le-a dat voie sa foloseasca pixul tip Pilot cu cerneala neagra. De multe ori, cel putin la inceput, ii punea sa-si scrie numele, doar sa exerseze. Nu se pierde obiceiul, cel putin nu unde invata Florin. Sora mea isi pune copiii la scoala sa foloseasca stiloul chiar si in clasa a patra, pentru ca ajuta la formarea unui scris frumos. Poate sunt si scoli din astea ale viitorului, dar noi nu am avut ghinionul sa le gasim.

Raluca Nicula spunea...

Crengu, cat despre scrisul de placere, parca e mai interesant pe laptop (cel putin pentru mine). Eu nu mai pot sa scriu mai mult de 200-300 de semne de mana, parca imi oboseste mana, ma plictisesc, nu stiu, m-am invatat cu tastele...
Ema, vazusem eu de curand un reportaj la tv cu elevi d-astia "digitali", dar cred ca erau ceva scoli de fitze. Ma bucur ca inca se mai respecta formarea unui scris frumos in zilele noastre. Din pacate, nu prea ne mai foloseste dupa ce terminam scoala.

Cleo C spunea...

educatia se face de acasa. Scoala da putina instruire, dar bazele tot de acasa vin.
Noi scriem acasa de mana: liste de cumparaturi, meniu, liste de task-uri, lista de bagaje pentru concediu, planul pt gradina, lista de invitati pt aniversare, liste cu cadouri: ce/la cine fac etc etc etc . Copilul ma copie.