luni, 14 septembrie 2015

Emoție de mamă

Ce simte o mamă când puiul ei își ia zborul? L-ar mai strânge o dată și încă o dată în brațe, i-ar mai așeza bluzița și ghiozdănelul a mia oară, l-ar mai pupăci, l-ar mai  drăgălăși. Sub masca ei de-o calmitate ieșită din comun, se află însă un chip brăzdat de lacrimi, o inimă străpunsă de nesiguranță și o minte chinuită de cel puțin o mie de întrebări.
Așa suntem noi mamele (sau cel puțin cele care-mi seamănă), am vrea să transformăm lumea asta într-un cuib imens, așijderea celui de acasă, în care puii noștri să fie iubiți, fericiți și veșnic în siguranță.
Și totuși, viața ne învață și pe cei mari, dar și pe cei mici, că mai devreme sau mai târziu va trebui să ne luăm zborul. Face parte din condiția omului să zboare fără aripi. Cum? N-ați văzut oameni zburând? Eu îi văd tot timpul. Oamenii care zboară sunt cei care transformă lumea din jurul lor în lumină doar cu un zâmbet, care se ridică fără să-și ia avânt. Aripile lor nu sunt sudate de trunchi, aripile lor sunt în suflet.
Copilul meu drag, fii și tu un  suflet cu aripi, să poți zbura suav prin viață și să culegi toate roadele pământului, bucurându-te de dragoste!

2 comentarii:

EmaPirciu spunea...

Va invidiez, jur. Am avut si eu emotii cand a mers la gradi si la scoala, dar nu m-au incercat astfel de sentimente si idei. Sunteti speciale. Eu abia astept sa inceapa scoala miercuri :)

Crengu spunea...

Chiar ma intrebam ce-ati ales pana la urma. :) Sa-i fie si sa va fie bine!