Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Emoție de mamă

Ce simte o mamă când puiul ei își ia zborul? L-ar mai strânge o dată și încă o dată în brațe, i-ar mai așeza bluzița și ghiozdănelul a mia oară, l-ar mai pupăci, l-ar mai  drăgălăși. Sub masca ei de-o calmitate ieșită din comun, se află însă un chip brăzdat de lacrimi, o inimă străpunsă de nesiguranță și o minte chinuită de cel puțin o mie de întrebări.
Așa suntem noi mamele (sau cel puțin cele care-mi seamănă), am vrea să transformăm lumea asta într-un cuib imens, așijderea celui de acasă, în care puii noștri să fie iubiți, fericiți și veșnic în siguranță.
Și totuși, viața ne învață și pe cei mari, dar și pe cei mici, că mai devreme sau mai târziu va trebui să ne luăm zborul. Face parte din condiția omului să zboare fără aripi. Cum? N-ați văzut oameni zburând? Eu îi văd tot timpul. Oamenii care zboară sunt cei care transformă lumea din jurul lor în lumină doar cu un zâmbet, care se ridică fără să-și ia avânt. Aripile lor nu sunt sudate de trunchi, aripile lor sunt în suflet.
Copilul meu drag, fii și tu un  suflet cu aripi, să poți zbura suav prin viață și să culegi toate roadele pământului, bucurându-te de dragoste!

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Va invidiez, jur. Am avut si eu emotii cand a mers la gradi si la scoala, dar nu m-au incercat astfel de sentimente si idei. Sunteti speciale. Eu abia astept sa inceapa scoala miercuri :)
Crengu a spus…
Chiar ma intrebam ce-ati ales pana la urma. :) Sa-i fie si sa va fie bine!

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …