Raluca Nicula Blog

Ce face un orăşean mutat la sat? Apreciază mai mult natura, că doar d-aia a lăsat naibii confortul urban. Am aşa o senzaţie că în curând vom tânji cu toţii la o căsuţă cu prispă într-un sat uitat de lume, înconjuraţi de plăntuţe, patrupede şi înaripate... Până ne întoarcem la origini, luaţi şi vă minunaţi de simplitatea, candoarea şi frumuseţea "cotidianului care trece neobservat pe lângă noi". Simona merită aplauze.

De acolo pot vedea răţuşte înotând în şir indian, copaci verzi care dansează în adierea vântului, o altfel de lume, în general. Totul pe un fond sonor de care mă dezobişnuisem: greieraşi, păsărele, clipocitul apei. Digul a devenit un refugiu pentru amândoi. Ziua ne încărcăm cu stres şi oboseală, seara renaştem. Simţim cum alungăm toate gândurile şi suntem doar noi înşine atunci când alergăm sau privim frumuseţile naturale din jur. Eu şi soţiorul întinerim o dată cu natura.

Ştiţi, era prin clasele mai mici o temă de compunere pe care învăţătorul ne-o dădea de fiecare dată când veneam din cele trei luni de recreere, şi anume: Cum mi-am petrecut vacanţa de vară. Fiecare încerca să-i uimească pe ceilalţi cu excursii, unele inventate, altele exagerate, cu distracţiile alături de prieteni, câte şi mai câte. Dar azi nu vreau să vorbesc despre asta, am făcut o simplă paralelă cu titlul postării. După cum bine ştiţi, ieri a fost sfârşitul lumii. Un nene, de nu ştiu unde, care nu mă interesează ce face, a prezis că pe 21 mai 2011 vine apocalipsa, chestie cu care am înţeles că a câştigat foarte mulţi bani de pe urma credulilor. Să-i fie de bine, zic! Deci cum am petrecut eu? Ghinionul a făcut ca sfârşitul lumii să vină, pentru mine, într-un weekend muncitoresc. Am vizitat o expoziţie de maşini vechi, am mâncat, am scris, am sărbătorit-o pe mama soacră (chiar aşa, sfârşitul lumii a venit de ziua tuturor Constantinilor şi a Elenelor şi chiar de ziua Piteştiului!), m-...

Am citit de dimineaţă un articol foarte interesant. Chiar dacă, în esenţă, era vorba despre o problemă actuală, care afectează foarte mulţi oameni, nu ştiu dacă a făcut "audienţă". Dar mie mi-a dat de gândit. Cumva m-am regăsit acolo. Spunea ceva de genul că în vremurile astea pârlite, printre atâta stres şi atâtea deadline-uri, am uitat să trăim cu adevărat bucuria vieţii. Hello, demult scriu despre asta şi nimeni nu pare să mă asculte. Lăsăm munca şi problemele să ne distrugă înainte de timp, şi asta nu e o debitare, e un adevăr, oameni buni. Şi pentru că articolul era bine documentat, nu s-a oprit numai la a relata acest fapt, ci specialiştii au venit şi cu soluţii. Simple. De care, dacă oamenii care au trăit înaintea noastră cu vreo câteva zeci de ani, cel puţin, ar fi auzit, ar fi râs. Li s-ar fi părut banale. Dar nu! În ziua de azi şi banalul şi-a pierdut din anost. A devenit complicat, noi l-am complicat. Aşa că soluţia e următoarea: stop alergăturii către nicăieri! Ma...

"Vreau şi eu un Sărut!". La care reprezentantul de la Tritonic zâmbeşte şi îmi întinde cel mai nou volum semnat Oana Stoica Mujea şi Andra Pavel . L-am luat bucuroasă (nu pe tritonic, pe volum) şi apoi m-am aşezat la coadă să obţin şi un autograf de la frumoasele autoare. Da, a fost plăcut astăzi! Chiar a venit lume, în Piteşti, la o lansare de carte! Şi prin lume mă refer în special la tineri, oameni buni. Nu elevi târâţi din sălile de clase cu forţa, ca să dea bine la presă, nu alte specimene des întâlnite prin sălile zice-se culturale ale urbei. TI-NERI! Tineri care citesc. Tineri care iubesc romanul poliţist, printre altele. La Librăria Mea, de pe strada Crinului, în fum de ţigară, amestecat cu iz de cafea şi parfum de voie bună, zeci de oameni au asistat la un eveniment editorial a cărui vedetă incontestabilă a fost cartea "Sărutul morţii", proaspăt ieşită de sub tipar. Cică în ea le veţi găsi la pachet pe sexy-detectiva Iolanda Ştireanu şi pe ucigaşa Anastass...

Şi-am urmărit săptămâni de-a rândul o emisiune tâmpită, şi am crezut că talentul va fi cel care va fi premiat atunci când se caută talente. N-a fost să fie, din păcate. Şi asta pentru că la "Românii au talent" tot românii au votat. Dintre atâţia copii şi oameni cu un har remarcabil, s-a găsit să fie cel mai cel unul care mie personal nu-mi spune absolut nimic. Ca el găsesc, dacă vreţi, zeci în Piteşti. Garantat mult mai buni, din toate punctele de vedere. Dar pe prostimea română, de care nu ne mai lecuim odată, nu a impresionat-o talentul la "Românii au talent", ci povestea din spate, tragedia. Şi da, copilul ăsta asta a făcut de când a intrat în concurs: a cerşit voturi băgând în faţă drama prin care a trecut. Nu se face aşa ceva, iar aici vina o poartă juriul şi organizatorii. Păcat, pentru că în alte ţări chiar au fost promovate adevăratele talente. O voce ca a lui Narcis Ianău nu găseşti la tot pasul, o tehnică atât de bună precum cea a lui Valentin Dinu aşijder...

Cum o fi să treacă lucrurile frumoase pe lângă tine şi să le ignori? La ce mai trăieşti, dacă, în drum spre ce ţi-ai propus, nu-ţi clăteşti privirea şi nu-ţi bucuri sufletul cu ceva care merită toată atenţia? Călătorule, ridică-ţi ochii spre norii care iau forme dintre cele mai hazli, coboară-i apoi uşor peste copacii de toate culorile şi miresmele şi scaldă-i în apa unui lac trezit la viaţă o dată cu răsăritul. De abia atunci, când vei învăţa să apreciezi tot ceea ce te înconjoară, să ai pretenţia a te numi om. Învaţă, râzi, iubeşte!