Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!


 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru și să vibreze. 


 Cavalerii mesei oltenești sunt patru: coana mare, Costică, Rodica și Adelin. Olteni. Și cu asta am spus tot. Inimoși, sprințari, cu un simț al umorului mai mare decât Catedrala Neamului (ca s-o parafrazez pe Zăpă). Cele 23 de texte (schițe, povestiri) îi prezintă pe cei patru în ipostaze amuzante, inedite: la psiholog, cu porcii în gară, la un spectacol de 8 Martie,  la deschiderea unui ștrand modern, executat din fonduri europene, în vizită la fini, la votare, făcând chermeze în care, în loc să taie țapul, au tăiat capra... Dar nu numai situațiile storc râsete cu lacrimi, ci, mai ales, scriitura dezinvoltă, ironică și, pe alocuri mai pișcăcioasă decât zaibărul. 

La refrenul Ce seară minunată/ Mai spune-mi iubito o dată/ Mai spune-mi că ești frumoasă/ Și că-mi vei fi mireasă începu sala să scoată un vuiet de parcă coborâseră îngerii pe pământ. Erau transfigurate toate. De atâta emoție, se puseră toate pe închinat și o ținură așa f`o câteva minute bune, apoi rămaseră stană de piatră, cu ochii bulbucați și gura deschisă ca la împărtășanie. După ultima melodie, de intense trăiri, Leana lu' Miuță se făcu lac de sudoare, dădu ochii peste cap și se prăvăli peste coana mare. Coana mare, de sperietură, căzu între scaune.
- Nah, drăcie! Cum scoatem baba dintre rânduri?
Lăsai și rușine și tot și strigai după finu`, că Leana, o știi și dumneata, trece prin inelu` de la butoiul de murături la cât e de subțirică. (pag. 89)
Dacă în prima carte am remarcat îndeosebi nostalgia după originile oltenești ale autoarei, materializată în povestiri de o frumusețe și o candoare ieșite din comun, de data aceasta umorul este cuvântul de ordine. Un umor dulce, satiric, autoironic de care devii dependent încă de la primele cuvinte. 

Zăpă este cadoul lui Amza Pellea pentru noi. Este dovada vie că umorul pur oltenesc nu a dispărut. Nea Mărin și-a pus fustă și mărgele și s-a transformat în coana mare. Vechiul Sucă e noul Adelin, care face ca ambulanța spre disperarea vecinilor. Cred că Zăpă și-a descoperit prin cea de-a doua carte publicată o dublă menire: de a duce mai departe comedia românească de calitate  și de a contribui, așa cum poate mai bine, la perpetuarea tradițiilor și frumuseților rurale oltenești.

După ce am parcurs Cavalerii mesei oltenești, am aceeași senzație pe care am avut-o după „Secret”, și anume să pun cartea la îndemână, să n-o afund în bibliotecă, pentru că știu eu sigur că voi mai simți nevoia cât de curând s-o răsfoiesc.

Comentarii

zapa a spus…
Te iubesc! Si cu asta, am spus totul.
Crengu a spus…
stiu ce spui, mi s-a intamplat si mie! bine ca ai fost tu la lansare, pot sa consider ca am fost si eu prezenta, prin tine! :D

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…