Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

John Steinbeck - „Călătorii cu Charley”

Am acasă o mini-bibliotecă John Steinbeck și plănuiesc să intru în posesia tuturor romanelor apărute la noi ce poartă semnătura autorului american. Cred că asta spune totul despre pasiunea mea pentru Steinbeck. Clar este unul dintre scriitorii mei preferați! De ce? Pentru că în romanele lui găsești descrieri cu un farmec aparte, pentru că poveștile sunt pline de substanță și pentru că, poate, rezonez cel mai mult cu stilul său. 


 „Călătorii cu Charley” (în original Travels with Charley in Search of America) a apărut în 1962, fiind scris în perioada de maturitate artistică a autorului, astfel că întâlnim un stil așezat cu o scriitură onestă și purtând amprenta unei voci înțelepte.

Este un jurnal de călătorie? Da, este un jurnal de călătorie, dar unul special, în care nu întâlnim date, locații notate cu precizie geografică și expuneri seci. Nu! Toată călătoria prin America, desfășurată la volanul unei camionete - ce a fost botezată Rosinanta - și avându-l alături pe pudelul Charley este o experiență redată la cald, cu peripețiile de rigoare.

Încă de la început, Steinbeck ține să specifice că orice călătorie este o experiență personală, care poate fi narată diferit de fiecare om în parte. Și îi dau dreptate. Fiecare om percepe locul, evenimentul și întâmplările în funcție de filtrul personal.

În periplul său prin America, autorul a campat sub un măr, la o fermă de vaci din Massachusetts, apoi lângă un izvor de munte; în Maine, a văzut aurora boreală și tot aici a cunoscut povestea a nouă imigranți care au trecut granița pentru a recolta cartofi; a văzut Cascada Niagara, a vizitat și Chicago, iar, în Dakota de Nord, noaptea i s-a părut mai prietenoasă decât ziua, în Ținuturile Blestemate.

Montana este descrisă ca fiind pentru autor o „poveste de iubire”, un stat pe care îl adoră. În Seatle, unde revine după mulți ani, Steinbeck face o comparație cu furnicarul care nu mai păstrează nimic din orașul de odinioară: „Mă întreb de ce progresul seamănă atât de mult cu distrugerea”.

Una dintre secvențele cele mai frumoase din carte este descrierea unei păduri de sequoia, din Oregonul de Sud. Steinbeck vorbește despre sfințenia acestor arbori uriași, care impun respect și îndeamnă la contemplare.

Călătoria prin America lui Steinbeck continuă cu vizite în San Francisco, Monterey, New Mexico și Texas. Deliciul cărții îl fac, pe lângă descrierile atât de frumoase, și detaliile despre traiul în camionetă (spălatul hainelor într-o găleată de gunoi) sau despre obiceiurile de zi cu zi ale traiului singuratic (băutul cafelei, cititul ziarelor). 

Citind, îți dai seama că orice călătorie ar fi una lipsită de farmec dacă nu ai lua pulsul oamenilor, dacă nu le-ai afla micile secrete. Comunicarea este atât de importantă, iar un om singur, în mașina lui, are nevoie mai mult ca oricine să poarte un dialog, la o bere sau un pahar de whiskey.

„Călătorii cu Charley” este mai mult decât un jurnal de călătorie, este o carte despre oameni, despre viață, despre progres. Eu am citit cartea aceasta cu mare drag și pot spune că m-a apropiat mai mult de americani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

"Invitaţia la vals", de Mihail Drumeş

Recunosc, nu sunt expertă în vals, deşi mi-ar fi plăcut să iau cursuri când eram mai mică. Cartea pe care tocmai am citit-o nu mi-a explicat, pas cu pas, cum se pluteşte într-o sală de bal, dar mi-a dovedit încă o dată că dragostea e o grădină mare. 

CITIȚI ȘI: "Scrisoare de dragoste", de Mihail Drumeș

"Invitaţia la vals", titlu dat după celebra operă a lui Weber, este un roman profund pasional. Protagoniştii Tudor Petrican şi Mihaela Deleanu se joacă, se iubesc, se lasă în voia pasiunii, iar se joacă, se despart şi mor. Orgoliul exagerat de care dau amândoi dovadă este cel care le acoperă ochii, mintea şi sufletul, ajungând în cele din urmă să-i sugrume. După cum am observat şi în "Scrisoare de dragoste", Mihail Drumeş simte nevoia să-şi pedepsească drastic personajele pentru faptul că nu sunt stăpâne pe iubirea lor. Le face să trăiască pasiunea la cote maxime, după care le aruncă în gol de la înălţime. Genul acesta de scriitură oboseşte mental cititorul,…

Nervi pe caniculă

Cineva mă sabotează zilele astea şi, ca o noutate, nu sunt eu aia. Am îngroşat rândul celor care sunt nemulţumiţi de furnizorul de internet. Înjurături, scrâşnete, păr smuls din cap, tot tacâmul. Cred că le-am zis de întreg familionul, că nu sunt zgârcită de fel. Într-un final, plătesc internet ca să nu-l am. Bună treabă! Acum vă scriu ajutată fiind de bunul meu prieten Digi Net Mobil care vă salută. Eu nu, că încă nu mi-au trecut nervii.
Până şi vara asta îmi vrea răul. Căldură infernală, aer irespirabil, femei care se îmbracă în sintetice sclipitoare, asortate cu tocuri cui pe care merg mai clătinat ca un sătean afumat pe uliţa din cătun. Alături de ele, băieţi cu tricou negru, mulat. La ăştia n-o fi venit vara? În fine. Îi las în plata Domnului.
Şi mai am o pică pe ţăranii de la oraş, care se dau în stambă atât de stângaci în faţa urmaşelor Evei. Exemplu: zi de vară la bazin. Un exemplar blond şi unul brunet, ambele de rasă, vorba aia, fac topless. Vânătorii de ocazie, care s-au tr…