Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

John Steinbeck - „Călătorii cu Charley”

Am acasă o mini-bibliotecă John Steinbeck și plănuiesc să intru în posesia tuturor romanelor apărute la noi ce poartă semnătura autorului american. Cred că asta spune totul despre pasiunea mea pentru Steinbeck. Clar este unul dintre scriitorii mei preferați! De ce? Pentru că în romanele lui găsești descrieri cu un farmec aparte, pentru că poveștile sunt pline de substanță și pentru că, poate, rezonez cel mai mult cu stilul său. 


 „Călătorii cu Charley” (în original Travels with Charley in Search of America) a apărut în 1962, fiind scris în perioada de maturitate artistică a autorului, astfel că întâlnim un stil așezat cu o scriitură onestă și purtând amprenta unei voci înțelepte.

Este un jurnal de călătorie? Da, este un jurnal de călătorie, dar unul special, în care nu întâlnim date, locații notate cu precizie geografică și expuneri seci. Nu! Toată călătoria prin America, desfășurată la volanul unei camionete - ce a fost botezată Rosinanta - și avându-l alături pe pudelul Charley este o experiență redată la cald, cu peripețiile de rigoare.

Încă de la început, Steinbeck ține să specifice că orice călătorie este o experiență personală, care poate fi narată diferit de fiecare om în parte. Și îi dau dreptate. Fiecare om percepe locul, evenimentul și întâmplările în funcție de filtrul personal.

În periplul său prin America, autorul a campat sub un măr, la o fermă de vaci din Massachusetts, apoi lângă un izvor de munte; în Maine, a văzut aurora boreală și tot aici a cunoscut povestea a nouă imigranți care au trecut granița pentru a recolta cartofi; a văzut Cascada Niagara, a vizitat și Chicago, iar, în Dakota de Nord, noaptea i s-a părut mai prietenoasă decât ziua, în Ținuturile Blestemate.

Montana este descrisă ca fiind pentru autor o „poveste de iubire”, un stat pe care îl adoră. În Seatle, unde revine după mulți ani, Steinbeck face o comparație cu furnicarul care nu mai păstrează nimic din orașul de odinioară: „Mă întreb de ce progresul seamănă atât de mult cu distrugerea”.

Una dintre secvențele cele mai frumoase din carte este descrierea unei păduri de sequoia, din Oregonul de Sud. Steinbeck vorbește despre sfințenia acestor arbori uriași, care impun respect și îndeamnă la contemplare.

Călătoria prin America lui Steinbeck continuă cu vizite în San Francisco, Monterey, New Mexico și Texas. Deliciul cărții îl fac, pe lângă descrierile atât de frumoase, și detaliile despre traiul în camionetă (spălatul hainelor într-o găleată de gunoi) sau despre obiceiurile de zi cu zi ale traiului singuratic (băutul cafelei, cititul ziarelor). 

Citind, îți dai seama că orice călătorie ar fi una lipsită de farmec dacă nu ai lua pulsul oamenilor, dacă nu le-ai afla micile secrete. Comunicarea este atât de importantă, iar un om singur, în mașina lui, are nevoie mai mult ca oricine să poarte un dialog, la o bere sau un pahar de whiskey.

„Călătorii cu Charley” este mai mult decât un jurnal de călătorie, este o carte despre oameni, despre viață, despre progres. Eu am citit cartea aceasta cu mare drag și pot spune că m-a apropiat mai mult de americani.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…