marți, 28 octombrie 2008

Unui om de care mi-e dor...

Trebuie să fie înspăimântător să-ţi aştepţi sfârşitul pe zi ce trece...

În scaunul care ţi-a devenit prieten adulmeci tot ce a mai rămas din viaţa cândva fragedă ca un fruct rumenit. Ai uitat tot: supărări, boli, gelozii, nesăbuinţe şi te cufunzi cu mintea într-un gând dulceag: o viaţă mai bună, un loc mai cald, o inimă mai mare. Lumea crede că eşti mort demult, dar pentru tine viaţa de-abia acum începe, o dată cu frământările lăuntrice şi cu amintirile frumoase. Nu e loc de rău la debutul marii călătorii. Şi-ţi faci o cruce precum drumeţii la startul itinerariului. Dar, spre deosebire de ei, tu nu te vei mai întoarce...

Niciun comentariu: