Raluca Nicula Blog

Am alergat, dragele mele, ca să adun de pe vasta câmpie virtuală un buchet de ghiocei, pe care să vi-l ofer la început de primăvară. Sper să primiţi cu drag cadoul meu şi, alături de el, un strop de suflet plin de dragoste şi optimism. Să aveţi o primăvară plină de fericire şi o viaţă ca un martie nesfârşit!

Nu-i înţeleg pe atei (dar asta nu înseamnă că-i acuz, nu sunt în măsură). Chiar mă gândeam cum trăieşti pe lumea asta fără să crezi în Dumnezeu. Se prea poate ca ei să găsească răspuns la orice şi să caute dovezi pentru tot lucrul pe care nu şi-l explică, motivând că „aşa e firesc să se întâmple”. Am intrat în contact cu astfel de persoane şi pot spune sincer că mi se par mai zbuciumate, mai neliniştite, parcă în continuă mobilizare pentru a căuta argumente care să le susţină teoriile. E dreptul lor, până la urmă, dar exagerând un pic, ce s-ar întâmpla cu lumea asta dacă toţi am fi aşa? Nu ar fi haos? Oare nu tocmai faptul că ştim şi credem în existenţa unei Fiinţe Superioare, atotcuprinzătoare, atotputernică şi atotştiutoare ne redă liniştea sufletească, calmul interior, făcându-ne, în acelaşi timp, mai buni? Dacă nu am crede în Raiul sau Iadul de după moarte, am fi mai dezorientaţi, n-am înţelege rostul şi locul nostru în lume şi în afara ei. Ar fi tragic să trăim cu impresia că sufl...

Am urmărit aseară pe Realitatea Tv emisiunea lui Robert Turcescu cu tema „Niciun liceu fără Dumnezeu?”. Cum era şi firesc au fost opinii pro şi contra menţinerii orei de religie în programa şcolară pentru liceeni. Unul dintre invitaţi, prof. univ. dr. George Pruteanu, s-a pronunţat pentru o oră de religie în care să se prezinte în mod echitabil şi obiectiv toate religiile lumii. Din câte ştiu, există în programa de liceu un capitol rezervat acestei teme, deci schimbarea statutului orei de religie în acest sens nu ar avea logică. De fapt şi de drept, în România sunt în jur de 87% ortodocşi declaraţi, o majoritate care are un cuvânt de spus asupra minorităţilor ce vor să impună norme şi reglementări după cum le taie capul. Aceste propuneri de a scoate de pe pereţi icoanele şi din catalog Religia au apărut din dorinţa de a denigra atât Biserica Ortodoxă Română, cât şi cetăţenii majoritari creştin-ortodocşi. Susţin cu tărie campania Patriarhiei Române „Niciun liceu fără Dumnezeu!” cu urmă...

Oamenii confundă ceea ce citesc în ziare cu ştirile. (People everywhere confuse what they read in newspapers with news. A. J. Liebling ) Care este diferenţa dintre literatură şi jurnalism?… Ziarele sunt de necitit, iar literatura nu se citeşte. (But what is the difference between literature and journalism?…Journalism is unreadable and literature is not read. That is all. Oscar Wilde ) Un om care nu citeşte deloc are o educaţie mai bună decât cel care nu citeşte altceva decât ziare. (The man who reads nothing at all is better educated than the man who reads nothing but newspapers. Thomas Jefferson )

Se anticipează în ultimul timp, din ce în ce mai des, prin toate formele media, că în 2012 vine Sfârşitul Lumii. La o simplă căutare pe google, se vor afişa sute de site-uri şi bloguri care tratează, din diverse puncte de vedere, această nouă prevestire sumbră. Daţi-mi voie ca eu să ies din tipare şi să nu cred. Mi se pot da mii de dovezi şi explicaţii ştiinţifice, dar eu nu pot concepe cum oamenii îşi pot da atât de uşor cu părerea asupra a ceea ce numai Dumnezeu cunoaşte. Tatăl a spus clar că momentul celei de-a Doua Veniri a Sa pe Pământ nu este cunoscut nici chiar de Fiul Său, ci numai de El şi iată că ştim noi oamenii, cei care nu am ezitat niciodată să lansăm teorii de diverse tipuri (care de foarte multe ori s-au dovedit a fi eronate). A mai fost odată un sfârşit, în 2000. Cel puţin aşa au anticipat unii care nu puteau dormi de grija asta noaptea. Într-un interviu pe care pr. Vasile Sorescu mi l-a acordat în urmă cu aproape doi ani, sfinţia sa îi numea pe toţi aceştia “prooroci...

Nu am înţeles niciodată de ce presa nu rămâne până la finele unui eveniment. Să fie timpul reporterilor chiar atât de scurt şi subiectele chiar atât de multe, încât nu mai pot face faţă, săracii? Eu cred că mai e vorba şi de comoditate aici, o comoditate compensată de lipsa cafelei şi a fursecului. Rezultă un material superficial, care de multe ori numai jurnalistic nu este. Mă gândesc că, în primul rând, nu e corect faţă de ei înşişi şi apoi faţă de cititori, care, în felul acesta sunt crunt induşi în eroare. Scuzaţi-mă, dragii mei, aş prefera să rămân şi să scriu temeinic în agendă, să miros realitatea şi să o inserez cât mai corect în colţul de pagină care-mi este rezervat, decât să mă perind prin mai multe locuri, dar să-mi mint în felul acesta, în mod repetat şi cu o neruşinare evidentă, cititorii. Nu spun lucrurile astea „din auzite”. Recent, am luat parte la un eveniment, despre care am relatat în publicaţia mea de suflet, la care (cum e şi firesc) au mai participat şi alţi expo...

Totul porneşte de la o ţigară... Cum ar arăta lumea dacă diverse tendinţe corecte politic de azi s-ar transforma în norme obligatorii? Dacă, de pildă, fumatul le-ar fi interzis până şi condamnaţilor la moarte, obligându-i pe fumători să intre în clandestinitate? Sau dacă, din dorinţa de a le acorda drepturi copiilor, i-am încuraja să ne terorizeze? Benoît Duteurtre imaginează o astfel de lume idiotizată în "Fetiţa şi ţigara", roman care îi va scandaliza, cu siguranţă, pe adepţii autohtoni ai "corectitudinilor" de tot soiul şi le va da frisoane fumătorilor şi celor care nu vor să se lase manipulaţi cu televizorul până la imbecilizare. "Fetiţa şi ţigara" a fost publicat în 2005 şi abordează tema obsesiei pentru imagine, a reality-show-ului care întrece orice limită. Sistemul judiciar este marcat de presupoziţii ieftine, de norme impuse în urma unor precedente şi care urmează un tipar învechit. Peste toate planează paradoxul social în care cuvântul copii...