Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Pe scurt, despre două cărți bune

Am prins un obicei frumos... de câte ori citesc o carte, simt nevoia să scriu despre ea. Cred că principalul motiv ar fi acela că, recunosc, am o memorie cam scurtă (bătrânețea se instalează ușor și sigur încă de pe acum, ce să facem?!) și, după ce parcurg o carte, uit, de foarte multe ori, numele personajelor sau chiar firul poveștii. Așa că acest blog a devenit un fel de fișă de lectură. 

Și pentru că în ultimul timp am mai citit niște cărți bune, dar nu am mai avut timp să le și amintesc aici, o fac acum, cu scuzele de rigoare pentru cititorii mei frumoși :)


„Pe plaja Chesil”, de Ian Mc Ewan
Votul meu: ****

Este prima carte pe care o citesc de la Ian McEwan și pot spune sincer că m-a cucerit stilul său (al autorului). Povestea se desfășoară pe parcursul unei nopți, o noapte care ar trebui să fie cea mai frumoasă din viața lui Edward și a lui Florence, cei doi tineri de-abia căsătoriți. Păstrându-se unul pentru celălalt pentru noaptea nunții (el trecând printr-o perioadă lungă de abstinență, iar ea fiind o virgină sensibilă și temătoare), cei doi se așteaptă la lucruri mărețe, chiar dacă nu neapărat pe aceeași lungime de undă, respectiv Edward crede că va avea parte de cea mai frumoasă noapte de dragoste, iar Florence, încă de la cina romantică, prevede un eșec de proporții uriașe. 

Ea încearcă să se deschidă, să facă pași spre el, dar tot ceea ce reușește e să se afunde într-o teamă paroxistică; el ar vrea să o aibă, dar nu știe cum să și-o apropie mai mult - poate dacă ar fi comunicat dinainte, încă de la primele „acorduri” ale relației despre partea sexuală, nu s-ar fi ajuns la drama de la final.  

Nu este vorba doar despre o criză sexuală în acest caz. Este vorba despre o relație bolnăvicioasă cu unul dintre părinți, este vorba despre frustrări acumulate și despre sensibilitate, toate acestea ducând la un blocaj în mintea lui Florence.

Ian McEwan construiește frumos această poveste, mergând pe cauză, dar și pe efect. Este un autor pe care cu siguranță îl voi mai citi cu drag.

„Seducătoarea din Florența” - de Salman Rushdie
Votul meu: *****

Salman Rushdie nu e degeaba unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți scriitori contemporani. Pur și simplu poveștile sale îți intră la suflet de la primele pagini. Talentul său  de a îmbina realul cu imaginarul, de a construi situații și personaje inedite, de a înfiripa imagini de o frumusețe răpitoare este unic. Salman Rushdie este Salman Rushdie. Și-l citim cu plăcere oriunde și oricând.

În „Seducătoarea din Florența” (roman apărut în 2009), puzderia de personaje m-a cam descurajat să continui lectura, la un moment dat. Dar nu m-am lăsat păgubașă... și bine am făcut. Pentru că, spre final, ițele se descâlcesc pentru a se împleti frumos, într-o lucrătură de maestru. 

Povestea se citește ca un basm (pentru adulți, ce-i drept), în care ești  învăluit de magie, reverie și dragoste. Un mogul vine la curtea împăratului Akbar cel Mare pentru a-i mărturisi că-i este unchi. Dintr-un „golan” cu o haină lungă din petice de piele multicolore, Mogor Dell' Amore devine omul de încredere al împăratului care nu se mai satură să-i asculte povestea fascinantă. Istoria este întoarsă pe toate părțile, pentru a crea un cadru realistic pentru o poveste ireală (ca o paranteză, mi-a plăcut foarte mult cum a redat Rushdie, deși idealizat, iscusința lui Vlad Țepeș în luptele împotriva otomanilor). 

În carte întâlnim personaje atipice (împăratul își creează soția favorită din propria imaginație), de asemenea, frumusețea seducătoarei Kara Qoz, precum și excentricitățile ei sexuale sunt pline de savoare.

V-am spus, cartea nu e tocmai ușor de citit, dar merită efortul concentrării cu vârf și îndesat. De fapt, dacă mă întrebați pe mine, tocmai acesta este farmecul unei cărți bune: să-i culegi roadele frumoase după o dulce „caznă”.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…