Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Pe scurt, despre două cărți bune

Am prins un obicei frumos... de câte ori citesc o carte, simt nevoia să scriu despre ea. Cred că principalul motiv ar fi acela că, recunosc, am o memorie cam scurtă (bătrânețea se instalează ușor și sigur încă de pe acum, ce să facem?!) și, după ce parcurg o carte, uit, de foarte multe ori, numele personajelor sau chiar firul poveștii. Așa că acest blog a devenit un fel de fișă de lectură. 

Și pentru că în ultimul timp am mai citit niște cărți bune, dar nu am mai avut timp să le și amintesc aici, o fac acum, cu scuzele de rigoare pentru cititorii mei frumoși :)


„Pe plaja Chesil”, de Ian Mc Ewan
Votul meu: ****

Este prima carte pe care o citesc de la Ian McEwan și pot spune sincer că m-a cucerit stilul său (al autorului). Povestea se desfășoară pe parcursul unei nopți, o noapte care ar trebui să fie cea mai frumoasă din viața lui Edward și a lui Florence, cei doi tineri de-abia căsătoriți. Păstrându-se unul pentru celălalt pentru noaptea nunții (el trecând printr-o perioadă lungă de abstinență, iar ea fiind o virgină sensibilă și temătoare), cei doi se așteaptă la lucruri mărețe, chiar dacă nu neapărat pe aceeași lungime de undă, respectiv Edward crede că va avea parte de cea mai frumoasă noapte de dragoste, iar Florence, încă de la cina romantică, prevede un eșec de proporții uriașe. 

Ea încearcă să se deschidă, să facă pași spre el, dar tot ceea ce reușește e să se afunde într-o teamă paroxistică; el ar vrea să o aibă, dar nu știe cum să și-o apropie mai mult - poate dacă ar fi comunicat dinainte, încă de la primele „acorduri” ale relației despre partea sexuală, nu s-ar fi ajuns la drama de la final.  

Nu este vorba doar despre o criză sexuală în acest caz. Este vorba despre o relație bolnăvicioasă cu unul dintre părinți, este vorba despre frustrări acumulate și despre sensibilitate, toate acestea ducând la un blocaj în mintea lui Florence.

Ian McEwan construiește frumos această poveste, mergând pe cauză, dar și pe efect. Este un autor pe care cu siguranță îl voi mai citi cu drag.

„Seducătoarea din Florența” - de Salman Rushdie
Votul meu: *****

Salman Rushdie nu e degeaba unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți scriitori contemporani. Pur și simplu poveștile sale îți intră la suflet de la primele pagini. Talentul său  de a îmbina realul cu imaginarul, de a construi situații și personaje inedite, de a înfiripa imagini de o frumusețe răpitoare este unic. Salman Rushdie este Salman Rushdie. Și-l citim cu plăcere oriunde și oricând.

În „Seducătoarea din Florența” (roman apărut în 2009), puzderia de personaje m-a cam descurajat să continui lectura, la un moment dat. Dar nu m-am lăsat păgubașă... și bine am făcut. Pentru că, spre final, ițele se descâlcesc pentru a se împleti frumos, într-o lucrătură de maestru. 

Povestea se citește ca un basm (pentru adulți, ce-i drept), în care ești  învăluit de magie, reverie și dragoste. Un mogul vine la curtea împăratului Akbar cel Mare pentru a-i mărturisi că-i este unchi. Dintr-un „golan” cu o haină lungă din petice de piele multicolore, Mogor Dell' Amore devine omul de încredere al împăratului care nu se mai satură să-i asculte povestea fascinantă. Istoria este întoarsă pe toate părțile, pentru a crea un cadru realistic pentru o poveste ireală (ca o paranteză, mi-a plăcut foarte mult cum a redat Rushdie, deși idealizat, iscusința lui Vlad Țepeș în luptele împotriva otomanilor). 

În carte întâlnim personaje atipice (împăratul își creează soția favorită din propria imaginație), de asemenea, frumusețea seducătoarei Kara Qoz, precum și excentricitățile ei sexuale sunt pline de savoare.

V-am spus, cartea nu e tocmai ușor de citit, dar merită efortul concentrării cu vârf și îndesat. De fapt, dacă mă întrebați pe mine, tocmai acesta este farmecul unei cărți bune: să-i culegi roadele frumoase după o dulce „caznă”.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …