Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Apariție inedită la Editura Vellant: „o biblie”, de Philippe Lechermeier

Titlu:  „o biblie”
Autor: Philippe Lechermeier
Ilustrații: Rebecca Dautremer
Traducere din limba franceză: Aurelia Ulici
An apariție: 2017
Editura: Vellant
Număr pagini:  381
Tip copertă: paperback 

Recunosc, când am aflat de titlul acesta, „o biblie”, am devenit brusc curioasă. Cu toții știm ce este Biblia. Unii au citit-o din scoarță în scoarță, alții au răsfoit-o sau poate au aflat de ea la orele de Religie. Cartea „o biblie” nu rescrie Biblia (nici nu ar putea), ci ne prezintă într-o formă atractivă principalele episoade ale Vechiului Testament, de la Facerea lumii până la moartea lui Iisus Hristos. Așezarea în pagină, ilustrațiile marca Rebecca Dautremer (creion, tuș, pictură, imitații de fotografie) și stilul de povestaș al lui Philippe Lechermeier fac din această carte una de colecție, pe care s-o răsfoiești, de ce nu, împreună cu copiii sau doar ca să înțelegi mai bine trecutul acestei lumi. 




 De ce să scrii o Biblie? Pentru că a povesti Biblia înseamnă să ne povestim istoria, o istorie alcătuită din mii de mituri, de povești, de legende. Cum să înțelegi lumea fără toate aceste povești? Cum s-o înțelegi fără să știi cine sunt Avram, Goliat, regina din Saba și Maria Magdalena? Cum să descifrezi arta, arhitectura, literatura fără să cunoști bazele extraordinare ale societății noastre? Biblia nu aparține numai religiei. Biblia este un bun comun. Fie că ești credincios sau necredincios, fie că vrei sau nu, miturile ei ne-au modelat societatea, intervin în viața de zi cu zi, ne bântuie inconștientul. Scriind acest text, am vrut ca fiecare să-și poată însuși ceea ce îi este propriu. O biblie nu este Biblia. O biblie  este alcătuită din povești care se repetă și se reinventează. Povești care se povestesc. Pe care noi le povestim (Philippe Lechermeier în prefața la „o biblie”)
Cea mai recentă apariție de la Editura Vellant este  o carte potrivită pentru toate vârstele. „o biblie”  te va cuceri, cu siguranță, încă de la primele pagini. Pentru comenzi, intrați pe site-ul editurii Vellant, acolo unde veți mai găsi o ofertă tentantă, la „cărți drăgăstoase” - pachet roman de dragoste.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…