Din grădină...

Cred că v-am mai spus cât de mult îmi place toamna! Cerul ăsta de sticlă, copacii pictați în nuanțe de maron, aerul proaspăt și parfumat sunt atâtea motive să privești și să te lași învăluit de frumusețea naturii! Ceva se întâmplă, totul se transformă, se pregătește, e în așteptare. 

Îmi mai place toamna că mă pot bucura din plin de legumele din grădina de la țară. Am adunat cu satisfacție: morcovii, păstârnacul, țelina, pătrunjelul-rădăcină, sfecla roșie (care a crescut fără frică și cea mai mică e de mărimea unei cești generoase de cafea) și varza care a ajuns la murături. Asta după ce, mai înainte, recoltasem deja ceapa, usturoiul, ardeii, vinetele, roșiile și toate cele. Anul ăsta a fost unul excelent pentru grădinița mea, pe care am îngrijit-o atât cât am putut (adică mai mult în week-enduri și mai mult cu privirea) alături de mama, care a avut grijă săptămână de săptămână să adune buruienile, să sape cu grijă și să nu lipsească apa cea de toate zilele de la răsadurile mai firave.

Dacă e să trag linie, am făcut o afacere foarte bună. Pe lângă faptul că nu am mai cumpărat legume din piață de nu mai țin minte când, am satisfacția că bebelușul a avut parte de alimente sănătoase, neinjectate sau otrăvite cu mai știu eu ce substanțe. Nu, nici măcar un praf de îngrășăminte chimică nu am pus și, în afară de cartofii care au inhalat niște soluție anti-gândaci, nu a existat picior de legumă în grădiniță care să primească un astfel de tratament. 

Rădăcinoasele, dragele de ele, au ajuns și vor ajunge în continuare în supele de legume sau în ciorbele, pilafurile și tocănițele de pe masa noastră. Nu are rost să mai spun că gustul lor... are gust :)

Data viitoare vă povestesc cum apariția bebelușului ne-a făcut să creștem pui la țară, ca să-i "numărăm" toamna în farfurie.