Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015! 
 Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.

În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hohote) scene din viața lui de părinte a cinci copii. Nu, cartea lui nu te învață cum să crești un copil, nici nu-ți dă rețete-minune de papă-tot, în schimb, te distrează, te face să te amuzi pe seama întâmplărilor din viața lui, asemănându-le totodată cu cele din viața ta, pentru că (nu-i așa?) familiile cu copii se aseamănă atât de mult între ele!

Cinci copii îți pot părea copleșitori, dar cum crezi că mă simt eu? Acum zece ani, abia dacă puteam obține o întâlnire și acum apartamentul meu colcăie, la propriu, de copilași. E ca și cum aș fi uitat untul de arahide afară, pe timpul nopții.

Pentru mine, citindu-l pe Gaffigan a fost ca și cum l-aș vedea pe scenă pe Gaffigan, atât de clar, precis și viu este scrisă cartea. Dacă a fost ceva care să-mi placă foarte mult (pe lângă autoironie, umor prin exagerare și onestitate), a fost cu siguranță imaginea pe care Jim i-a creat-o lui Jeannie, soția și mama-minune, care „are mai mult de două mâini”, îngrijește copiii, întreține casa și își susține soțul în tot ceea ce face.

În cele din urmă am păcălit-o pe Jeannie să se căsătorească cu mine. Acela a fost momentul în care am descoperit că Jeannie este o făptură care rămâne însărcinată atunci când se uită la bebeluși.

Cartea lui Gaffigan este asamblată ca un show de stand-up, trecând de la un episod la altul cu ușurință, creând personaje și atribuindu-le calități și defecte grăitoare, vorbind cu familiaritate despre lucrurile din viața de zi cu zi. Ți se poate întâmpla să citești anumite pasaje din carte și să ai impresia că autorul vorbește despre tine. 

Recomand cartea tuturor părinților, fie că sunt la început de drum, fie că au casa plină de copii. Ambele categorii vor găsi în volum o consolare, un zâmbet, o frumoasă și caldă empatie. Se poate trăi și cu cinci copii. Jim și Jeannie fac față cu brio, așa că și noi, ceilalți, vom supraviețui.

Comentarii

Crengu a spus…
Noi cunoastem parinti care supravietuiesc cu 6, deci se poate. :)

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…