marți, 6 octombrie 2015

Pot să-mi pup și să-mi îmbrățișez copilul? Pot?

Mulți spun că nu e bine să-ți pupi copilul pe gură (ceva cu niște microbi, bacterii și alte bau-bau-uri d-astea medicale). Tot mulți (și dubioși, dacă mă întrebați pe mine) spun să nu-ți pupi copilul deloc, ba să nu-l ții nici în brațe că se răsfață, că devine prea sensibil, prea mămos, prea atașat, prea dependent. 

OK, să le luăm pe rând.

În zilele noastre, oamenii au învățat și ei să folosească periuța și pasta de dinți, mai dau și pe la stomatolog, deci nu-s chiar așa niște ghene ambulante, în care colcăie bacteriile ucigașe și virusurile letale. În concluzie, un pupic pe buzele dulci ale bebelușilor lor nu va declanșa jihadul (vorbesc aici strict de situația părinte-copil, alți factori umani nu au ce căuta în această ecuație - gen bunici, mătuși și alți nepupați).

Apoi, nu înțeleg, de când și până unde trendul ăsta disperat după independența copilului încă din fașă? Îmi aduc aminte de câteva articole citite pe site-uri de mame și bebeluși că trebuie să lași copilul singur, dacă se poate să stea în cameră separată și să-l vizitezi doar când plânge/îi e foame/a făcut pe el. Nu, musai să nu faci pe mama grijulie, că nu e cazul. De ce să stai lângă bebe, când el are nevoie să te simtă aproape? De ce să-l mângâi chiar și atunci când nu o cere? De ce să-l ții în brațe sau la sânul tău cald, dacă nu plânge de se cutremură blocul? 

Mama ideală, în concepția parentingului contemporan, e aceea care nu plânge, nu se enervează, nu schițează niciun gest de afecțiune de față cu copilul. Ea a învățat din reviste de "specialitate" că, dacă procedează altfel, își lezează psihic copilul, că, vezi Doamne, îl maltratează pe  viață, de nu o să mai fie în stare bietul să-și clădească o viață normală. Curentul acesta creează, în opinia mea, mame de plastic, cu copii de laborator.
Rămâne totuși întrebarea: Cât de umani și afectuoși vor fi acești micuți pe viitor? Cum își vor exprima ei sentimentele, dacă în familie totul se rezumă la un calm glacial și forțat?
Înainte de a fi părinți ideali, suntem totuși oameni normali. Sunt de acord că extremele, și de o parte și de alta, sunt total contraindicate. Adică, nici disperați după pupături și sufocări să nu fim, dar nici prea detașați și goi pe dinăuntru.

Un comentariu:

Crengu spunea...

Noi nu ne pupam copiii pe gura pentru ca ni se pare un gest mai degraba pentru adulti, doar tati si mami au voie sa se sarute. Nu de-alta, dar am vazut intr.o zi, intr-un parc, doua fetite de 5-6 ani sarutandu-se si mi s-a parut complet deplasat. Sau poate am eu mintea sucita si vad lucruri urate acolo unde nu sunt. Altfel, stii framantarile mele despre parentingul actual, ca sa fiu in trend cu termenii. :)