Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Pot să-mi pup și să-mi îmbrățișez copilul? Pot?

Mulți spun că nu e bine să-ți pupi copilul pe gură (ceva cu niște microbi, bacterii și alte bau-bau-uri d-astea medicale). Tot mulți (și dubioși, dacă mă întrebați pe mine) spun să nu-ți pupi copilul deloc, ba să nu-l ții nici în brațe că se răsfață, că devine prea sensibil, prea mămos, prea atașat, prea dependent. 

OK, să le luăm pe rând.

În zilele noastre, oamenii au învățat și ei să folosească periuța și pasta de dinți, mai dau și pe la stomatolog, deci nu-s chiar așa niște ghene ambulante, în care colcăie bacteriile ucigașe și virusurile letale. În concluzie, un pupic pe buzele dulci ale bebelușilor lor nu va declanșa jihadul (vorbesc aici strict de situația părinte-copil, alți factori umani nu au ce căuta în această ecuație - gen bunici, mătuși și alți nepupați).

Apoi, nu înțeleg, de când și până unde trendul ăsta disperat după independența copilului încă din fașă? Îmi aduc aminte de câteva articole citite pe site-uri de mame și bebeluși că trebuie să lași copilul singur, dacă se poate să stea în cameră separată și să-l vizitezi doar când plânge/îi e foame/a făcut pe el. Nu, musai să nu faci pe mama grijulie, că nu e cazul. De ce să stai lângă bebe, când el are nevoie să te simtă aproape? De ce să-l mângâi chiar și atunci când nu o cere? De ce să-l ții în brațe sau la sânul tău cald, dacă nu plânge de se cutremură blocul? 

Mama ideală, în concepția parentingului contemporan, e aceea care nu plânge, nu se enervează, nu schițează niciun gest de afecțiune de față cu copilul. Ea a învățat din reviste de "specialitate" că, dacă procedează altfel, își lezează psihic copilul, că, vezi Doamne, îl maltratează pe  viață, de nu o să mai fie în stare bietul să-și clădească o viață normală. Curentul acesta creează, în opinia mea, mame de plastic, cu copii de laborator.
Rămâne totuși întrebarea: Cât de umani și afectuoși vor fi acești micuți pe viitor? Cum își vor exprima ei sentimentele, dacă în familie totul se rezumă la un calm glacial și forțat?
Înainte de a fi părinți ideali, suntem totuși oameni normali. Sunt de acord că extremele, și de o parte și de alta, sunt total contraindicate. Adică, nici disperați după pupături și sufocări să nu fim, dar nici prea detașați și goi pe dinăuntru.

Comentarii

Crengu a spus…
Noi nu ne pupam copiii pe gura pentru ca ni se pare un gest mai degraba pentru adulti, doar tati si mami au voie sa se sarute. Nu de-alta, dar am vazut intr.o zi, intr-un parc, doua fetite de 5-6 ani sarutandu-se si mi s-a parut complet deplasat. Sau poate am eu mintea sucita si vad lucruri urate acolo unde nu sunt. Altfel, stii framantarile mele despre parentingul actual, ca sa fiu in trend cu termenii. :)

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…