Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Full time mommy

Mă scuzați, ce zi e azi? E deja 12 noiembrie? Pff, nici că n-aș realiza, daca nu mi-ar arăta asta PC-ul, în colțul din dreapta. Cum trec zilele astea! Parcă mai ieri era vară. Zilele mele trec frumos, însă. Zi de zi am sub nas cărticele și broșuri "Mami & bebe", suzete, biberoane cu ceai de colici, jucării, hăinuțe gata de călcat și picături de administrat. Ce să mai, sunt mamă, și asta îmi ocupă tot timpul. Când îl văd pe piticul în cauză cum își freacă piciorușele, parcă le pregătește de maraton, și cum cercetează cu privirea camera, aruncându-mi totodată și-un zâmbet știrb, uit de ceas, de ciorba de pe foc și chiar de noua colecție de iarnă de la mall. Ultima oară când am intrat într-un magazin, am analizat cu atenție sectorul de body-uri, babețici, căciulițe și botoșei. Când am ieșit, am realizat că n-am aruncat nici măcar o privire spre colanții și rochițele tricotate tocmai bune de purtat în perioada asta. Eh, le las pe data viitoare, atunci când poate îmi voi face timp și să merg la un film sau la un concert la filarmonică (vise!). Între timp, până la cafelele băute prin oraș și la raidurile prin mall-uri, mă bucur de gângureli, zâmbete, plânsete și rostogoliri, de hăinuțe care rămân mici și de degețele care-mi desenează pe față și în suflet. Ce minune!

Comentarii

Patris a spus…
Cand ai chef de un film, o filarmonica sau o raita prin magazine sau pur si simplu o noapte de odihna, ma anunti si-l babysitteresc eu pe pitic!
Crengu a spus…
Pff, eu zic sa profiti de oferta, ca tare bine mai suna! Ferice de tine! :)
Cristina C a spus…
Salut!
Ai un blog interesant. Te astept pe la mine http://filmandotherstories.blogspot.se/.
Un an nou fericit iti doresc!
La multi ani de Martisor!
Bancuri a spus…
Buna ziua
Va deranjez pentru a va propune sa facem un schimb de linkuri - 3 way link exchange - in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://bancuri-supertari.blogspot.ro/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://bancuri365.ro cu titlul Bancuri
Astept raspuns de la dumneavoastra indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ. In caz ca sunteti de acord trimiteti-mi un mail la adresa bancuri365@yahoo.com cu titlul pe care il doriti si linkul
O zi buna va doresc
amenajari living a spus…
Felicitari tuturor mamicilor, pentru ca ne accepta asa cum suntem!
Este foarte frumos sa fi mamica!!!
carucioare copii a spus…
Nu exista bucurie mai mare pe lume decat sa-ti vezi copilul crescand!
anunturi gratuite a spus…
Buna ziua,

Nu ati mai postat nimic in noul an :(
optimizare motoare a spus…
Inca mai asteptam vesti de la dvs...

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…