Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Nu mai vreau să dau niciun ban! Vreo problemă?

Nu e zi de la Domnul să nu mă asalteze peste zece cerşetori: pe stradă, în piaţă, lângă biserică, lângă bancă, lângă şcoală etc. Mulţi dintre ei lichele apte de muncă, fără handicap sau mai ştiu eu ce. Pur şi simplu le place să stea, cât îi ziulica de lungă, cu mâna întinsă şi să ceară: "Dă şi mie un leu!".
Mi s-a luat. Nu mai vreau. Am dreptul să nu fiu agresată de aceşti indivizi. Eu muncesc pentru banii mei, de ce i-aş da de pomană unor impostori care stau şi freacă menta? Acum veţi zice că fac parte din categoria "Hagi Tudose". Puţin îmi pasă. Am trecut de perioada aia naivă când ajungeam la şcoală cu zero bani pentru că în drumul meu întâlneam cerşetori care îmi storceau buzunarele.
Cel mai mult mă enervează boracii cerşetori, ştiţi, copiii ăia despuiaţi care se ţin după tine zeci de metri şi te disperă cu replicile lor tocite: "Îmi dai şi mie un ban, să-ţi dea Dumnezeu sănătate!".
Ăştia sunt cei mai agresivi, pur şi simplu îţi strică ziua. Iar eu n-am nevoie de încă un motiv în plus de stres şi enervare. Aşa că, domnule primar, fă ceva cu ei, că deja nu mai pot!

Comentarii

Anca Olga a spus…
nu, nu faci parte din categoria Hagi Tudose, faci parte din societatea hartuita de acesti oameni care nu vor sa se integreze, care nu urmeaza nici un program social, caci e mult mai la indemana si usor sa castige milioane din cersetorie. Consider ca pot fi oarecum "sanctionati" bagandu-i la tulburarea ordinii publice. ca pana la urma asa e
Geocer a spus…
Cand apare unul dintr-ala care-mi zice "Sa-ti dea Dumnezeu sanatate!" ii raspund si eu la fel : "Si tie sa-ti dea bunul Dumnezeu si sanatate, si bogatie si sa-ti traiasca tot neamul ...".
Nu crezi ca e o idee buna?
Raluca Nicula a spus…
Anca, da, societatea asta hartuita e si ea foarte bolnava la cap, asa ca sanctiuni in urmatorii o suta de ani, pentru dementii astia care te asalteaza, n-o sa vedem!

Geocer, :)) e o idee buna, dar dupa trei d-astia iti pierzi rabdarea si zici d-alea mai de dulce :P
simf a spus…
eu le dau copiilor covrigi, de obicei ii mananca imediat. in rest - nu raspund. oricum ma agaseaza cersitul si ma enerveaza crunt ca politaii stau langa ei fara sa le zica nimic.

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…