D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
De ce scrie lumea pe blog? Primul motiv: libertatea de exprimare. Al doilea? Instinctul de turmă (cu precizarea că acesta nu se referă, aici, la oameni limitaţi).Dar această libertate poate fi şi ea greşit asumată sau interpretată. Pentru că, prin ea, mulţi înţeleg să-şi dea drumul la gură (sau, mă rog, la mâini) şi să înceapă să arunce cu cuvinte care mai de care mai vulgare, neadevărate, jignitoare...
Păi de aia suntem unde suntem şi cu presa căreia i se reproşează de cele mai multe ori că scrie „la mâna a doua” sau „la comanda unor interese”. Pentru că, aşa cum spunea d-l Golescu, la o întâlnire de ziua libertăţii presei (la Universitatea din Piteşti): „Jurnaliştii sunt atât de liberi, încât scriu numai prostii!”. Aşa e! Sunt total de acord!
Şi ne tot batem cu pumnii în piept că n-avem libertate să scriem... ba avem, fraţilor! Libertatea de a pleca... dacă ni se pare că interesele şi principiile noastre nu corespund profilului instituţiei de presă.
Şi uite că ajungem din nou la blog! Sunt de acord că această parte a lumii vituale poate deveni o ameninţare prin însăşi libertatea de care dispune. Infracţiunea poate fi demascată mai uşor, fără presiunea grupului de interese de care se fereşte tot jurnalistul, fără „parafa de exmatriculare” sau „votul de neîncredere” din partea conducerii.
Păi de aia suntem unde suntem şi cu presa căreia i se reproşează de cele mai multe ori că scrie „la mâna a doua” sau „la comanda unor interese”. Pentru că, aşa cum spunea d-l Golescu, la o întâlnire de ziua libertăţii presei (la Universitatea din Piteşti): „Jurnaliştii sunt atât de liberi, încât scriu numai prostii!”. Aşa e! Sunt total de acord!
Şi ne tot batem cu pumnii în piept că n-avem libertate să scriem... ba avem, fraţilor! Libertatea de a pleca... dacă ni se pare că interesele şi principiile noastre nu corespund profilului instituţiei de presă.
Şi uite că ajungem din nou la blog! Sunt de acord că această parte a lumii vituale poate deveni o ameninţare prin însăşi libertatea de care dispune. Infracţiunea poate fi demascată mai uşor, fără presiunea grupului de interese de care se fereşte tot jurnalistul, fără „parafa de exmatriculare” sau „votul de neîncredere” din partea conducerii.
Cred cu tărie că şi presa locală se va schimba... în bine! Dar eu... rămân la blog, deocamdată! Mai trebuie să mă dresez înainte de a deveni un straşnic „câine de pază”.
Comentarii