D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Am stat mult în dubii dacă să scriu sau nu acest articol ! Dar, trebuie să recunosc, furia și-a spus cuvântul și pentru că a fost nevoie să o refulez undeva, am ales să o fac aici, în speranța că vor lua aminte cât mai multe rude iubitoare ce-i îndoapă pe micuții aflați în grija lor cu prostii, în cantități industriale. Să începem cu începutul! De când i-am născut pe cei doi prunci ai mei, am încercat cât mai mult să-i feresc de prostiile din comerț, cu E-urile și zahărul din dotare. Uneori am reușit mai bine, alteori mai puțin bine , c ă deh, așa e-n ziua de azi, când nu mai găsești mâncare bio nici la raioanele verzi din supermarketuri, dar nici în grădina bunicii ! Așa că, recunosc, uneori ne-au mai scăpat și nouă în farfuriile copiilor: un pui (probabil înțesat cu hormoni), un cartof din Polonia sau un măr din Austria (sau invers, whatever), un pește d e acvacultură , un lapte cu multe luni de valabilitate... chestii deja familiare pe piața alimentelor de ...