Raluca Nicula Blog

Ce frumoase sunt îmbrățișările! Ele au puterea de a opri timpul și de a încălzi sufletele. Îmbrățișările ne aduc aminte că suntem oameni și că tânjim neîntrerupt după dragoste.  Brațele sunt partea vizibilă  a sufletului nostru. Copiii noștri știu asta, la fel cum și noi, ăștia mari, am știut-o cândva. În brațe la mami e ca în burtică la mami: e cald, e liniște, iar inimile își potrivesc bătăile una după cealaltă. Iată de ce micuții vor în brațe, cât mai mult, cât mai des. Nu pentru că se răsfață, nu pentru că sunt prea dependenți. Eu am învățat asta de la copiii mei, atunci când toți din jurul meu priveau îmbrățișările ca pe o dovadă de slăbiciune în relația cu pruncii. Puterea brațelor face minuni. O simplă înlănțuire umană spală sufletul, înseninează mintea și e dătătoare de speranță. Când cineva intră în sufletul nostru, nu mai iese, pentru că acolo, în suflet, îi e cald și bine, e suflarea lui Dumnezeu. La fel și în brațe la mami.

După ce mi-a plecat flăcăul în armată (a se citi grădiniță, dar, credeți-mă pe  cuvânt, sunt una și aceeași, pentru mine), m-am trezit cu o grămadă de timp liber pe cap. Brusc, nu mai trebuie să scot mâna leuțului din părul delicatei și nici arbitru de lupte greco-romane nu mai trebuie să fiu. Dacă stau să mă gândesc, nici pe podea nu mai sunt două tone de jucării, nici zarva nu se mai aude de la etajul patru. Da, fata mea e liniștită, se joacă frumos cu păpușele și ursuleți, ascultă muzică și dansează, e calmă ca tac-so, pupa-o-ar mama! Hai că stăm bine, ați putea zice. Ei, aș! Dar eu m-am învățat cu nebunia aia frumoasă! Ritmul meu e unul alert, în care curățenia se face în 10 minute (iar deranjul în două), mâncarea intră direct în stomac, cafeaua se bea dintr-o înghițitură, asta doar pentru a-mi rămâne destul timp pentru ceea ce contează cu adevărat: joaca alături de puii mei. Prea liniște e acum în casă. De abia aștept să  se întoarcă micul terorist și să răstoarn...

Pe 11 decembrie 2007 am scris prima dată pe acest blog. Avem, așadar, 7 ani împreună, cu bune și cu rele. Acum, suntem pregătiți să mergem la școală, că am copilărit destul. Ați citit aici mici recenzii, file de jurnal, creații literare, opinii, adică tot ce mi-a trecut prin cap în momentul respectiv. Am împărțit cu voi stropi din sufletul meu și vă mulțumesc pentru asta! A fost o perioadă când am dedicat foarte mult timp acestui blog, dar de când au apărut minunile minunate în viața mea, am dispărut de aici cu lunile... și mi-a fost bine. E semn că am crescut, că viața mea s-a schimbat și că altfel arată acum prioritățile mele. Dar, atunci când vreau să fiu eu cu mine și cu voi, cu siguranță mă reîntorc la tastele mele, care acum sunt avariate de Darius, știți, ceva gen "dinte, gaură, lipsă, pauză". Fug acum, să fiți cuminți și să mă citiți în continuare! P.S.: Vă redau prima postare de pe acest blog! Se apropie vremea colindelor... la 14:07 Simt cum se...

Darius aleargă cu fața tot un zâmbet, iar Giulia merge de-a bușilea după el scoțând la interval cei doi dinți. - Haide, Pi! zice el gesticulând și deschizându-i fetei ușa de la bucătărie. Ea-l ascultă dumnezeiește și-l urmează fără să clipească. Știe că acolo unde o duce frati-so e rost de vreo năzbâtie (a mia pe ziua de azi). Odată mi-au scos amândoi toate oalele și cratițele din dulap, după care mi le-au umplut cu pamperși folosiți. O altă activitate îndrăgită de cei doi complotiști este să-mi ia cleștii de rufe și să mi-i desfacă (Auchan le mulțumește pentru asta și pentru multe altele). Îmi plac însă, și încurajez totodată, pornirile lor creative. Nu am cum să stau în calea micilor genii prinse în iureșul creației, așa că pereții mei sunt mâzgăliți cu carioci, culori și pixuri, iar cuverturile suferă și ele de aceeași boală. Nu-i problemă, există lavabile la Dedeman (alții care zic bodaproste) și destul detergent în hipermarketuri, copiii să fie fericiți! Cel mai frumos e însă cân...

Când dorm copilașii, întreaga casă le respectă somnul. Plușurile au încremenit pe podea, imediat după ce au rostit "Înger, îngerașul meu". Nici păpușile nu mai îndrăznesc să cânte și  așteaptă acum cuminți soarele de dimineață să le șteargă somnul de pe frunte. Dincolo de perdea, copacii își dansează frunzele ca niște mimi, trenul îngheață pe șine, iar șuieratul lui adoarme.  Când dorm părinții, vecinii trântesc, dau găuri în pereți, urlă. Adio, poezie!

Ce rămâne de făcut atunci când toate visurile ni se împlinesc? Să ne făurim altele, bineînțeles. Eu, spre exemplu, când eram mică, îmi doream tare mult să devin redactor la "Adevărul". Îmi aducea unchiul de la București stiva de ziare, eu decupam pozele și le lipeam pe un caiet studențesc, după care scriam textele pe care le debitam pe moment. Eu le numeam știri, dar în realitate erau doar niște porcării, asta ca să fiu indulgentă.  A trecut timpul, numărul caietelor studențești au luat forma unor reviste wannabe, cu texte mai apropiate de adevărul jurnalistic. După ce am terminat facultatea de jurnalism și am prins ceva experiență prin redacțiile piteștene, a venit și împlinirea profesională: am devenit reporter la "Adevărul". Nu am alergat eu spre "adevăr", a venit el la mine, exact așa cum se întâmplă cu lucrurile predestinate. Cred că, după ce am ajuns la maturitate, suntem datori să luptăm pentru visurile din copilărie. Dacă țin bine minte, pe li...

Când ai bebeluși în casă, te simți vinovat că te strecori în vârful degetelor pe lângă ei, când dorm, ca să-ți mai faci și tu o plăcere nevinovată, gen: o cafea, o carte, un (început de) film etc. Te gândești așa: dar mai bine hai să fac o supică proaspătă, sau să mai bag la spălat niște body-uri, sau o mai fi ceva de călcat? Sau să mai șterg praful de pe mobilă? N-ar strica nici să mai împachetez hainuțele (DIN NOU!!!) Nu! Câteodată e cazul să mai respirăm și noi 10 minute, chiar dacă, de fiecare dată când nu suntem lângă ei, tot despre EI vorbim... da' ne și place, că doar ei sunt comorile noastre, nu? Acum, ce-i drept, e și o perioadă mai grea pentru piticii mei, că sunt cu erupțiile dentare (băiatul are doi ani și două luni, iar fata zece luni). Așa că, atunci când vă întrebați ce poate fi mai greu decât cu un copilaș care se luptă cu dințișorii, plânge, mârâie, e nervos, răspunsul e: dar să aveți doi în situația asta? Mă bucur că v-ați calmat! Hai că m-am luat cu vorba ...

Am citit "Părinți și copii" a lui Turgheniev cu pasiune; o dată pentru că sunt copil și încă o dată pentru că sunt părinte. Așadar, am privit și printre gene și prin ochelari conflictul, dar mai ales diferența de mentalitate dintre generații. M-am gândit inițial că despre asta va fi vorba în cele 251 de pagini, dar parcurgând cartea, am văzut că este o poveste de viață.  Personajul central este Evgheni Vasilievici Bazarov un tânar medic, fiu de țăran, care nu-și găsește locul în societatea rusă a secolului al XIX-lea. El critică vehement aristocrația vremii, acuzând-o de superficialitate, și defăimează întreaga moștenire culturală primită de la înaintași, motiv pentru care va stârni revolta celor mai în vârstă decât el. Bazarov este, prin urmare, un nihilist, așa cum lui însuși îi place să se caracterizeze. Aceste principii de viață, însă, îl vor împiedica să guste fericirea și dragostea, pe care le vede ca pe un fruct interzis celor cu  pretenții înalte. Slăbiciunea mea p...

Când zic şi eu că mă fac fată de blog şi promit că voi scrie regulat, pac! trece anul şi nu mai dau cu tastele pe aici. Noroc că unii vizitatori mă mai trag de moţ, şi bine fac.  Timpul meu nu mai e al meu, de fapt. Ieri s-au împlinit 10 luni în care secundele mele i-au aparţinut lui, în totalitate, adică micuţului răsfăţat şi total dependent de mine. V-aş putea scrie ore întregi despre provocările de a fi părinte, dar n-o s-o fac. Un singur lucru este universal valabil: e minunat, mai ales când îţi doreşti asta din toată fiinţa ta.  Dacă până acum nu mă vedeam făcând altceva în afară de meseria mea, realizez că, parcă, am fost antrenată toată viaţa pentru a deveni mamă. Aşa că, plăcerile mele se reduc acum la scotocirea prin magazinele de bebeluşi, documentarea pe tema alimentaţiei piticilor, plimbările prin parc atârnată de un cărucior şi o cafea în faţa calculatorului, dând like şi share pe facebook la nişte concursuri idioate de unde niciodată nu am câştigat nimic...

Mă scuzați, ce zi e azi? E deja 12 noiembrie? Pff, nici că n-aș realiza, daca nu mi-ar arăta asta PC-ul, în colțul din dreapta. Cum trec zilele astea! Parcă mai ieri era vară. Zilele mele trec frumos, însă. Zi de zi am sub nas cărticele și broșuri "Mami & bebe", suzete, biberoane cu ceai de colici, jucării, hăinuțe gata de călcat și picături de administrat. Ce să mai, sunt mamă, și asta îmi ocupă tot timpul. Când îl văd pe piticul în cauză cum își freacă piciorușele, parcă le pregătește de maraton, și cum cercetează cu privirea camera, aruncându-mi totodată și-un zâmbet știrb, uit de ceas, de ciorba de pe foc și chiar de noua colecție de iarnă de la mall. Ultima oară când am intrat într-un magazin, am analizat cu atenție sectorul de body-uri, babețici, căciulițe și botoșei. Când am ieșit, am realizat că n-am aruncat nici măcar o privire spre colanții și rochițele tricotate tocmai bune de purtat în perioada asta. Eh, le las pe data viitoare, atunci când poate îmi voi face...

Cum o fi să treacă lucrurile frumoase pe lângă tine şi să le ignori? La ce mai trăieşti, dacă, în drum spre ce ţi-ai propus, nu-ţi clăteşti privirea şi nu-ţi bucuri sufletul cu ceva care merită toată atenţia? Călătorule, ridică-ţi ochii spre norii care iau forme dintre cele mai hazli, coboară-i apoi uşor peste copacii de toate culorile şi miresmele şi scaldă-i în apa unui lac trezit la viaţă o dată cu răsăritul. De abia atunci, când vei învăţa să apreciezi tot ceea ce te înconjoară, să ai pretenţia a te numi om. Învaţă, râzi, iubeşte!

Vecinii mei au bătut covoarele. Au dat cu forţă afară din ele şi din case lenea, păcatul şi deznădejdea. Au vrut să se pregătească în acest mod pentru întâmpinarea Sfintelor Paşti. Am intrat în Săptămâna Mare, nu ştiu cum sunteţi voi, dar eu simt cum în aer plutesc speranţa, credinţa, sentimentul că suntem iubiţi necondiţionat. De cineva de sus. Să sperăm că, atunci când va învia, Iisus Hristos va găsi covoarele noastre fără pete, la fel şi sufletul.

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când...

Azi am chef să mă preling printre oameni, să alerg precum un suflet rătăcitor, neobosit, însetat de orizonturi. Să las în urmă lumea cu toate bubele ei inflamate, pline de puroiul ignoranţei. Zbor fără aripi printre stele şi singurul meu combustibil este dorinţa. Dorinţa de a transforma totul în nectar, de la firul ierbii şi până la steaua polară. Mi-e dor de lumea infinită care se ascunde sub pleoapele iritate. Singura mea consolare e că în curând voi sparge curcubeul şi-mi voi învălui sufletul în culorile sale.

Ştiu că e iarnă în toată regula, aşa că nu cred că vă supăraţi pe mine dacă dau puţin timpul înapoi, la vremea caldă şi senină. Aşa că selectăm "Septembrie 2009" şi apăsăm "Play". Să vedem ce apare: Da, eu la cules de mere, pentru că dacă nu ştiaţi sunt o ţărăncuţă şi nu mi-e ruşine să recunosc. Încă de mică mi-am ajutat părinţii la treburi, iar culesul merelor era pentru mine o plăcere. Şi încă mai e. Oraşul m-a cizelat, dar nu mi-a şters unele obiceiuri întipărite în minte şi suflet de copilăria mea frumoasă. Când eram mică, îmi permiteam luxul de a sta în mijlocul naturii şi a asista la spectacolul firesc: unul plin de culoare, de calm, de frumuseţe. Cântam, alergam, respiram copacii cu toată verdeaţa lor şi iarba proaspăt cosită. Era minunat. Nu m-am mai întâlnit de atunci cu acest sentiment de libertate absolută. Totul s-a pierdut o dată cu instalarea la oraş. Mi-am trădat sătucul, dar ştiu că odată şi odată am să-l recuperez. Atunci nu-i voi mai picura drag...

Se întoarce la copilărie înainte ca viaţa să-i treacă prin faţa ochilor. Nu mai poate vorbi, doar îngână, iar atunci când realizează că nu e coerent îşi dilată ochii. Pe zi ce trece se metamorfozează. Lumea spune că devine hidos, eu cred că mai frumos de atât n-a fost niciodată. Poate pentru că ochii mei, speriaţi şi umezi, îi văd doar sufletul... Te iubesc, tati, chiar dacă nu ţi-am spus-o niciodată!

Revin la gândul că această criză din care nu mai ieşim are şi părţile ei foarte bune. Eu le văd. Chiar vorbeam cu cineva zilele trecute, un preot, şi-mi spunea că banii au început să acapereze totul în viaţa noastră, să fie mai importanţi decât părinţii, copiii, fraţii noştri. Nimic mai adevărat şi mai trist. Nu luăm cu noi în mormânt banii din bănci, casele luxoase şi maşinile de fitze, de asta e conştient oricine. Şi atunci de ce atâta stres şi nebunie pentru nişte hârtii? Şi totuşi, nu v-am enumerat părţile bune ale crizei. Nici nu o voi face. Reflectaţi şi veţi vedea că sunt destule, majoritatea fiind satisfacţii spirituale. Nu e aşa că vă simţiţi sufletul mai liber şi mai înalt atunci când portofelul e mai gol?

M-aţi citit şi în 2009, mă veţi citi şi în 2010. Tocmai din acest motiv meritaţi premii nenumărate şi superconsistente. Numai că eu vă voi oferi doar unul. Simbolic. Apoi vă cânt şi ceva (nu vă astupaţi urechile, că am voce) :) Azi am să-ncrestez pe net Un link foarte şic, cochet , Dând un simplu click pe el Veţi vedea că-i frumuşel! Iată-mă, tot eu, cea veche! Posturi? Hai, ce mai pereche! Şi ce blog frumos răsare Nu-i al meu? Al meu e oare? Dar al cui! Şi sus pe header Uite-o floare! Continuăm cu o listă de internauţi care, în 2009, şi-au lăsat amprenta într-un... strop de suflet care-mi aparţine. Facem, aşadar, o pomenire întru laudă şi cinstire următorilor: Ana , Stelu , Ramona , Crengu , Irina , Rechinu , Andreea , Zeve , Marius , Patricia , Costi , Dana , Adi E ., Oana , Ioana , Simona , Florin Stoica , Ema , Adi P ., George , Alina , Anca , Dumis , Dan , Mişu , dl Cocea , Iulia , Bogdan , Silviu . La mulţi ani, dragi prieteni-cititori, 2010 să vă aducă numai bucurii, belşug şi ...

Am o pică teribilă pe oamenii din ziua de azi, asta cumva că eu m-am născut ieri? Hm, nu ştiu, posibil! Sincer, mi-e silă când văd cum una dintre marile bucurii ale ultimilor ani a fost îngropată în senzaţionalul macabru al televiziunilor şi în răutatea agresivă a umanităţii care se afundă pe zi ce trece în nebunie. Despre ce e vorba, vă întrebaţi. Unii poate v-aţi şi dat seama, simţind acelaşi lucru ca şi mine. Da, este vorba despre zăpadă. După ce că o vedem din ce în ce mai rar, şi atunci când apare o blestemăm, o numim "infernul alb", "teroarea albă"! Doamne, în ce lume am ajuns să trăim? Ce e mai frumos decât să vezi un copil jucându-se cu bulgări, făcând oameni de zăpadă, alergând prin nămeţii greoi? Nu e oare foarte trist când vedem că micuţii noştri fac aceste lucruri... pe calculator, ştiind cum ne bucuram noi odată de frumuseţea anotimpului? Şi ce dacă sunt drumuri blocate? Şi ce dacă e polei? Şi ce dacă va ninge de un metru? E iarnă! Şi iarna are dreptu...

V-am spus că iar citesc ? Tema dată de Dumis pentru vinerea viitoare se dovedește a fi una lejeră, simpatică și plină de umor (chiar dacă face parte din seria Tritonic - Crime Scene ). De la un timp e vreme bună de stat la gura sobei și depănat povești. Dacă vă spun că mi-am propus să văd toată seria "Barbie" în câteva zile, îmi mai dați vreo șansă de reabilitare? Așa sunt eu, cum dă puțin gerul, cum devin copil. Ce să spun... Dur, dur d'etre bebe .