Raluca Nicula Blog

Bilanţuri şi iar bilanţuri. 31 decembrie este prilej de "ce a fost", "ce o să fie". 2008 a fost un an frumos, în care m-am făcut femeie de casă şi devreme acasă. Adică: mă alesei cu un loc de muncă, terminai facultatea, mă măritai, mă responsabilizai. Am reuşit să citesc mai mult, după ultimii trei ani în care tot ce lecturam erau numai chestii despre Gutenberg, cazul Watergate, "Presa a patra putere", unele dintre ele minciuni educative. Astfel, i-am cunoscut îndeaproape pe Oscar Wilde, Paulo Coehlo, Vicente Ibanez, Gore Vidal, Chinua Achebe, Paul Goma, Benoît Duteurtre, Knut Hamsun, Julia Kristeva şi dacă am uitat pe cineva să mă ierte :). În altă ordine de idei, sunt mulţumită de ce am realizat în 2008, chiar dacă acum, mai spre final, am avut parte şi de veşti mai puţin plăcute. Dar cred în Dumnezeu şi ştiu că o să se rezolve totul. Acum nu-mi rămâne decât să vă doresc şi vouă "La multe realizări!", "La mulţi (b)ani!" şi "Sănăt

Azi sunt gospodină. Fac curat, mâncare, spăl şi neapărat ascult muzică. Aranjând zecile de CD-uri am dat peste DIDO. Am adorat-o pe fiinţa asta când eram în liceu şi mi-am zis că e timpul să dau taaaare boxele şi să cânt împreună cu ea. Atât timp cât Bogdan nu-şi pune mâinile la urechi, e bine! DIDO // LIFE FOR RENT Dido - Who makes you feel DIDO -Hunter

Crăciun = îmbuibare. Crăciun mai e egal de asemenea cu beţivi din abundenţă, aglomeraţie teribilă în supermarketuri, programe proaste (în majoritate) la televizor. Mult prea multă bătaie de cap pentru trei zile. Pentru mine sunt mai frumoase cele două săptămâni dinainte... Crăciunul mai înseamnă şi prea multe sarmale halite după ce mama ţi le bagă pe sub nas: "Cum? Numai două? Păi tu eşti femeie de două sarmale? Înseamnă că nu-ţi plac!". Sau... exces de carne de porc: tot familionu' de la ţară a tăiat godacii în perioada asta. Hai cu şorici, hai cu carne prăjită, cu tobă şi cu toate preparatele posibile. Presupun că atunci când s-a născut Iisus (ştiţi voi, Cel pentru care ar fi trebuit să sărbătorim noi în aceste trei zile...) trebuie să fi fost mare bairam, care s-a lăsat cu alcool peste măsură, cu sarmale în foi de varză, cu porci tăiaţi şi neapărat cu vacanţă la Braşov. Altfel nu-mi explic de ce toată lumea urmează aceste tipare. Nu vi se pare că e prea mult zgomot...

"Iubita, trezeşte-te! Ninge! S-a pus deja un strat mic pe pământ." Aşa m-a ridicat din pat de dimineaţă. Pentru un moment am simţit fericirea cum îmi pătrunde în fiecare oscior. El, zăpada, Crăciunul au fost motivele pentru care am început o zi superbă. Dacă până seara zăpada s-a cam dus, iar Crăciunul îşi ia încă la revedere, dragostea lui pentru mine, cu siguranţă, va dura atât cât va avea o inimă... Au trecut patru luni de la cel mai frumos eveniment din viaţa noastră şi dacă albumul datat nu mi-ar aminti acest lucru, aş putea jura că s-a întâmplat ieri.

Vă doresc un Crăciun plin de lumină şi împliniri. Şi pentru că ţin foarte mult la voi, cititorii mei, vă fac un cadou. O povestioară tocmai bună de savurat între două-trei înghiţituri de cafea sau ciocolată caldă. Merită s-o citiţi! La mulţi ani! Poveste De Craciun Cu foarte multi ani in urma, atat de multi incat le-am pierdut sirul, traia intr-un orasel din sudul Braziliei un copil de vreo 7 anisori, pe nume Jose. Isi pierduse parintii inca de mic si fusese adoptat de o matusa zgarcita, care, desi avea o gramada de bani, nu cheltuia aproape nimic cu nepotul ei. Jose, care nu cunoscuse niciodata iubirea, credea ca asa era viata si nu se supara. Cum locuiau intr-un cartier de oameni avuti, matusa l-a obligat pe directorul scolii sa-l accepte pe nepot cu o plata de numai o zecime din taxa obisnuita, amenintand ca daca nu-l primeste il reclama prefectului. Directorul n-a avut incotro, dar ori de cate ori putea le cerea profesorilor sa-l umileasca pe Jose, sperand ca o sa se poarte urat si

La televizor văd numai filme despre Crăciun... evident... americane. Am primit felicitări virtuale scrise în engleză, cu un "Merry Christmas" cât mine de mare. "Santa Claus is comming to town" e postat pe toate site-urile de muzică şi pe majoritatea blogurilor. Ce se întâmplă? Trăiesc în America şi eu nu ştiu? Lăsaţi-mă cu americanismele, englezismele şi ieftinismele măcar în perioada asta. Sunt româncă, mă îndop în perioada asta cu sarmale, mămăligă, friptură de Ghiţă din ograda de la ţară, beau vin de Vâlsăneşti. Aşa că, nici prin cap nu-mi trece să cânt "Jingle bells"... nu de alta, dar nu prea merge cu piftia de-abia închegată de bunica. Parcă mai bine sună un colind autohton. "Sculaţi, sculaţi, boieri mari, Sculaţi voi români plugari, Că vă vin colindători Noaptea pe la cântători" Stefan Hrusca -Deschide, nana, usile Vezi mai multe video din Muzica »

Traian Băsescu l-a somat pe Moş Crăciun să se conformeze crizei pe care o traversăm. În acest sens, sania lui Gerilă va fi înlocuită cu o Dacia Logan. Aşa că, dacă anul ăsta Moşu nu ajunge la voi, ştiţi unde stă Fourmont...

E prima noapte de 23 decembrie în care nu merg la colindat. Să fie acesta un semn al maturităţii? Sau, din contră, ar trebui să mă îngrijoreze? Nu cu mult timp în urmă mă gândeam că dacă nu merg să colind, nu simt Crăciunul. Şi mare dreptate aveam. Acum parcă sunt anesteziată. Unde's nerăbdarea, speranţa în miracole, emoţia sărbătorii, zăpada copilăriei? Au dispărut... Şi ştiţi ceva? La fel şi eu, cea de-atunci. Acum în loc de covrigul băgat cu mâinile îngheţate în traista veche, prefer un pahar de vin în braţele soţului. Iar mersul vioi prin zăpadă e substituit de pasul agale prin lumea de-atunci...

„Am greşit... ce vrei să mai fac acum? Nu am ce! Trebuie să mă ierţi, nu vezi cât sufăr când te văd atât de indiferentă?”. Vorbele astea îi răsunau în cap şi o nelinişteau. De multe ori avea tendinţa să-şi ducă mâinile la frunte sau să-şi acopere faţa, crezând că în acest mod supărarea va dispărea. Dar, gândurile negre o cuprindeau din nou, de data asta cu intensitate mai mare, parcă vroiau să-i facă în ciudă. Aşa petrecu toată ziua: lungită pe canapea, cu ochii închişi, umeziţi la colţuri. Pătura care o acoperea era de formă, pentru că frigul din încăpere o pătrundea până la os, dar Madeleine refuza să pună ceva mai gros pe ea, conştientă că n-ar fi avut niciun efect. Telefonul a sunat astăzi, de mai multe ori, probabil era el. La ce folos să-ţi ceri scuze după ce ai omorât un om? Nu, de fapt, nu l-ai omorât. Ca să-l omori înseamnă să nu mai ia contact cu lumea asta. Ce-i făcuse el era mai rău. O lăsase în durere, să se chinuie toată viaţa cu amintirea trădării lui. Imaginea se derula

Am împodobit brăduţul şi mi-am adus brusc aminte de copilăria frumoasă şi parţial lipsită de griji. Cu câteva zile înainte de Crăciun, frăţiorii mei mergeau pe deal şi luau un brăduţ drăguţ pe care-l cărau în spinare până acasă pentru a-l împodobi. Globuleţe, beteală, instalaţie luminoasă din căsuţe şi felinăraşe, bomboane împoleiate, napolitane, covrigi, puţină vată presărată precum zăpada... şi gata! Pomişorul de sărbători ne privea impunător! Ne mândream cu el. Iar ori de câte ori ni se făcea poftă de ceva dulce ştiam că aveam rezerve în sau sub pom. Ce frumos! Astă-seară m-au încercat nişte sentimente apropiate de acelea. Zăpada mai lipseşte din peisaj!... P.S.: În casă miroase a cetină! Aşa că Moş Crăciune îţi creez condiţii numai bune! :D

Câteodată mă simt vinovată că sunt normală, sănătoasă şi am o familie. În jurul nostru sunt atâţia oameni care tocmai au suferit un accident şi au rămas imobilizaţi pe viaţă. Alţii nu cunosc ce înseamnă o familie, sunt condamnaţi să trăiască singuri într-un colţ de orfelinat sau azil. Acum de sărbători trebuie să ne gândim şi la toţi cei care sunt mai puţin norocoşi ca noi. Şi dacă, din punct de vedere material, nu putem face mare lucru, măcar să punem o vorbă bună la Cel de Sus, rugându-ne în taină şi pentru ei. Sărbători fericite tuturor!

6 ianuarie 2008

Săptămâna aceasta sunt îndrăgostită de Hugh Grant. Mi-a trecut pasiunea pentru Matt Damon, Keanu Reeves sau Nicholas Cage. Hugh e mai mult pe gustul meu: un romantic incurabil, un actor desăvârşit. În " Notting Hill " m-a dat gata... Am mai văzut (tot cu el în rolul principal): About a boy, Two weeks notice, Mickey Blue Eyes, Love actually, Four weddings and a funeral, Nine months. Aseară am revăzut " Gone with the wind " şi am rămas la părerea că Margaret Mitchell şi-a chinuit foarte mult personajele, iar pentru cititori n-a avut pic de respect la final! Dacă pe Karenina a ucis-o Tolstoi, cu Scarlett autoarea a fost şi mai dură: a privat-o de dragoste exact atunci când începuse s-o cunoască cu adevărat! Filmul este DELICIOS, actorii - IMPECABILI! Merită să-l (re)vezi, dacă ai vreo 4 ore la dispoziţie... P.S.1: Vivien Leigh e bestială! P.S.2: "Tomorrow... it's another day!"

Singura lor "vină" e că s-au născut într-o familie care nu-i vrea, nu-şi poate permite să-i vrea sau i-a vrut, dar i-a părăsit plecând pe lumea cealaltă. Şi totuşi, ei speră că într-o zi îşi vor găsi echilibrul, vor putea din nou să zâmbească în braţele calde ale unor persoane cărora să le spună: "mamă", "tată". Ei, copiii din centrele de plasament, poate n-au simţit ce e copilăria, preocupaţi fiind cu creşterea fraţilor mai mici. Dar în spatele acestei maturităţi forţate sunt tot nişte prichindei. Nişte inocenţi. "Vreau să-mi petrec vacanţa alături de cei de la centru şi dacă dă Bunul Dumnezeu să-mi găsesc şi mămica ca să-mi fac vacanţa şi alături de familia mea pentru că îi iubesc foarte mult. Aş vrea să fiu lângă ei, fără certuri, să fim o familie şi să-mi facă mami şi mie un frăţior. Să fim sănătoşi, toată familia. Şi dacă nu se poate să ajung la părinţi vreau să mă simt bine oriunde o să fiu" . Aşa scria cu o săptămână în urmă un elev de şco

Iarna fără zăpadă mă deprimă. Când mă gândesc la copilărie şi la neaua de atunci mă apucă o nostalgie teribilă. Ce frumos era! Săniuş, frecuş, mâini roşii, obraji de gheaţă, zâmbet larg şi aburind, ţurţuri la ferestre. Şi chiar dacă mâine o să ningă de un metru, nimic nu va mai fi la fel. Aşa că sufăr acum pentru ce a fost şi întorc anii... cu ceasul minţii.

Blogul meu a făcut un an. În toată această perioadă am scris de bune, de rele, de frumoase, de urâte, am postat fotografii, videoclipuri. M-am distrat, m-am relaxat, m-am descărcat. La mulţi ani şi vouă, tuturor! Şi nu uitaţi, din când în când să lăsaţi un "Strop de suflet" să vă aline! P.S.: Aşa am început.

Ca doi străini ne îndepărtăm De lume, de noapte, de toate. Ne rupem, ne aruncăm, ne descoperim Fugim de şabloane. Ca doi străini ne ascundem În colţul uitat de priviri. Pentru mine şi tine Tăcerea nu e mută, e caldă. Şi-mi place să fim străini De lume, de noapte, de toate, Dar nu de noi. ( decembrie, 2008 )

All that i need When you say nothing at all

Contează de unde porneşti? De unde începi să-ţi creezi un viitor la care ai visat? Nu! În viaţă eşti doar ceea ce realizezi. Şi dacă destinul te-a scurs din sticlă într-un sat "în care nici ambulanţa nu ajunge la timp" eşti cu atât mai norocos, ai cu atât mai mult ocazia să demonstrezi că poţi, prin inteligenţă, credinţă şi perseverenţă, să devii cineva. Nu-i lăsa pe cei care, în îngâmfarea lor, sunt "cercopiteci de metropolă" să se creadă superiori pentru că, din păcate pentru ei, nu sunt! * cercopitecii de metropolă = o nouă specie de parveniţi care cred că dacă sunt născuţi în buricul târgului sunt şi buricul pământului. Ei bine, nu's!

Care-i legătura dintre vata din urechi şi Crăciunul care se apropie? Pe ambele ştiu foarte bine să le vândă americanii. Dacă prima chestie poate fi hidoasă în imaginaţia noastră, au ei grijă s-o ambaleze cumva, să-i atârne nişte fraze stufoase şi să ne-o livreze în aşa fel încât să ne batem pe ea. De Crăciun nu mai vorbesc. Aţi văzut şi voi cum arată la ei oraşele cu mai mult de o lună înainte de sărbători: lumini, promoţii peste promoţii, moş crăciuni personalizaţi, parade, colinde, câte şi mai câte. La noi – pauză. Chiar m-am uitat în seara asta prin centrul Piteştiului şi m-am revoltat. Nimic nu mă face să intru în emoţia sărbătorilor. Aşa că mi-am pus nişte filme la laptop şi am inspirat Christmas-ul lor. Că-i mai inteligent decât al nostru. * Luaţi şi voi de vă uitaţi la: Jingle all the way , Miracle on the 34th street , The polar express , A christmas story ... şi mă veţi înţelege!

Vedeţi astă-seară, la Argeş TV, ce a ieşit! Mai multe poze aici. Ştirea video aici

Reuniunea bloggerilor piteşteni, ediţia a patra, 6 decembrie, 14.20... Intru în sala de conferinţe a hotelului Muntenia şi văd oameni pe hol, fumând, "chatuindu-se", zâmbind. Prima întrebare care mi-a venit în minte a fost: "Oare ce caut eu aici?". În fine am dat un "Bună ziua tuturor" îngâtuit, mi s-a răspuns familiar. Şi am început să mă dezmeticesc. Deşi a început cu o oră întârziere, faţă de cum fusese anunţat, evenimentul a fost o reuşită. (Da, Dumis , chiar dacă îţi cam făceai probleme în sensul ăsta la început). Mi-a plăcut în special atmosfera relaxată, dezinvoltura de a vorbi în faţa "publicului" (foarte bun, din punctul ăsta de vedere, mi s-a părut Tibi Puiu . O expunere interesantă, argumentată, haioasă pe alocuri, o reţetă pe care o consider printre cele mai bune în astfel de situaţii). Am cunoscut oameni pasionaţi de promovare, chiar specialişti în comunicare, mult mai îndreptăţiţi să ţină seminarii, poate, la facultăţile de profil,

Fiecare dintre noi simte nevoia unei schimbări la un moment dat. Eu am îmbrăcat haine noi pentru iarnă, la fel şi blogul. În aşteptarea lui Moş Crăciun ne-am "albit" amândoi.

În decembrie mă simt copil mai mult ca oricând. O dată cu cadourile, lumina, zăpada şi Moş Crăciun, simt că plutesc într-o altă lume. Mă încântă peisajele albe care mi se înfăţişează. Iubesc iarna, fiindcă pentru mine nu e rece... Sunt o nouă specie de om, care se hrăneşte cu... iarnă. Sunt "iernivoră". O să înregistrez la OSIM cuvântul. :P

Cum treci peste mizeria ultimelor detalii ale alegerilor, când pe la toate televiziunile se perindă numai analişti, specialişti, bla-bla-işti şi vrei să ai momentul tău de respiro? Simplu... Citeşti o carte! Iar când cartea se numeşte "Maja desnuda" şi e scrisă de Vicente Blasco Ibanez, parcă nu mai ai nevoie nici de mâncare. Volumul redă viaţa unui pictor care se îndrăgosteşte obsesiv de soţia sa, după ce aceasta moare, răpusă de suferinţă. În încercarea sa de a realiza o lucrare asemănătoare celei a lui Goya , şi care poartă numele cărţii de faţă, Renovales, vrea s-o picteze nud pe Josephina, dar se izbeşte de refuzul acesteia. Moartea fiinţei pe care acum o venerează îl determină să se degradeze căutând, prin localuri deocheate, o femeie care să-i semene fostei soţii şi pe care să o redea pe pânză în toată splendoarea... "Arta e ca lumina care capătă culoare şi strălucire de la obiectele pe care le atinge"

Nu sunt mama Omida, şi cu toate astea tot am ghicit cel puţin două lucruri referitor la alegerile parlamentare: 1. că lumea va fi scârbită, în special tinerii, şi va fi o prezenţă foarte mică la urne; 2. că cea mai mare ţeapă şi-o va lua Călinescuuuuuuuuu! Şi ştiţi ceva? În tragismul faptelor, mă bucur că am avut dreptate!

De ziua noastră să fim solidari, să ne cinstim înaintaşii şi să ne cântăm imnul! Să uităm de Minune şi Sensual, de parlamentari, de criza financiară, de cerşetori, de comunitari, de mizerie, de foame, de boli, de hoţii, de minciuni, de nedreptăţi! Măcar azi să fim mândri că suntem români! La mulţi ani!

De ce nu au ieşit tinerii azi la vot : * cei proşti da' mulţi câştigă întotdeauna; * imediat ce trec pragul Parlamentului, stimaţii deputaţi şi senatori uită de interesul comun. Îşi aduc aminte doar de cel propriu; * campania electorală a creat o repulsie generală faţă de politicienii şi aşa destul de penibili; * nu s-a inventat încă politicianul total, acela în care să ai încredere, să fie inteligent, pregătit, devotat intereselor poporului, acela care să ia atitudine atunci când e cazul, şi nu când i-o cere procentu'; Am analizat, am reflectat, m-am gândit, m-am răzgândit şi... am VOTAT! Începe deja să-mi pară rău, văzând discursurile penibile ale unora... "Am câştigat, v-am prostit şi de data asta!" Auch!!!

23 de ani. Ce vârstă frumoasă şi fragedă. Nu ai cum să nu visezi la anii ăştia, să-ţi faci planuri şi să speri că totul va ieşi aşa cum vrei. Este ultima zi de 23 pentru mine. Chiar m-am gândit aseară că omul vrea în copilărie ca timpul să treacă mai repede, în tinereţe să stea pe loc, iar la bătrâneţe să dea REW.

Confirm participarea la întâlnirea magnificilor bloggeri piteşteni! Voi merge pentru a discuta despre cum putem promova bloggingul în Argeş. Şi, bineînţeles, nu voi veni singură: mă va însoţi un operator, care va filma toate detaliile, pentru o ştire care va fi ulterior difuzată la Argeş TV. Aşa că, dragi colegi din blogosferă, înarmaţi-vă cu şarm şi veniţi să ne "revergorăm" împreună la reuniunea de clasă :) Răspuns pentru Dumis

Oare natura a făcut bine cu noi, femeile, atunci când ne-a ajutat să ne creem cariere, independenţa financiară fiind condiţia sine qua non a existenţei noastre? Sau ne-ar fi fost mai bine în rolul de "la cratiţă", crescut copii, spălat, călcat soţ? Cu siguranţă sunt unele dintre noi care calcă pe cadavre, sunt oportuniste, parşive, perverse şi consideră carierele principalul scop în viaţă. Pentru ele familia, dacă există, stă undeva în umbra biroului, afacerilor, sau, de multe ori stă chiar în calea realizării profesionale. Cu tot feminismul din mine, afirm cu tărie că ele şi-au pierdut feminitatea Evei, devenind nişte roboţi puşi pe fapte mari, mai mult dintr-o luptă cu propriile idealuri. Celelalte femei sunt "casnice" prin obiceiuri şi mentalitate. Aduc banul în casă, dar, cu o plăcere şi mai mare, "ţin rostul" acesteia. Ele dau petreceri la primul dinţişor al bebeluşului, şi nu la o învestire. Ele fac gesturi culinare doar pentru a-l surprinde pe EL, ş

Ah, ce-mi place în campania electorală! Suparati pe afise Încărcat de argestv2 P.S.: Dacă vreţi să râdeţi cu poftă, daţi click aici să vedeţi un remix făcut de cineva după ştirea " Bâlci de bâlci " (made by me) :D

Regii şoselelor, stăpânii animalelor, dumnezeii Planetei. Aşa au ajuns oamenii, în făţărnicia lor, să se considere. Pentru ei orice obstacol trebuie înlăturat... nu contează că e unul uman sau de altă natură. Ei au acest drept: de viaţă şi de moarte asupra a tot ceea ce mişcă sau nu pe pământul ăsta. Aceste fiinţe josnice omoară pentru distracţie şi pentru înavuţire, torturează din nerozie şi teribilism, pierzându-şi cu paşi repezi calitatea de "om", atribuită cândva de Cineva. Mi-e ruşine din ce în ce mai des că sunt om. Şi asta pentru că ar trebui să am câte un răspuns pentru fiecare victimă a acestor cretinoizi. Şi nu am... nici pentru mine însămi! *** Circulând astăzi pe autostrada Bucureşti-Piteşti am văzut câini zbătându-se în agonie şi alţii zăcând fără suflare. Şi asta pentru că au avut "tupeul" să circule în faţa... zeilor.

V-am promis nişte vorbe înţelepte din cea mai recentă carte citită, şi anume "Portretul lui Dorian Gray", de Oscar Wilde. Iată doar câteva dintre cele 46 culese: "Plăcerile simple sunt ultimele refugii ale fiinţelor complicate" "Avantajul emoţiilor este că nu ne duc nicăieri, iar avantajul ştiinţei este că nu este emoţionantă" "Fidelitatea reprezintă pentru viaţa emoţională ceea ce consecvenţa este pentru viaţa intelectuală: o simplă recunoaştere a eşecului" "Femeile ne inspiră dorinţa de a crea capodopere, dar întotdeauna ne împiedică să le realizăm" "Nimeni nu s-a întâlnit în viaţă cu două lucruri ideale. Şi foarte puţini au întâlnit măcar unul" "Există numai două căi de a deveni civilizat. Una este prin cultură, cealaltă prin corupţie" La Picătura de cultură o să revin cu impresii după o nouă carte care se anunţă interesantă. Numai bine!

Hai că-i simpatic! :D Balba presedintelui Încărcat de argestv2

Sufletul are două părţi: una optimistă şi una pesimistă; creierul are două gânduri: unul demonic şi altul angelic . În fiecare din noi, sunt, deci, cel puţin două fiinţe. Cum le împăcăm? Cât de greu este să le punem pe toate în armonie? Sau cât de uşor? Ce te faci atunci când o situaţie dificilă îţi dă târcoale?... Cum împaci fabrica din interiorul tău, în aşa fel încât să fie unanimitate? Inima e uşor de păcălit, dar mintea... Ea toacă şi toacă fiecare detaliu, îl analizează separat şi adunat, îl întoarce, îl răsuceşte impunându-i sufletului să stea în frământare. Ce greu e să ai şi sentimente şi raţiune! Câteodată e mai bine să fii 1 decât 2!

Sunt într-o fază în care, mai mult ca oricând, urăsc superficialitatea, goana exagerată după bani şi minciuna. Şi când le văd pe toate trei în afişele electorale, mă apucă groaza. După ce că, şi aşa, trec printr-o perioadă destul de grea, la ce bun să-l văd pe X cum zâmbeşte nesimţit, spunând vorbe mari, în care nici el însuşi nu crede?! Mi-e silă de toţi. Nu-i unul mai bun. Toţi vor bani şi putere. Nu mă interesează gesticulările lor regizate, la fel cum nici zâmbetul, pe care de cele mai multe ori îl consider ironic, nu mă mişcă deloc. Să le fie ruşine că ne poluează vederea în fiecare zi, cocoţaţi pe stâlpi, blocuri, WC-uri şi alte cele. Deşi eram convinsă că o să merg la vot "pentru a schimba ceva", mi-am dat seama că pe oricine aş alege tot la fel va fi. Şi atunci, la ce bun să mă deranjez pentru cei care nu fac eforturi pentru noi decât în campaniile electorale?!

De câteva nopţi e ceaţă... Una greoaie şi prea albă, criminală de-a dreptul. Mă apasă pe suflet! E prea sufocantă. Mă pierd prin lume, privesc cu ochi goi portretele oamenilor de pe stradă. Desenez doar contururile aparenţelor lor cu un creion tocit de suferinţă. Un râu amăgitor îmi inundă poiana sufletului, înecând o iluzie. Până când? Pân-ce mâinile care mi se întind nu vor mai fi atât de reci...

Dacă în urmă cu ceva timp credeam că e o modă să fii sarcastic, nesimţit, tupeist, egoist şi pervers, astăzi sunt de altă părere: e necesar să fii aşa. Într-o lume în care valorile se răstoarnă de la o zi la alta, şi oamenii se adaptează... din păcate. Eşti sensibil, romantic, atent? Demodatule! Cum îţi permiţi? Doar oamenii din prima categorie au dreptul să trăiască pe planeta asta! Nu se mai poartă să fii fidel, să crezi în cei de lângă tine, să spui adevărul adevărat şi necondiţionat. Lumea este acum alcătuită din minciună, sfidare, crimă, violenţă şi se pare că lucrurile nu se vor opri aici. Dacă asta este temelia viitorului, mie mi-e teamă! Ah, teamă ... alt cuvânt care n-are ce căuta în realismul actual! Deh... asta-s eu, o demodată.

În sfârşit, am terminat de citit cartea de care vă spuneam cu ceva timp în urmă . 8 zile la rând, înainte de culcare, mi-am delectat sufletul obosit de cotidian cu un volum reuşit. Aproape că te doare când închizi între coperte o viaţă al cărei împătimit spectator ai devenit. Zâmbeşti, încerci să parcurgi firul epic în câteva secunde şi apoi pui cartea undeva... Te vei mai întâlni cu ea pe raft şi vei mai schimba câteva gânduri cu personajul-emblemă, dar parcă legătura nu mai e la fel de puternică. Ce-i spun eu lui Dorian Gray la o zi după ce i-am admirat portretul, am asistat la degradarea şi chiar moartea sa? Că spiritul este cel care contează într-o lume a aparenţelor şi că frumuseţea nu este trecătoare ci ireversibilă. Un simţământ constant m-a însoţit citind această carte extraordinară: Ce păcat că viaţa nu e la fel de sigură ca moartea...

Cândva mi-a spus cineva că numai lucrurile care rezistă vremii contează cu adevărat. Am încuviinţat, proiectându-mi în minte imaginea dragostei împlinite. Acelaşi lucru simt şi în legătură cu crizantemele din vază care mă privesc falnice de câteva zile, refuzând să piardă în lupta cu timpul hulpav. Sunt frumoase, impunătoare, adevăraţi ostaşi în armata Vieţii. Degeaba le sufocă ziua care vine... Degeaba întunericul le înghite staminele. Ele, florile toamnei, rămân adevărate lecţii de urmat pentru suratele care abdică fără regrete... Ele, florile vieţii, sunt portretul tău, " Crenguţă de liliac "

O să vină în curând! O să umple inimile tuturor de bucurie, dragoste şi speranţă. O să alergăm prin magazine ca să cumpărăm cadouri, îmbibaţi de optimism. De abia aştept să împachetez cu atenţie un strop de suflet şi să-l dăruiesc cu toată dragostea.

Informaţie de ultimă oră! Senzaţional! Extraordinar! Extraplanetar! Hyper(ne)interesant! Pe unii dintre PDL-işti i-au cam lăsat rotiţele (pe lângă alea de la creieraşe, despre care nu ştiu încă dacă există sau nu...). Din surse sigure, câteva "portocale" împingeau pe înserat o Dacie rablagită pe strada Crinului, aproape de unul dintre sediile partidului. Pe semne că treaba nu mai merge "ca pe roate" la democraţi. Întrebare întrebătoare: a mers vreodată? Morala: Dacă până nici Dacia nu te vrea..., o iei cu japca!

Unul dintre puţinele lucruri care mă bucură în toată criza asta economică este scăderea preţului la locuinţe. Am un motiv subiectiv şi unul obiectiv pentru a râde de răul altuia: 1. am şanse mai mult ca niciodată să-mi achiziţionez un apartament! 2. în felul ăsta îşi vor lua mari ţepe mogulii care s-au îmbogăţit peste noapte vânzând, la un preţ înzecit, un bun din categoria indispensabilului. V-aş zice mai multe, afaceriştilor imbecili, dar mă cenzurez din prea mult bun-simţ!

Din ciclul "Cu o crizantemă nu se face toamnă... dar gestul contează", vă ofer un cadou parfumat din grădina de la ţară. Priviţi, adulmecaţi, descărcaţi... Numai de folos să vă fie! :D Are un bonus cine-mi spune câte crizanteme sunt în imagine! :P

Ce ne-am face fără îngeri, fără aripile lor care mătură toată supărarea din lume?... Nimic. Un înger te călăuzeşte spre zări de flori şi lumină nesfârşită. Îţi arată dragostea, respectul şi credinţa fără de care n-ai putea exista. Cu o aripă sugrumă toată răutatea din jur şi o transformă în vânt. Cu o privire îngheaţă suferinţa şi eliberează visele inocente. Cu un vers curs dintr-o vioară face negrul să alunece în adânc şi albul să ţâşnească din fântâna vieţii. O mângâiere angelică deschide ÎNSUŞI RAIUL. EA este primul înger în care cred...

"Să-ţi proiectezi sufletul într-o anumită formă graţioasă şi să-l laşi să zăbovească acolo o clipă; să-ţi auzi ecoul propriilor gânduri subtile întorcându-se la tine îmbogăţite cu muzica şi pasiunea tinereţii; să converteşti un temperament într-un altul ca şi cum ai lucra cu un fluid subtil sau cu un parfum straniu: există o adevărată bucurie în aceasta - probabil cea mai satisfăcătoare bucurie rămasă nouă într-o epocă atât de limitată şi de vulgară precum epoca noastră, o epocă grosolan carnală în plăcerile ei şi grosolan banală în scopuri"... Fragmentul l-am "decupat" dintr-o carte care-mi place la nebunie! Când termin de citit, revin cu impresii şi cu noi "vorbe de duh". Rămâneţi aproape! :D

O, da! Mă ardeau degetele să scriu demult despre asta, dar m-am luat cu altele şi am uitat. Dar citind pe un blog zilele trecute şi, asistând la o discuţie similară azi în redacţie, mi-am amintit: Ultima fitză printre piţipoance e pozatu' în baie. Câtă splendoare, câtă feminitate! Ce sexy o fi să zâmbeşti seducător, ţuguindu-ţi buzele rujate, lângă closet. Dacă nu-ţi iei privirea de taurină gata de împuns, n-ai făcut nimic. Deci... să ne mai gândim... oglinda, duşul, hârtia igienică, periuţa de dinţi, prosopelul... Nu lipseşte nimic din cadrul mirific. "CHEESE!!!"

La alegerile de pe 30 noiembrie va fi o prezenţă foarte scăzută, pentru că 1. oamenii habar n-au cu ce se mănâncă uninominalu'; 2. alegătorilor li s-a luat de acte înfăptuite numai în campanii; 3. politicienii sunt din ce în ce mai penibili. Mulţi sunt iritaţi de faptul că pe anumite colegii candidează actori... Staţi liniştiţi... aceştia sunt oglinda oamenilor politici veritabili: mint şi sunt plătiţi pentru asta. P.S.: Delectaţi-vă cu un material tragi-comic. Eu cu cine votez Încărcat de argestv2

Queen-Love of my life Asculta mai multe audio Muzica »

"Pe lume există un singur lucru mai rău decât să se vorbească despre tine, şi anume să nu se vorbească despre tine"...

Am intrat în luna mea. NOIEMBRIE este răsăritul unei vieţi şi apusul unei neîmpliniri, o amintire care picură din cerul copilăriei, un leagăn al sufletului zbuciumat de frământări şi alergătură. Undeva departe de azi stau într-un cinema şi mă delectez cu secvenţe din mine, iar BRUMAr se aşterne calm în sufletu-mi amorţit. foto by forum.softpedia.com

Azi am nevoie numai de bărbaţi pentru a fi fericită. Pe lângă TINE, cei care-mi încântă simţurile sunt eternul Oscar Wilde şi magnificii Phoenix... Şi, că tot veni vorba, luaţi de citiţi "Portretul lui Dorian Gray" şi daţi play la "Mica ţiganiadă"! * Don't worry, BABY, you're still the best for me! :D Phoenix - Mica tiganiada Asculta mai multe audio Muzica »

Trebuie să fie înspăimântător să-ţi aştepţi sfârşitul pe zi ce trece... În scaunul care ţi-a devenit prieten adulmeci tot ce a mai rămas din viaţa cândva fragedă ca un fruct rumenit. Ai uitat tot: supărări, boli, gelozii, nesăbuinţe şi te cufunzi cu mintea într-un gând dulceag: o viaţă mai bună, un loc mai cald, o inimă mai mare. Lumea crede că eşti mort demult, dar pentru tine viaţa de-abia acum începe, o dată cu frământările lăuntrice şi cu amintirile frumoase. Nu e loc de rău la debutul marii călătorii. Şi-ţi faci o cruce precum drumeţii la startul itinerariului. Dar, spre deosebire de ei, tu nu te vei mai întoarce...

Toate lucrurile au firescul lor. De cele mai multe ori, în viaţă ne e scris să avem un traseu ascendent. Unii se împotmolesc pe parcurs, alţii îşi pierd răbdarea şi-şi aruncă harta pe unde apucă. Sunt şi persoane care au răbdare şi merg agale, dar sigur, către împlinire. Acestea sunt cele mai fericite. Lasă răul să le tulbure vederea, pentru că ştiu că ziua de mâine le va aduce seninătatea. E extraordinar să devii ce ţi-ai dorit prin propriile forţe, fără să "beneficiezi" de ajutor de orice fel din alte părţi. Singurele arme ale unui asemenea om sunt credinţa, dragostea, răbdarea, perseverenţa şi ambiţia. Cu ele poate urca orice munte fără să-i fie teamă de valea ce va să vie. Nu există satisfacţii mai mari decât acelea obţinute, cu efort, de mâinile şi capul tău. Iar atunci când intervin părinţii, fraţii, rudele, prietenii, pseudo-prietenii să-ţi intermedieze tacit un job pentru care n-ai habar şi nici pregătire, eşti pierdut. Lasă destinul să-şi urmeze calea... nu i-o impun

Câteodată nu-ţi trebuie o forţă exterioară pentru a te autodistruge. Sunt mai mult decât necesare laşitatea, complăcerea sau navitatea. Aceasta este una dintre concluziile la care am ajuns după ce am citit “O lume se destramă”, a lui Chinua Achebe. O carte fascinantă prin însăşi Africa pe care o descrie. Personaje ale căror idealuri şi credinţe au fost puse la încercare, dar nu au trecut testul voinţei solide. Dacă aş fi trăit atunci şi acolo, cu siguranţă aş fi fost un Umuofian războinic! Cât despre final... e exact aşa cum l-aş fi scris eu.

Pentru toţi vine toamna. Unii o detestă, alţii o fotografiază...

Din când în când mă întorc acolo unde mi-e locul. La copilărie. Acolo îmi găsesc liniştea şi mă întâlnesc cu visele măreţe, în livada de meri invadată de mirosul belşugului şi în căsuţa plină de dragoste. Cea mai frumoasă vârstă mi-a fost alintată de mirosul florilor, de savoarea fructelor şi de sănătatea pe care o respiram. În acel colţ de lume, în acea minune întruchipată am crescut şi am devenit ceea ce sunt: un om.

În cer, Bate ora de bronz şi de fier. Într-o stea Bătu ora de catifea. Ora de pâslă bate În turla din cetate. În ora de lână Se-aude vremea bătrână Şi se sfâşie Ora de hârtie. Lângă domnescul epitaf Bate glasul orei de praf. Aznoapte, soră, N-a mai bătut nicio oră.

O veste extraordinară am primit astăzi, după ce m-am "revergorat" la ţară cu soţiorul. O bucurie. Vă reproduc integral comunicatul de presă primit de la Jean Dumitraşcu, directorul Centrului Cultural Piteşti. Cuceriţi de publicul piteştean, de atmosfera de lucru din cadrul Filarmonicii Piteşti, de sprijinul autorităţilor locale, maeştrii Alexandru Tomescu (vioară), Horia Mihail (pian) şi Răzvan Suma (violoncel) vor ,,să pună umărul’’ la impunerea instituţiei noastre de concerte în ţară şi peste hotare, acceptând propunerea (mai veche) pe care le-am făcut-o, de a se angaja la noi. Am bătut palma, cum se spune, cu ocazia concertului Beethoven susţinut la 10 octombrie la Piteşti. Iată ce declara, la 12 mai 2008, Alexandru Tomescu unui post de televiziune local: ,,M-am bucurat deosebit de mult să găsesc la Piteşti un public foarte numeros şi foarte primitor. Puţine sunt oraşele din Europa care să se poată mândri cu filarmonici aşa de tinere!’’. În felul acesta, vioara Stradivari

Cândva eram altfel. Cu ochii deschişi visam că lumea e bună şi că totul e aşa cum pare. Cu timpul (slavă Domnului!), am învăţat că oamenii sunt animaţi de interese meschine, dornici cu orice preţ de afirmare. În jungla care mi se descoperea, vedeam cum leii înşfacă bietele gazele, iar ulii, la rândul lor, ciopârţesc leşurile cu o poftă teribilă. Peisajul sinistru, în care mă alegeam de cele mai multe ori cu muşcături puternice, m-a schimbat. M-a făcut să evit şacalii şi vulpile, şi toate celelalte animale de pradă. Acum le tratez pe toate cu spatele, nu mă pot preface că le suport putoarea parşivă. Bietele animale, în idioţenia lor, nu ştiu că a mai rămas decât un singur loc de care să mă muşte. THEY CALL IT "ASS"...

De astăzi am buletin de Piteşti. E o senzaţie ciudată să-ţi schimbi numele, după ce ai crescut cu el. Parcă arunci o parte din tine ca pe ceva nefolositor. Doamnă, domnişoară... ce mai contează? Oricum rămân tot un copil tembel...

Astăzi am vizitat un azil de bătrâni (denumit, mai nou, Centru de îngrijire şi asistenţă). M-a întâmpinat mirosul greu din încăperi, o asociere de bătrâneţe, nesiguranţă şi impas, o melodie tragică de ale cărei acorduri m-am înspăimântat. M-am gândit pentru o clipă că eu aş putea fi bătrânul din cărucior, care, cu mâinile uscate, de-abia reuşeşte să-şi şteargă nasul, sau femeia de vreo 70 şi ceva de ani care tremură din toate mădularele şi încropeşte nişte fraze incoerente. M-am pierdut pentru o clipă. Am simţit nevoia să privesc în jos, fentându-mi pleoapele să apună peste peisajul tragic. Am tras cortina, dar inima mi-a rămas grea, îndurerată. Am şi eu două bunici. Nu aş vrea să le văd aşa, uitate de rude şi de viaţa de "acasă". Nu mă îndoiesc de faptul că, pentru unii dintre vârstnicii internaţi acolo, azilul e cea mai bună variantă. Doamna Angela este un exemplu în acest sens. O admir. Artista din centru Încărcat de argestv

Ce poţi face într-o zi liberă, când toţi ceilalţi muncesc, iar tu eşti singura răsfăţată care stă acasă, la căldură, fără stres? Faci curat în apartament, asculţi muzică, stai la taclale cu surioara, faci pe gospodina (şi chiar îţi reuşeşte), te uiţi la un film bun. * Şi cum secretele reţetelor mele misterioase, care-l fac pe EL să mă iubească un pic mai mult decât + infinit, nu vi le pot dezvălui, mulţumiţi-vă cu o recomandare de film.:D You don't mess with the Zohan . O comedie reuşită.

Eu am învăţat să număr până la doi. Eu şi cu tine. Dar inima a învăţat să numere până la infinit. Aşa cum măsoară dragostea pe care ţi-o port...

Asta da inimă albastră...

De multe ori, când soarele se ascunde sub preşul din odaie, umbra atingerii tale mi se prelinge pe piele. Atunci simt viaţa cuibărindu-mi-se în inimă ca un nucleu într-o celulă.

... asta dovedeşte maimuţa din imagine. Coborâtă din bananier, ea crede că poate face legea ca-n junglă. Câţi ca ea în ţara asta... Mai presus de lege from OLiX on Vimeo .

Cumpăraţi flori şi oferiţi-le! Alături de un strop de dragoste şi o privire senină... Ion Suruceanu, Cumparati flori Asculta mai multe audio Muzica » Bonus: un video plin de margarete, narcise şi... versuri Flori cu poezie Încărcat de argestv

Cică PSD-ul îşi va trimite un candidat în spaţiu . Sugestia mea: să-l trimită pe Iliescu! Doar aşa avem şanse să scăpăm de el... :D

Ştiu că, deşi sunt un ventricul în inima cuiva, în sufletul oricui sunt un nimic. Un nimic care evoluează la stadiul de punct doar prin prisma faptului că există. Asta da realizare, ăsta da motiv să trăiesc! :D

Câteodată oboseala îmi ajunge la os. Şi roade, şi roade... Pân'ce genunchii cedează. Pân'ce creierul oboseşte. Pân'ce pleoapele pică... şi pică. Şi minunile devin banale câteodată...

O melodie superbă, imnul NOSTRU... Holograf - Sa nu imi iei niciodata dragostea! Vezi mai multe video din Muzica »

Arme politice Încărcat de argestv

Sau ce face un piteştean în Braşov...

Sunt singura care nu înţelege rostul campaniei antifumat duse de Mihaela Fundulescu? Care e legătura dintre un fund semi-nud şi ţigara din gura tutunarului? Răspuns: barca doamnei Rădulescu a început să ia apă...

Într-o singură superstiţie cred: Întorsul din drum dimineaţa, înainte de serviciu. Ba uit cheile, ba telefonul, ba capul. Şi cert este că nu-mi prea merge bine în ziua respectivă. Voi ce superstiţii aveţi?

N-am fost la concertul Leonard Cohen, deşi este unul dintre artiştii a căror muzică mă încântă. În schimb, merită să ascult Dance me to the end of love , In my secret life , I'm your man , Smokey life. .. şi aici. La fel şi voi.

"Toţi ştiu exact cum trebuie să trăim noi şi niciodată n-au habar de cum trebuie să-şi trăiască propriile vieţi" "Oamenii află foarte devreme care e raţiunea lor de a trăi. Poate că din cauza asta renunţă la tot atât de curând" "Când toate zilele sunt egale înseamnă că oamenii au încetat să vadă lucrurile bune care apar în viaţa lor ori de câte ori soarele traversează bolta" "Când îţi doreşti un lucru, tot Universul conspiră la realizarea dorinţei tale" Paulo Coelho, "Alchimistul"

Prima zi de şcoală – prilej de a ieşi în bar cu colegii, de a-ţi etala noile piercinguri, tatuaje, tzoale, fitze. Neapărat îţi găseşti timpul necesar de a împărtăşi în gura mare idilele din timpul verii. „M-am cuplat cu X, dar l-am văzut în clubul în care mergeam împreună cu alta. Una de-aia EMO. Nu i-am zis nimic, dar, în schimb, în aceeaşi zi l-am agăţat pe altul. Un tip cool, de bani gata. Cică tac-so are Maseratti. Ne-am sărutat. O experienţă interesantă... Avea cercel în limbă”. Între o Cola, un gin cu apă tonică şi trei ţigări se derulează selectiv 3 luni de vacanţă. Prilej de regrete. Ce repede a trecut timpul, n-ai avut când să te distrezi, totuşi vei recupera în primele săptămâni, când diriga n-are catalog. Chiulul în grup organizat are şi o destinaţie: alt bar. Seara, după istovitoarele cursuri, ce poate fi mai relaxant decât o întâlnire cu colega cu lipici la băieţi, care să te cupleze cu alţi tipi interesanţi? La naiba cu cartea, pentru asta îşi fac timp tocilarii. O starle

De câte ori postez ceva aici îmi aduc aminte de vorba unei persoane: "Raluca are blog. Foarte bine. Nu ar trebui să existe ziarist fără blog". I-am dat dreptate grăitorului. Toţi jurnaliştii ar trebui să fie îndrăgostiţi de cuvinte şi de exprimarea lor liberă. S-a întâmplat să am colegi de facultate care nu vedeau rostul acestei forme noi de comunicare. S-a întâmplat, de asemenea, să nu văd eu rostul acestor persoane la specializarea Jurnalism!

Permanent am o stare de silă faţă de oamenii care vor să pară ceea ce nu sunt. Dar cel mai mult mă amuză prostia celor care se chinuie să poată când... nu pot. Revin la ideea mea că majoritatea oamenilor sunt buni doar într-un domeniu. Şi punct! De ce vor cu tot dinadinsul să nu lase nicio urmă de îndoială asupra penibilului din ei? P.S.: Prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul!!!

Îmi place melodia la nebunie! Ascultând-o pe un blog pe care îl răsfoiesc zilnic , mi-am zis: trebuie s-o postez şi aici. :D Ascultaţi şi voi! Celelalte Cuvinte - Daca Vrei Asculta mai multe audio Muzica »

Futuriste şi nonconformiste. Falnice şi sfidătoare. Transparente şi trendy. Aşa sunt considerate noile clădiri din Piteşti, care împânzesc oraşul cu o viteză uimitoare. Sub temelia lor zac umbrele unor lăcaşuri de cult sau case simple care au alcătuit arhitectura de odinioară . O arhitectură care era inima oraşului, emblema acestuia în ţară şi, poate, în lume, amprenta unei vieţi urbane active. S-a dus! S-a stricat totul sub buldozerele barbare ale evoluţiei regresive. Şi asta pentru că omul, prost de felul lui, înţelege că pentru a se moderniza trebuie să scape de lucrurile vechi, demodate, uzate de atâta istorie neinteresantă şi moartă. Peste ele el pune pavele multicolore. Şi totul se duce pe apa Sâmbetei... o apă tulbure, precum creierul unui Homo Sapiens al mileniului III. Şi nu pot să nu mă întreb, când privesc în Piteştiul ăsta kitschos, Homo ca Homo, dar Sapiens pe când? P.S.: Rămân o fană a Braşovului. Oraş încărcat de arhitectură şi flori. Acolo m-aş naşte a doua oară... în

Navigând pe ePiteşti, l-am văzut pe Pendix cum vorbeşte el cu camera, implicit cu cameramanul (sau cu trepiedul, încă sunt în dilemă), implicit cu privitorul, implicit cu mine, dând raportul nonşalant despre tot ce a făcut în ultima perioadă prin ograda Piteştiului. E tare haios, sincer! Nu ştiu dacă iniţiativele de acest gen îi aparţin sau are o echipă bună în spate, dar edilul câştigă din ce în ce mai multă imagine. Pozitivă. BTW... dar cu tot cu ochii tăi căprui, Penducule, cu wireless-u pe care îl înşiraşi prin tot centru', tot chelia lui Mişu e mai simpatică pe ePiteşti! NA!

Uitasem, spre ruşinea mea, de VANGELIS şi de muzica sa desprinsă din somnul îngerilor. Până azi, când remarca unui coleg m-a readus cu picioarele pe pământ. Unde l-am uitat pe Vangelis? Trebuie neapărat să-mi răsfăţ auzul cu acordurile muzicii sale. Aşa că, am dat un search pe Trilu! Bună-i şi tehnologia asta la ceva... vangelis CONQUEST OF PARADISE Asculta mai multe audio Muzica » vangelis HYMN Asculta mai multe audio Muzica » vangelis TITANS Asculta mai multe audio Muzica »

Traditia e la moda ÎncÄ�rcat de argestv

Trebuie să vă prezint ultima achiziţie din sezonul toamnă-iarnă: Şi să vă mai spun una bună: "Omul a îmblânzit animalele, dar pentru el însuşi n-a mai avut putere". Aşa se explică atitudinea multor lunatici de a supune la cazne mari şi bătăi insuportabile bietele patrupede. Cu o stropitoare de cuvinte îmi cern bucuria sufletului. Din păcate, rostul omizilor e de a roade frunzele. Şi dacă sună a banc sec, ce? Cine are ochi - să vadă şi cine are inteligenţă - să înţeleagă. Pam, pam!

După atâta caniculă, ştampilată în coduri de diverse culori, vremea rece a venit pentru mine ca o binecuvântare. E momentul când mă bucur de căldura unei pilote, în care stau înfofolită şi citesc sau tastez la laptop. Mi-era dor de senzaţia de frig sau de draperia desfăcută larg prin care să intre o lumină palidă, dar plină de viaţă. Contrar meteorologilor, care şi pe o vreme de 40 de grade se bucurau de "vreme frumoasă", deşi pământul avea nevoie de o ploaie zdravănă, eu mă bucur de sezonul care se instalează temporar. Şi chiar dacă sunt singura, sunt fericită că afară tremur de frig.

Desenez... Desenez în inima ta un strop de iubire. Desenez pe stofa din antreul sufletului. Desenez şi culorile îmi intră în faţă, Fără să desluşesc nuanţele. Am rămas fără carioci, fără culori, fără acuarele Doar creionul mai creează feţe Palide, paralele. Desenez o viaţă... Fără creion, fără inspiraţie, Doar cu iubire. septembrie 2008

O zi frumoasă nu e tulburată de nimeni, indiferent de gravitatea situaţiilor. Începe cu un zâmbet, continuă cu realizări nesperate şi se încheie cu un instantaneu, realizat într-una dintre încăperile sufletului, al unui chip desăvârşit. Ce frumoasă şi interesantă e viaţa!

Iată o vorbă care n-a fost spusă de un om de ştiinţă. Pentru relevarea ei n-a fost nevoie de un accelerator de particule. Şi totuşi, spune totul: "Prin credinţă pricepem că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd" (Evrei 11:3).

Rar mă mai impresionează oamenii. Dar, uneori, nişte cuvinte mici nasc în mintea mea iluzii mari. În acest weekend am asistat la premierea celor mai frumoşi argeşeni în costum popular . O fată din Brăduleţ, participantă la concurs, mi-a spus un lucru care m-a făcut să sper în continuitatea tradiţiilor la sat. "La noi în comună se poartă costumul popular, mai ales la zi de sărbătoare. Încă ne mai întâlnim la hore în sat". Francheţea cu care mi-a spus aceste lucruri m-a cucerit. Mândria din glasul ei m-a făcut să sper că poate printre participanţi nu sunt numai "vânători de premii" care habar n-au ce poartă şi o fac din obligaţie. NU! Ca să mă impresioneze în adevăratul sens al cuvântului, fata mi-a spus că e mândră că şi-a reprezentat zona şi că portul popular (al ei şi al partenerului) a fost apreciat de juriu şi de public. Felicitări, Magdalena şi Mihai, şi să duceţi mai departe frumoasele tradiţii pe care le moşteniţi!

E bine să fructifici fiecare clipă. Să faci în aşa fel încât o imagine obişnuită să devină un obiect de tezaur din vitrina vieţii. Aşa că, pe drumul de întoarcere de la Braşov, la sfârşitul lui august, anul acesta, am surprins viaţa muntenilor în câteva instantanee. Sper să vă placă! P.S.: Slaba calitate se datorează faptului că sunt făcute din mişcare, prin geamul de la maşină. Deci, nu vă luaţi de pozar, da? :D

Mai există oameni buni pe lumea asta? Oameni care să facă un bine doar pentru a se simţi împăcaţi faţă de ei înşişi? Oameni care să nu ceară nimic în schimb, să se mulţumească decât cu un zâmbet? Într-o lume în care interesele mişcă Pământul, e greu de crezut. Şi totuşi, cu unii interacţionăm câteodată. Sunt persoane deosebite, care ar trebui să ne schimbe viaţa în bine. Ei nu se lasă atinşi de valul contemporaneităţii meschine, rămân într-o capsulă a timpului care e plină de mirodeniile bunătăţii.

Cât de uşor e să-i criticăm pe alţii şi să uităm de propria ogradă... Dar parcă unii dintre noi sunt prea de tot, nu? Pentru ei suntem urâţi, proşti, nesuferiţi. De ce? În fond, suntem toţi o apă şi-un pământ prin alcătuire. Dar, cum putem cataloga un om care-l critică pe altul prin prisma unui handicap fizic sau a unui simplu defect? E plin pământul de astfel de eminenţe atotştiutoare, adevărate modele de frumuseţe şi rafinament. Cum unde-s? În propria oglindă! P.S. Şi oglinzile se sparg!

A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva, cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta. Mă tem că n-am să te mai văd, uneori, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, că ai să te ascunzi într-un ochi străin, şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin. Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac, iau cuvintele şi le-nec în mare. Şuier luna şi o răsar şi o prefac într-o dragoste mare. Şi, ca să simţim versurile şi mai profund, ne ajută o voce pe măsură... Emotie de toamna Asculta mai multe audio Muzica »