Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

"Din valurile vremii"

La 15 ianuarie 1850, la Botoşani, se năştea...
... Un romantic care m-a făcut să privesc stelele, lacul şi teiul cu alţi ochi... Un poet desăvârşit care m-a făcut să visez, încă de mică, la Zburătorul meu. Un jurnalist acid, plin de idei, care a spus lucrurilor pe nume, numindu-i pe ţărani „singura clasă productivă” şi îndemnând cu orice ocazie la muncă, pentru că, după cum spunea atât de frumos şi realist: „Munca e substratul la toată economia politică”. Un geniu căruia mulţi şcoliţi într-ale scrisului îi contestă valoarea. Iartă-i, sunt doar nişte „Epigoni”.
Mi-am alinat copilăria cu poveştile sale, am crescut cu versurile-i romantice... Prima poezie pe care am învăţat-o în viaţa mea a fost "Somnoroase păsărele", cea mai apropiată de sufletul meu fiind însă "Noaptea".

Şi...”De-or trece anii” şi lumea va uita de tine, „Floare albastră”, şi nu-ţi va mai cânta „O, rămâi”, iartă-le că li „S-a dus amorul” pentru singurul „Luceafăr”... pământean.

Comentarii

Anonim a spus…
S-a nascut mitul eminescian, un luceafar al poeziei romanesti ce va scilipi in posteritate, un geniu ce a marcat poezia romaneasca.

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ţineţi-mi pumnii!

Un ceas... de fericire Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe mine: m-a sărutat pe cadran şi mi-a spus: „Mai e puţin, Doamne, mai e puţin!”. Am vrut să îngheţ timpul şi să o ţin în faţa mea la infinit. N-am apucat. S-a îndepărtat cu viteza luminii spre uşă. Venise. Mă înscriu prin acest text la concursul de proză arhiscurtă organizat de Trilema şi tot ceea ce-mi doresc este... să fie într-un ceas bun! :D