Raluca Nicula Blog

Când văd oameni trecând prin foc pentru a salva oameni, când văd cozi la centrele de transfuzii, când văd compasiune, iubire, dăruire, mobilizare, îmi dau seama că încă mai avem o speranță. Da, printre noi încă mai trăiesc Oameni. Oameni frumoși, oameni luminoși, oameni supraoameni. Lor trebuie să le mulțumim că sunt lumina noastră în întunericul lumii. Ei ne călăuzesc prin furtună ținând aprins felinarul din inima lor.  Respect!

Darius aleargă cu fața tot un zâmbet, iar Giulia merge de-a bușilea după el scoțând la interval cei doi dinți. - Haide, Pi! zice el gesticulând și deschizându-i fetei ușa de la bucătărie. Ea-l ascultă dumnezeiește și-l urmează fără să clipească. Știe că acolo unde o duce frati-so e rost de vreo năzbâtie (a mia pe ziua de azi). Odată mi-au scos amândoi toate oalele și cratițele din dulap, după care mi le-au umplut cu pamperși folosiți. O altă activitate îndrăgită de cei doi complotiști este să-mi ia cleștii de rufe și să mi-i desfacă (Auchan le mulțumește pentru asta și pentru multe altele). Îmi plac însă, și încurajez totodată, pornirile lor creative. Nu am cum să stau în calea micilor genii prinse în iureșul creației, așa că pereții mei sunt mâzgăliți cu carioci, culori și pixuri, iar cuverturile suferă și ele de aceeași boală. Nu-i problemă, există lavabile la Dedeman (alții care zic bodaproste) și destul detergent în hipermarketuri, copiii să fie fericiți! Cel mai frumos e însă cân...

Ce rămâne de făcut atunci când toate visurile ni se împlinesc? Să ne făurim altele, bineînțeles. Eu, spre exemplu, când eram mică, îmi doream tare mult să devin redactor la "Adevărul". Îmi aducea unchiul de la București stiva de ziare, eu decupam pozele și le lipeam pe un caiet studențesc, după care scriam textele pe care le debitam pe moment. Eu le numeam știri, dar în realitate erau doar niște porcării, asta ca să fiu indulgentă.  A trecut timpul, numărul caietelor studențești au luat forma unor reviste wannabe, cu texte mai apropiate de adevărul jurnalistic. După ce am terminat facultatea de jurnalism și am prins ceva experiență prin redacțiile piteștene, a venit și împlinirea profesională: am devenit reporter la "Adevărul". Nu am alergat eu spre "adevăr", a venit el la mine, exact așa cum se întâmplă cu lucrurile predestinate. Cred că, după ce am ajuns la maturitate, suntem datori să luptăm pentru visurile din copilărie. Dacă țin bine minte, pe li...

Dallas Theme Asculta mai multe audio Muzica » Twin Peaks - Theme Asculta mai multe audio Muzica »

Azi am conştientizat, pentru prima dată, că în două luni se va încheia şi capitolul „facultate” în viaţa mea. Toată lumea e în stress: pregătiri, seminarii specializate, probleme şi iar probleme. Nu pot să nu mă gândesc cu teamă: Ce va fi mai departe? Oare ne va fi de folos ce am învăţat şi, mai ales, ce am devenit urmând această facultate? Întrebări, întrebări... răspunsurile vor veni la timpul lor. P.S. Îmi pare rău că se terminăăăăă! Vouă nu?

Butonând telecomanda, am descoperit într-o seară „ Dallas”- ul cel de altădată, care ţinea în faţa televizorului un mare procent din populaţia României (audienţa era întărită şi de faptul că, la vremea respectivă, se „prindea” decât TVR1). Anyway, serialul a plăcut, motiv că Romantica îl redifuzează, în fiecare seară de la 7. Deşi scenariul este foarte slab, în comparaţie cu filmele contemporane (e şi normal), îmi place să mă delectez cu o porţie de... copilărie. Altă surpriză plăcută am descoperit tot pe Romantica , este vorba despre „Dr. Quinn, medicine woman”, difuzat de la ora 20 în fiecare zi. În „frageda-mi pruncie” priveam minunile medicale făcute de dr. Mike, admiram familia Quinn şi mă intrigau revoltele indienilor. Totul ţesut într-un serial educativ şi deosebit de frumos şi interesant.

Aş vrea să mă întâlnesc cu mine la 7 ani. Da, cu Raluca aceea pitruiată, care purta tot timpul două codiţe împletite (credeam că aşa îmi va creşte mai repede părul). Iată câteva întrebări, pe care i le-aş adresa: 1. Ce-ţi doreşti să devii în viaţă, cel mai mult şi mai mult? 2. Care sunt bucuriile tale cele mai de preţ? 3.Ce trăsături din firea ta de acum ai dori să păstrezi peste ani şi ani? 4. Cum ţi se pare lumea asta în care trăieşti? 5. Zi-mi un vis la care aspiri, dar care ţi se pare momentan imposibil de realizat 6. Zi-mi cea mai recentă poznă pe care ai făcut-o 7. Care este cel mai mare rău pe care l-ai făcut? Îl regreţi? 8. Concepi lumea asta a ta fără joacă? 9. Cum te vezi la 23 de ani? Nu am memoria scurtă, aşa încât îmi dau seama cam cum aş fi răspuns în acea vreme, în contextul trăirilor de atunci (la câteva dintre aceste chestiuni). Dar totuşi, parcă trecerea anilor m-a făcut să-mi dau seama că m-am schimbat, nu aşa cum speram, nu aşa cum doream. Am reuşit mai mult, pentr...

Copilul din mine a preluat azi din nou comanda. Mi-a dictat cu zâmbetu-i pur să-mi aduc aminte de cele mai frumoase lucruri cu care mi-am alinat „vârsta inocenţei”. La îndemnul său, am făcut un tur-retur spre copilărie şi am ajuns la concluzia că trebuie să-mi amintesc neapărat de desenele animate. Mă consider privilegiată din acest punct de vedere... De ce? Pentru că am o mare de lucruri frumoase pe care să le aştern aici. Am crescut cu animaţii deosebite care m-au ajutat să discern binele de rău, fiind educative şi frumoase. Sublime chiar. Promovau bunul simţ, dragostea pentru tot ce ne înconjoară, sancţionarea răului. Cum aş putea uita de „Sandy Belle”, „Perinne”, „Captain Planet”, „Cosette” (Les miserables), „Nils Holgerson”, „The smurfs”, „Maya the bee”, „Cartea cărţilor”, „Floarea cu şapte culori”, „Pif şi Hercule”, „Pantera roz”, „Michel Vaillant”, „Zorro”, „Candy”, „Voltron”, „Macron”, „Ţestoasele ninja”, „Sailor Moon” şi de minunatele desene marca Walt Disney?! Şi câte n-or m...

I. L. Caragiale, "Five o'clock", doi colegi şi prieteni, o amintire frumoasă şi veşnic vie în sufletul meu.