Raluca Nicula Blog

 E greu cu un copil la grădiniță..., dar cu doi? Cum e de așteptat, totul e la dublu, de la hăinuțe călcate și pregătite la veșnicele emoții ale părinților. În cazul nostru, a fost bine că am mai trecut o dată prin experiența acomodării la grădi, așa că anul acesta, când avem fetița în grupa mică, știm cam ce ne așteaptă și cum trebuie să abordăm totul. Așa că m-am gândit să împărtășesc și cu voi din experiența mea, poate vă este spre ajutor:  1. PREGĂTIȚI HĂINUȚELE ÎMPREUNĂ! Știm cu toții câtă nebunie se creează la prima oră a zilei, când toți ai casei se trezesc și trebuie să plece care încotro. Așa că încercați să vă organizați timpul cât mai bine, făcând unele lucruri de cu seară, iar în această categorie ar fi bine să intre pregătitul hainelor: alegere, călcat, pregătit ghiozdănelul (cu un schimb de haine, pijamale). În plus, ați putea să implicați și copilul în alegerea hăinuțelor: "Mami, ce bluză ai vrea să porți mâine la grădi? Ia să vedem cum ar veni cu panta...

Am stat mult în dubii dacă să scriu sau nu acest articol ! Dar, trebuie să recunosc, furia și-a spus cuvântul și pentru că a fost nevoie să o refulez undeva, am ales să o fac aici, în speranța că vor lua aminte cât mai multe rude iubitoare ce-i îndoapă pe micuții aflați în grija lor cu prostii, în cantități industriale. Să începem cu începutul! De când i-am născut pe cei doi prunci ai mei, am încercat cât mai mult să-i feresc de prostiile din comerț, cu E-urile și zahărul din dotare. Uneori am reușit mai bine, alteori mai puțin bine , c ă deh, așa e-n ziua de azi, când nu mai găsești mâncare bio nici la raioanele verzi din supermarketuri, dar nici în grădina bunicii ! Așa că, recunosc, uneori ne-au mai scăpat și nouă în farfuriile copiilor: un pui (probabil înțesat cu hormoni),  un cartof din Polonia sau un măr din Austria (sau invers, whatever), un pește d e acvacultură , un lapte cu multe luni de valabilitate... chestii deja familiare pe piața alimentelor de ...

Am alăptat-o pe fata mea până la doi ani și jumătate, iar pe băiat l-am ținut la sân până pe la vreo cinci luni (din dezinformarea medicilor și a articolelor de pe net mi-am sabotat lactația dându-i primului copil completare cu lapte praf, ceea ce a dus la refuzul laptelui matern!). Sânii mei au fost pentru ei: aliment, medicament, alinare, răsfăț, iubire. Poate de asta vorbesc despre asta aici, într-un loc public în care sânii dezgoliți sunt apanajul fetelor dezinhibate care incită la sexualitate, și din ce în ce mai puțin sunt imaginea feminității supreme, a maternității milenare: pentru a convinge și alte viitoare mămici să alăpteze, să simtă împlinirea ca mamă. Cite ște și: Mama plușurilor și somnul de prânz Pentru mine, alăptarea a fost cel mai frumos lucru din bebelușia copiilor mei, am creat o legătură specială cu ei, una cu miros de lapte proaspăt și de piele caldă. Copiii mei încă îmi privesc sânii cu respect, da, ăsta e cuvântul. În subconștientul lor, ei știu...

Își adună păturica spre subsuori și o netezește mângâind-o cu mânuța ei delicată. Textila de un metru se ridică ba prea sus, lăsându-i degețelele de la picioare goale, ba într-o parte, dezvelindu-l pe Mickey.  Articole asem ănătoare: Unde-s ochelarii?    Discuție cu fata mea  Mami, te iubesc de nu te vezi! Mama de la Forțele S peciale - Mami, cum să fac? mă întreabă în timp ce trage iar de colțul păturicii ca să o învelească și pe Minnie până la gât. Fata mea, mămica grijulie a plușurilor, nu se lasă învinsă. Cu gurița ei căscată, ce denotă o concentrare ce-i implică și trupul, nu numai mintea, o ia pe Minnie din dreapta ei, o așează pe o pernuță proptită pe piciorușele goale și începe să o legene așa cum o legănam eu pe ea când era un pămătuf cu ochi pătrunzători și mânuțe zbuciumate. Minnie stă liniștită la locul ei, bucurându-se de mișcarea calmă de sub ea. Mickey își primește și el porția generoasă de pătură, care acum e arhisuficientă pentru el și mămic...

Din ciclul "Să râdem cu Giulia":  Ea îşi caută ochelarii albaştri, cu care se jucase în urmă cu câteva minute. - Unde ie chelarii? Întreabă panicată şi se uită peste tot prin casă. Tot căutându-i, îi găseşte sub bebeluşul de plastic pe care îl consultase şi izbucneşte: - Aaa! Bebeluşu' a fulat chelarii!

Am aflat chiar de Bunavestire că o port în pântece, se întâmpla în anul 2013, mult prea devreme după prima naștere. Dar ziua asta m-a întărit și mi-a dat speranță că ne vom descurca pe noul drum al familiei noastre, drumul către cea mai frumoasă realizare din viața unui om. Pentru că, da, de mică mi-am dorit să am doi copii, băiat și fată. Cineva acolo sus mă iubește dacă mi-a îndeplinit atâtea și atâtea vise frumoase. Încă din primele zile de viață am remarcat deosebiri evidente între firea Ei și cea a Lui, dar și asemănări izbitoare, mai ales fizice. După câțiva ani nebuni și frumoși alături de cei doi iepurași ai familiei noastre, s-au conturat ușor și personalitățile lor: el - vulcanic, dar și isteț și sensibil, ea - delicată ca o floare, ascultătoare, răbdătoare și la fel de deschisă spre învățare. "Delicata", cum ne place nouă să-i spunem, are instinctul unei mămici grijulii încă de mică. Toată ziua o vezi cum caută în coșul cu jucării păpușele și ursuleți de pluș,...

- Giulia, cum o cheamă pe mami? - Nicula Mami. - Și pe tati? - Nicula Tati. - Dar pe Darius cum îl cheamă? - Fratele lu' Giulia. (Giulia, 2 ani și 4 luni - martie 2016)

Sunt câțiva ani de când trăiesc altfel zilele de 1 și 8 Martie și mă bucur că ne făurim motive de a fi mereu fericiți. Da, dacă s-ar putea, aș declara fiecare zi ca fiind una specială, în care să ne bucurăm de ceea ce avem, să fim mulțumiți cu noi înșine și cu cei de lângă noi. Acesta este mărțișorul meu de anul acesta și, sper, de încă zeci de ani de acum înainte: patru brațe fragede și încă două viguroase care mă cuprind și,  împreună, mă fac să mă simt ceea ce sunt cu adevărat: femeie și mamă! La mulți ani tuturor celor care păstrează primăvara în suflet!

Deși sunt atâtea locuri comode în casă, ne strângem toți seara în dormitor și ne găsim fiecare de lucru. Copii, părinți, cărți de colorat, culori, carioci, cărți de povești, mașinuțe, păpușele, ne facem cu toții loc în pat și-i dăm drumul distracției. CITIȚI ȘI: Grădinița de acasă: Cele mai bune auxiliare pentru vârsta de doi ani "Mami, te iubesc de nu te vezi!" Pot să-mi pup și să-mi îmbrățișez copilul? Pot? sursă foto Cred că povestea asta începe încă de când Darius avea câteva luni. Citisem atunci că nou-născuții trebuie să stea în pătuțul lor. Reușeam seara să-l adorm, dar noaptea, când se trezea să pape, îl luam în pat lângă noi. Trebuie să recunosc că dormeam iepurește de teamă să nu-l asfixiez sau să nu-l lovim. Apoi, am văzut că nicăieri puiul nu se simțea mai bine decât cuibărit lângă mami și tati, așa că adio, pătuț! Cu Giulia, a fost și mai simplu: nu a dormit decât în prima ei noapte acasă în pătuț. Din a doua, am mutat-o în patul meu și acolo a răm...

Frumusețea vieții de mamă stă tocmai în faptul că ești luată prin surprindere atunci când te aștepți mai puțin. Adică, taman atunci când toate-s vechi, micul om îți afișează un zâmbet de ștrengar și îți aruncă în față o expresie adorabilă: "Mami, te iubesc de nu te vezi!".  CITIȚI ȘI: Formula magică În brațe la mami Mama de la Forțele Speciale Ce să faci? Prima dată, ți se înmoaie inima precum untul în tigaie, apoi te întrebi de unde a mai învățat-o și pe asta. Dar, peste toate, nu poți să nu remarci evoluția omulețului, de la primele gongăneli fără sens la replicile spontane de azi. Are aproape trei ani și jumătate, și în tot acest timp, am trăit atât de intens, încât viața mea seamănă cu o sticluță de esență: oricând picuri câte un strop din ea, te umpli de arome și de plăcere. E ceva ce nu se poate descrie în cuvinte, se simte, se trăiește.  Sunt atât de fericită încât uneori mă simt vinovată.

Am lucrat cu copilul pe diverse auxiliare încă de la vârsta de doi ani. Am cumpărat foarte multe materiale ajutătoare din diverse locuri (librării, marketuri, site-uri) și am remarcat două lucruri importante: 1. Unele cărți sunt făcute doar pentru profit și au nivel didactic 0 barat; 2. Unele își merită banii și sunt surprinzător de eficiente. CITIȚI ȘI:   Noi suntem doi frați în casă. Jocuri şi activităţi pentru copii mici E de la sine înțeles că eu am dat peste ambele categorii, așa că mi-am putut face o părere pe care să o împart și cu voi. Vă spun de la început că nu am activitate didactică, nici măcar modulul pedagogic nu l-am urmat în facultate, dar vă împărtășesc din experiențele personale.  Lăsați copiii să aleagă momentul! Atunci când ne-am apucat pentru prima dată să învățăm din cărți, cred că era până într-un an și atunci îi arătam planșe cu: animale, fructe, mijloace de transport, jucării etc. El, mai rebel din fire, nu repeta după mine, dar știam ...

Ce frumoase sunt îmbrățișările! Ele au puterea de a opri timpul și de a încălzi sufletele. Îmbrățișările ne aduc aminte că suntem oameni și că tânjim neîntrerupt după dragoste.  Brațele sunt partea vizibilă  a sufletului nostru. Copiii noștri știu asta, la fel cum și noi, ăștia mari, am știut-o cândva. În brațe la mami e ca în burtică la mami: e cald, e liniște, iar inimile își potrivesc bătăile una după cealaltă. Iată de ce micuții vor în brațe, cât mai mult, cât mai des. Nu pentru că se răsfață, nu pentru că sunt prea dependenți. Eu am învățat asta de la copiii mei, atunci când toți din jurul meu priveau îmbrățișările ca pe o dovadă de slăbiciune în relația cu pruncii. Puterea brațelor face minuni. O simplă înlănțuire umană spală sufletul, înseninează mintea și e dătătoare de speranță. Când cineva intră în sufletul nostru, nu mai iese, pentru că acolo, în suflet, îi e cald și bine, e suflarea lui Dumnezeu. La fel și în brațe la mami.

Intru în cameră. Cărțile din bibliotecă sunt pe jos, amestecate cu legume de plastic, cifre cartonate și animăluțe siliconate. Tabloul e sinistru și e completat de draperiile trase în toate direcțiile. Brusc, ceva macabru îmi trece prin minte atunci când văd urme roșii pe peretele din față . Ca și cum cineva ar fi încercat să escaladeze camera, după ce s-ar fi luptat până la agonie cu vreun monstru. Mă apropii. Lumânarea parfumată de pe birou, pe care o aprinsesem cu 10 minute în urmă, era răsturnată. Frica și nedumerirea deja mă cuprindeau. Când să pun mâna pe telefon să sun la 112, îmi văd copilul ieșind de sub birou, cu mâinile roșii, mirosind a fructe de pădure. Da. El e făptașul. După ce a stins lumânarea, Dumnezeu știe cum, a luat  ceara (fierbinteeee!) și mi-a întins-o pe perete, mânat de un spirit creativ pe care ar fi gelos și Picasso. Mulțumită lui, am acum o operă inedită în casă: pictură cu ceară parfumată, în stil suprarealist. Și când mă gândesc că am lipsi...

Recunosc, până nu demult aveam așa o repulsie față de Halloween, cred că mai degrabă din cauza mediatizării excesive, nu neapărat pentru sărbătoarea în sine. Anul acesta însă, copiii mei m-au mai învățat o lecție: trebuie să găsim o bucurie și o joacă interesantă în orice, chiar dacă acel orice înseamnă schelete și dovleci înfricoșători. Totul a pornit de la o provocare lansată la grădinița fiului meu, aceea de a se costuma prichindeii și de a decora fiecare câte un dovleac pentru Halloween. Zis și făcut. Mamaie și tataie ne-au adus dovleci autohtoni, de la Vâlsănești, eu am cumpărat acuarele tempera, iar tati a venit cu inspirația. Așa s-a făcut că seara ne-a prins pe toți în jurul mesei, pictând și scobind, zâmbind și povestind. Și mi-am zis așa: dacă Halloweenul are această putere de a aduce familiile împreună, de a face oameni fericiți și de a stimula creativitatea copiilor (Darius și-a pictat propriul dovleac), atunci nu are de ce să fie blamat și hulit. (De la stânga ...

Mulți spun că nu e bine să-ți pupi copilul pe gură (ceva cu niște microbi, bacterii și alte bau-bau-uri d-astea medicale). Tot mulți (și dubioși, dacă mă întrebați pe mine) spun să nu-ți pupi copilul deloc, ba să nu-l ții nici în brațe că se răsfață, că devine prea sensibil, prea mămos, prea atașat, prea dependent.  OK, să le luăm pe rând. În zilele noastre, oamenii au învățat și ei să folosească periuța și pasta de dinți, mai dau și pe la stomatolog, deci nu-s chiar așa niște ghene ambulante, în care colcăie bacteriile ucigașe și virusurile letale. În concluzie, un pupic pe buzele dulci ale bebelușilor lor nu va declanșa jihadul (vorbesc aici strict de situația părinte-copil, alți factori umani nu au ce căuta în această ecuație - gen bunici, mătuși și alți nepupați). Apoi, nu înțeleg, de când și până unde trendul ăsta disperat după independența copilului încă din fașă? Îmi aduc aminte de câteva articole citite pe site-uri de mame și bebeluși că trebuie să lași copilul...

Darius cotrobăie prin sertare și îmi înșiră pe podea fel și fel de nimicuri:. CD-uri, haine, caiete, foi, cutii goale sau pline...  Cu ocazia asta văd și eu câte chestii inutile trăiesc sub același acoperiș cu mine. Nu știu cum se face, dar parcă atunci când arunci mai multe, apar mai multe. Treaba stă cam așa, că doar am studiat fenomenul: când se simte amenințat, Regele Nefolositor sună un prieten și o armată întreagă de  inutilități invadează teritoriul casei noastre, gata  să ne sufoce. Singura soluție e să le declarăm război și tare îmi este că nu-i vom putea dovedi decât cu un atac nuclear (o să mă consult cu Putin  în problema asta). Gluma-i glumă, dar de la un timp, am început să ne văităm din ce în ce mai des că nu mai avem loc în casă. Armata noastră cu patru soldați vrea spațiu larg de desfășurare; mașinile, căluții, cărucioarele tânjesc, de asemenea, după un teren și mai generos pentru reprezentațiile lor în viteză. Oare o casă cât Auchanul ne-o fi s...

După ce mi-a plecat flăcăul în armată (a se citi grădiniță, dar, credeți-mă pe  cuvânt, sunt una și aceeași, pentru mine), m-am trezit cu o grămadă de timp liber pe cap. Brusc, nu mai trebuie să scot mâna leuțului din părul delicatei și nici arbitru de lupte greco-romane nu mai trebuie să fiu. Dacă stau să mă gândesc, nici pe podea nu mai sunt două tone de jucării, nici zarva nu se mai aude de la etajul patru. Da, fata mea e liniștită, se joacă frumos cu păpușele și ursuleți, ascultă muzică și dansează, e calmă ca tac-so, pupa-o-ar mama! Hai că stăm bine, ați putea zice. Ei, aș! Dar eu m-am învățat cu nebunia aia frumoasă! Ritmul meu e unul alert, în care curățenia se face în 10 minute (iar deranjul în două), mâncarea intră direct în stomac, cafeaua se bea dintr-o înghițitură, asta doar pentru a-mi rămâne destul timp pentru ceea ce contează cu adevărat: joaca alături de puii mei. Prea liniște e acum în casă. De abia aștept să  se întoarcă micul terorist și să răstoarn...

Postarea asta este pentru tine, surioara mea. Tu, care îmi iubești copiii și vii într-un suflet la noi în casă atunci când simți că mami e suprasolicitată și ar avea nevoie de o mână gingașă de ajutor. Tu știi să faci piticii să râdă, să-i alinți frumos, să-i cerți ca o mamă. În tine am cea mai mare încredere că ai grijă de copilași așa cum o fac eu. Știi să-i pui lui Darius mâna pe frunte și să-i desenezi cu degetele tale de înger prin păr atunci când vrea să facă nani. Știi să-mi giugiulești fetița, s-o faci să râdă cu gurița ei de acadea până la urechi.  Tu ești sora pe care mi-ar plăcea să o găsească Darius în Giulia toată viața. Ești omul care iubește sincer și necondiționat. Când nu ești cu noi, te sunăm de zece ori pe zi doar ca să-ți auzim vocea și să ne spui așa de dulce "Cap de muscă". Pentru toate astea și pentru multe altele pe care le ținem pentru noi, te iubim și îți mulțumim. Dacă nu am fi avut un om așa frumos ca tine, l-am fi construit. Din aur și smar...

Nu m-am mai tuns de mai bine de o jumătate de an. Nu știu cum se face că, atunci când sunt croită să sun pentru a-mi face o programare la salon, apar tot felul de piedici. De parcă cineva de acolo de sus mă vrea numai cu lațele în vânt.  Și am un păr, Doamne! Des, lung, încăpățânat. M-am plictisit de împletituri din care ies firele rebele, de cocuri stil gogoașă, de veșnica și mirobolanta "coadă de cal". De fapt, îngrijirea părului ocupă mult timp din timpul pentru care nu mai e timp... Cam așa stă treaba. Când ai copii mici, pentru a-ți face baie pe cap și a-ți mai aplica și un balsam/tratament/o mască e nevoie să se alinieze planetele. Tot Universul  trebuie să conspire ca tu să ai liniștea necesară și mirifica pauză de 20 de minute pentru a auzi apa șușurând în plete.  După ce ai reușit totuși să-ți îndeplinești dorința arzătoare de a-ți vedea podoaba capilară strălucind, te gândești că e cazul să mai tai din ele... din fire. Ideea e să și ajungi ...

Urăsc ora de iarnă. Când văd că se întunecă de la 17.00, taman când să înceapă ziua, mor de tot. Mai aiurea e că programul copilașilor de abia se reglase, și surpriză, dăm ceasul înapoi cu o oră și tot universul se dă peste cap. Toată karma și tot chi-ul se duc pe apa sâmbetei atunci când vine ora 23.00 și motăneii sunt mai fresh ca fresh-ul. "Mami, ne jucăăăm?", mă întreabă mititelul meu cu o voce de îngeraș cu mandolină. "Da, mami, ne jucăm!". Doar e aproape miezul nopții și ce altă grijă avem? Mâine nu avem job, nu grădi. Eah, doar niște vase ne așteaptă în chiuvetă, o conopidă vrea și ea să se transforme în sufleu și ar mai fi niște haine care vor să facă breakdance în mașina de spălat. De aspirator și mop nici nu mai pomenim, că astea au devenit un fel de extensii ale brațelor mele. Așa că ne jucăm. Alergăm prin casă, ne ascundem în șifonier, după draperii, în pătuț, țipăm, râdem, batem mingea, împingem mașinuțe, ordonăm cuburi, obosim. Într-un târziu, min...