Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta opere celebre

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Prietenia mea cu cărțile

Niciodată nu am fost o cititoare înfocată. Nu știu de ce. Poate pentru că școala, în loc să-mi cultive pasiunea pentru citit, mi-a inhibat adevărata plăcere a lecturii, sub imperiul terorii că trebuie musai să parcurg toate operele de la clasă. Totuși, am citit și în școala generală, dar și în liceu, majoritatea fiind lecturi obligatorii, dar, trebuie să recunosc, atunci când scăpam și savuram o carte ce nu se regăsea în programă mă simțeam mult mai liberă și mai fericită. Anii au trecut, am citit constant, urmând ca, în perioada mea de proaspătă mămică, să nu mai citesc nimic, exceptând cărțile de creșterea copiilor. Dar, în sinea mea, am știut că-mi voi recăpăta pasiunea (și timpul!) pentru a mă cufunda în lumea lecturilor care te țin cu mintea și sufletul conectate în alte lumi. Imboldul a fost Reading challenge 2016 , de pe site-ul goodreads.com, o provocare pe care mi-am lansat-o mie însămi, în ianuarie, impunându-mi un target de 30 de cărți, target pe care, sunt mândră ...