Raluca Nicula Blog

Eu am crescut la ţară. Niciodată nu mi-a fost ruşine cu originile mele, din contră, de foarte multe ori am considerat că ele reprezintă un mare avantaj. Când îmi aduc aminte ce frumos mă jucam atunci când eram copil, mă cuprinde nostalgia mai ceva ca pe Creangă. Stăteam de dimineaţa până seara afară şi, împreună cu ceilalţi copii, desenam şotroane, zăpăceam un elastic, ne aprovizionam "magazinele" cu legume şi fructe, alergam pe dealuri, făceam pe profesorii, dădeam spectacole în prezenţa părinţilor şi bunicilor... Ce să mai... Copilăria ideală. Acum, în parcarea de la bloc, strigătele copiilor au amuţit. Nimeni nu mai joacă fotbal până îşi rupe adidaşii buni, nimeni nu se mai aude ţipând: "Cine nu e gata, îl iau cu lopata".  În ziua de azi, copiii se distrează la mall, în aer închis, sub nasul părinţilor care îşi beau cafelele şi cred că le respectă micuţilor copilăria. Joaca a devenit ceva organizat, care nu mai are nimic în comun cu nebunia frumoasă a primilor...

Zi de zi suntem asaltați de informații alarmante despre epidemia de Ebola, amenințarea ISIS și criza din Ucraina. În urmă cu câțiva ani ar fi fost imposibil poate să ne imaginăm că în 2014 toate acestea vor izbucni atât de violent, ducându-ne cu gândul la Evul Mediu, la pandemiile ucigătoare și la pretențiile teritoriale hrăpărețe de atunci. Da, istoria se repetă, ni se dovedește încă o dată. Iar când se întâmplă asta, nu poți decât să asiști neputincios și să speri că totul va fi bine. Chiar dacă nu va fi. Ebola amenință acum și Europa, și, dincolo de exagerările din mass-media, chiar este o încercare serioasă pentru întreaga omenire. Faptul că au murit de Ebola cadre medicale specializate în lupta cu virusurile și bacteriile ucigașe ne duce cu gândul că noi, restul, n-avem nicio șansă. Faptul că s-a întâmplat ca virusul să se propage rapid în țări civilizate iar ne face să ne scuipăm în sân ca nu cumva să nu ajungă și în România. Și acum am ajuns în punctul sensibil. Ce se va în...

Ce rămâne de făcut atunci când toate visurile ni se împlinesc? Să ne făurim altele, bineînțeles. Eu, spre exemplu, când eram mică, îmi doream tare mult să devin redactor la "Adevărul". Îmi aducea unchiul de la București stiva de ziare, eu decupam pozele și le lipeam pe un caiet studențesc, după care scriam textele pe care le debitam pe moment. Eu le numeam știri, dar în realitate erau doar niște porcării, asta ca să fiu indulgentă.  A trecut timpul, numărul caietelor studențești au luat forma unor reviste wannabe, cu texte mai apropiate de adevărul jurnalistic. După ce am terminat facultatea de jurnalism și am prins ceva experiență prin redacțiile piteștene, a venit și împlinirea profesională: am devenit reporter la "Adevărul". Nu am alergat eu spre "adevăr", a venit el la mine, exact așa cum se întâmplă cu lucrurile predestinate. Cred că, după ce am ajuns la maturitate, suntem datori să luptăm pentru visurile din copilărie. Dacă țin bine minte, pe li...

Grabă. Ură. Incertitudine. Anxietate. Non-valori. Tristeţe. Retrospecţiune. Nemulţumire. Revoltă. Violenţă. Superficialitate. Doar eu văd numai partea goală a paharului lumii?

Cineva mă sabotează zilele astea şi, ca o noutate, nu sunt eu aia. Am îngroşat rândul celor care sunt nemulţumiţi de furnizorul de internet. Înjurături, scrâşnete, păr smuls din cap, tot tacâmul. Cred că le-am zis de întreg familionul, că nu sunt zgârcită de fel. Într-un final, plătesc internet ca să nu-l am. Bună treabă! Acum vă scriu ajutată fiind de bunul meu prieten Digi Net Mobil care vă salută. Eu nu, că încă nu mi-au trecut nervii. Până şi vara asta îmi vrea răul. Căldură infernală, aer irespirabil, femei care se îmbracă în sintetice sclipitoare, asortate cu tocuri cui pe care merg mai clătinat ca un sătean afumat pe uliţa din cătun. Alături de ele, băieţi cu tricou negru, mulat. La ăştia n-o fi venit vara? În fine. Îi las în plata Domnului. Şi mai am o pică pe ţăranii de la oraş, care se dau în stambă atât de stângaci în faţa urmaşelor Evei. Exemplu: zi de vară la bazin. Un exemplar blond şi unul brunet, ambele de rasă, vorba aia, fac topless. Vânătorii de ocazie, care s-au tre...

Ştiţi, era prin clasele mai mici o temă de compunere pe care învăţătorul ne-o dădea de fiecare dată când veneam din cele trei luni de recreere, şi anume: Cum mi-am petrecut vacanţa de vară. Fiecare încerca să-i uimească pe ceilalţi cu excursii, unele inventate, altele exagerate, cu distracţiile alături de prieteni, câte şi mai câte. Dar azi nu vreau să vorbesc despre asta, am făcut o simplă paralelă cu titlul postării. După cum bine ştiţi, ieri a fost sfârşitul lumii. Un nene, de nu ştiu unde, care nu mă interesează ce face, a prezis că pe 21 mai 2011 vine apocalipsa, chestie cu care am înţeles că a câştigat foarte mulţi bani de pe urma credulilor. Să-i fie de bine, zic! Deci cum am petrecut eu? Ghinionul a făcut ca sfârşitul lumii să vină, pentru mine, într-un weekend muncitoresc. Am vizitat o expoziţie de maşini vechi, am mâncat, am scris, am sărbătorit-o pe mama soacră (chiar aşa, sfârşitul lumii a venit de ziua tuturor Constantinilor şi a Elenelor şi chiar de ziua Piteştiului!), m-...

Şi-am urmărit săptămâni de-a rândul o emisiune tâmpită, şi am crezut că talentul va fi cel care va fi premiat atunci când se caută talente. N-a fost să fie, din păcate. Şi asta pentru că la "Românii au talent" tot românii au votat. Dintre atâţia copii şi oameni cu un har remarcabil, s-a găsit să fie cel mai cel unul care mie personal nu-mi spune absolut nimic. Ca el găsesc, dacă vreţi, zeci în Piteşti. Garantat mult mai buni, din toate punctele de vedere. Dar pe prostimea română, de care nu ne mai lecuim odată, nu a impresionat-o talentul la "Românii au talent", ci povestea din spate, tragedia. Şi da, copilul ăsta asta a făcut de când a intrat în concurs: a cerşit voturi băgând în faţă drama prin care a trecut. Nu se face aşa ceva, iar aici vina o poartă juriul şi organizatorii. Păcat, pentru că în alte ţări chiar au fost promovate adevăratele talente. O voce ca a lui Narcis Ianău nu găseşti la tot pasul, o tehnică atât de bună precum cea a lui Valentin Dinu aşijder...

Mai e un picuţ şi vine luna femeilor. Da, aţi citit bine, nu vă mai frecaţi la ochi. Avem şi noi dreptul să ne simţim speciale, iubite, răsfăţate, 31 de zile, una după alta, în direct şi în reluare. Să faceţi bine să ne cumpăraţi flori de primăvară, să ne distraţi pe la petreceri, să ne cumpăraţi mici atenţii (sau mari, după caz), să ne faceţi complimente, să ne îmbrăţişaţi, să ne duceţi la câte un film, să ne scoateţi la o plimbare. Şi toate, dragii noştri prieteni, iubiţi, soţi, să culmineze cu o declaraţie aşa cum numai noi, femeile deosebite din viaţa voastră, merităm pe deplin. Pentru că şi noi, la rândul nostru, vă iubim şi vă facem toate poftele... în restul de 334 de zile din an. Hai, spor la treabă!

Da, mai trăiesc. Cel puţin deocamdată. M-am întâlnit vineri şi cu cititorii cei frumoşi: Oana , Ema , George şi Canguru (mulţi am fost, puţini au rămas), asta după luni de absenţe motivate şi ne. Cu acest prilej mi-am dat seama că n-am mai citit demult o carte, mai precis cam de vreo trei luni. Să-mi fie ruşine, zic. Mă, eu voinţă am avut, câteodată mi-a lipsit timpul, alteori cheful. Deci, aş putea spune, răstălmăcind vorbele contemporanului Coelho, că tot Universul complotează împotriva mea. Dar nu mă las, să ştiţi. Deja îmi face cu ochiul un volum de Octavian Paler. În rest, voi ce faceţi? Sunteţi bine, sănătoşi? P.S.: Maaamă, e jumătatea lui octombrie. Mâine-poimâine e Crăciunul şi nici n-a trecut bine cel dinainte...

Să fii soţie în ziua de azi nu mai e atât de greu pe cât era pe vremuri. Acum, avem maşini care spală, calcă, chiar gătesc în locul nostru. Mi-a venit ideea într-o zi de sărbătoare, când, liberă fiind, m-am gândit să spăl rufe. Eram aşa pe gânduri: o fii păcat să spăl? Dar, de fapt, eu nu spăl. Eu doar bag rufele în maşină, le scot şi apoi le întind. E păcatul maşinii, că doar nu fac mare lucru eu că apăs pe un buton... În cele din urmă, mi s-a făcut milă de sufletul ei şi am abandonat ideea. Nu de alta, dar ce va face biata de ea atunci când, odată ajunsă la judecată, laolaltă cu celelalte Bosch-uri, Whirlpool-uri, Beko-uri, Zanussi-uri, Indesit-uri etc., va fi nevoită să răspundă la întrebarea Domnului: "De ce ai spălat în zi de Cruce Roşie?". Cu spălatul am lămurit-o. Degeaba mă laud eu că fac treaba asta, când de fapt, n-o fac, ce mai încolo şi încoace. Nici măcar de călcat nu se mai calcă atât de greu. Dacă înainte o soţie pierdea o grămadă de timp şi îşi tocea tot atâţi...

Revin la seria de fotografii despre Piteştiul european. Unii ar putea crede că am eu ceva la cap de observ numai chestiile nasoale din Oraşul Lalelelor. Dar nu e aşa, parol. Sunt cât se poate de sănătoasă! În al doilea rând, azi am mers să documentez un subiect şi mi-au atras atenţia câinii de lângă teatru. Acum ştiţi doar că eu sunt moartă după animăluţe şi în vecii vecilor nu le-aş face niciun rău. Dar... peisajul a fost unul foarte trist. Oamenii aproape că făceau slalom printre maidanezi. Şi asta într-un centru al unui oraş care are pretenţii că se respectă. Ce ar fi de făcut? Nu ştiu, duşi undeva într-un adăpost al lor. Nu e vina bietelor animale că au ajuns în situaţia asta, aşa că eutanasierea nu e deloc o soluţie.

... şi gunoiul său integrat şi el, ca orice gunoi care se respectă, în Uniunea Europeană.

Zic şi eu aşa, că prea m-am săturat! În ultimele zile, la tv, s-a făcut exces de expresia asta: "Parlamentarii vor să voteze cu bilele la vedere". Nu le-o fi ruşine? ;))

N-am fost niciodată la circ şi, sinceră să fiu, nici n-am simţit nevoia. Trăiesc într-o ţară în care circul, cu tot cu jonglerii, animale dresate şi clovni, îmi este livrat zi de zi, de cele mai multe ori fără să vreau. Aşa că la ce să plătesc pentru a intra într-un cort colorat, când pot să stau frumos în faţa televizorului şi să am parte de un show cel puţin la fel de animat? Cu toate acestea, trebuie să recunosc, în circul adevărat animalele şi bufonii joacă doar un rol, pe când în cel de-al doilea caz, circul a devenit un mod de viaţă. Grădina Zoologică. Da, avem în Piteşti şi una d-asta. Cam sărăcăcioasă, ce-i drept, dar e bună şi aşa. Pe aici am fost de vreo câteva ori, am admirat urşii, lupii, păsările şi pot să spun că mi-e milă de bietele exponate vii. E nasol să stai închis într-un ţarc şi tot felul de idioţi să vină şi să se zgâiască la tine (odată era să păţesc ceva grozav! Leul, dragul de el, supărat că idioata de mine îl fixa neîncetat, s-a întors cu fundul după care era ...

... bine aţi venit la conferinţa de presă a Partidului Jos Prostia! Cine suntem noi? Suntem nişte tineri care am votat la prezidenţialele din 2009, dar care n-am avut câştig de cauză în faţa maşinăriilor de vot animate de mecanismul pur românesc al furtişagului, al brichetelor şi al găleţilor. Am asistat la un adevărat circ atât pe stradă, unde am văzut mai multe panouri cu antireclame decât fire de iarbă, cât şi la televizor, unde unii jurnalişti s-au dat cu marinarul pe faţă, uitând de principiile echidistanţei şi ale obiectivităţii. Tot noi suntem aceia care nu mai dăm un ban pe facultăţile româneşti, care au devenit în cele mai multe cazuri doar o bandă rulantă de livrat diplome. Tot noi vedem că preşedintele nostru se transformă pe zi ce trece într-un dictator şi nimeni nu are ce face, că românii sunt prostiţi pe faţă şi prin spate, că industria este extraproductivă, dar lipseşte cu desăvârşire, în sfârşit, că România devine o mare piaţă de desfacere... şi atât. Dacă şi voi aveţi ...

A înnebunit lumea de tot, dar asta nu mai e o noutate pentru nimeni. Auzi, copiii bogaţi să nu mai primească alocaţii! Să beneficieze de acest drept doar sărmanii, că doar ei sunt copiii statului. Să vezi cât de eficientă va deveni de-acum producţia de rromi la hectar! Să nu mai mire pe nimeni că în câţiva ani vom ajunge minoritari în Rromânia (sau suntem demult?). Adică e rău să vrei să câştigi bani mai mulţi, să te îmbogăţeşti treptat şi să contribui în acest mod la dezvoltarea ţării? Păi dacă Statul îi încurajează pe săraci, hai să nu ne mai sinchisim să muncim, să stăm acasă şi să primim ajutoare sociale de la Boc. Clasic românesc.

Nu ştiu de ce ne mai mirăm, fraţilor, că prin şcoli se bat profesorii cu profesorii, profesorii cu elevii, profesorii cu poliţiştii. Într-o ţară în care însuşi Zeus îi aplică una bucată în faţă unui copil şi e absolvit de vină, ce pretenţii să avem de la muritorii de rând? Eu zic totuşi că palmele astea au fost făcute în Photoshop şi apoi mişcate în Adobe Premier cu pixelul albastru.

Iarna nu-i ca vara! Nimic mai adevărat. Termoficarea, această Muma-Pădurii a zilelor şi locurilor noastre, a îngheţat apa de la robinete şi din calorifere. Acum, piteşteanul cel oropsit, ai cărui nervi au ajuns la limită, e nevoit să mai pună încă o plapumă peste el. Cui să se plângă? Ce să facă? Tace şi înghite. Îşi aduce însă aminte cum prin toamnă primarul îl ameninţa că dacă nu-şi achită facturile la utilităţi, pac! vine omu' negru şi-i taie tot. S-a conformat piteşteanul nostru, a strâns bani, a plătit căldura şi apa caldă, dar ce te faci? Când vântul taie în carne vie, când bieţii şi nestingheriţii maidanezi urlă din toţi bojogii, când pietrele crapă una câte una... caloriferul său cel racordat la soba Piteştiului... e bocnă! De supărare, locatarul îngheţat îi trage cu sete nişte şuturi şi-o înjurătură: "Tu-ţi maica mă-tii de drăcie! Na d-aici! Te-ncălzesc eu de nu te vezi!". După câteva minute, omul nostru, satisfăcut de chelfăneala aplicată noului său frigider, ap...

E clar! România a ieşit din criză, toate sunt bune şi frumoase, presa nu mai are ce să scrie. Nu, păi altfel n-am cum să-mi explic de ce naiba peste tot se vorbeşte despre flăcări violet şi atacuri energetice. Chiar aşa au fost epuizate toate subiectele serioase şi pertinente? (Nu că până acum le-am fi găsit în ziare). Constat cu stupoare că ne-am transformat într-o ţară mov, unde oamenii sunt mov (ăia albaştrii din "Avatar" sunt mici copii pe lângă noi), hainele sunt mov, politica e mov. Pentru mine violetul a devenit violent!!! Mă întreb şi eu aşa: de atacuri energetice ne ferim purtând mov, dar de prostie...?

Și ăla mic, de respira greu... era președintele, mă! Vouă vă vine să credeți că ăsta ne e șef de stat? Să mor io, dacă l-aș vedea în pasaj, i-aș da un leu :))