Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări cu eticheta ben hur 2016 oficial trailer

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Lew Wallace - "Ben Hur"

Nu știu cum s-au aliniat planetele în așa fel încât să-mi scoată în cale această minunată carte despre care nici măcar nu auzisem, dar nu pot decât să mă bucur de două ori: o dată că în "Ben Hur" de Lew Wallace am descoperit un roman extraordinar, care a urcat în Top 3 cărți preferate și încă o dată pentru că a picat tocmai bine, în preajma Paștelui, având o tematică biblică. Romanul se deschide foarte frumos și emoționant cu întâlnirea celor trei magi: egipteanul Balthazar, grecul Gaspar și indianul Melchior în deșertul Iudeei, pentru a porni împreună spre a i se închina lui Mesia născut în Bethleem. Apoi, povestea se concentrează asupra lui Ben Hur, un prinț evreu al Ierusalimului, din neamul lui Iuda. Acesta este acuzat pe nedrept de tentativă de omor asupra prefectului roman Valerius Gratus, i se confiscă toată averea și este vândut ca sclav, toate acestea din pricina trădării lui Messala, cel mai bun prieten al său din copilărie, devenit, din evreu, roman veritab...