D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Revin la seria de fotografii despre Piteştiul european. Unii ar putea crede că am eu ceva la cap de observ numai chestiile nasoale din Oraşul Lalelelor. Dar nu e aşa, parol. Sunt cât se poate de sănătoasă! În al doilea rând, azi am mers să documentez un subiect şi mi-au atras atenţia câinii de lângă teatru. Acum ştiţi doar că eu sunt moartă după animăluţe şi în vecii vecilor nu le-aş face niciun rău. Dar... peisajul a fost unul foarte trist. Oamenii aproape că făceau slalom printre maidanezi. Şi asta într-un centru al unui oraş care are pretenţii că se respectă. Ce ar fi de făcut? Nu ştiu, duşi undeva într-un adăpost al lor. Nu e vina bietelor animale că au ajuns în situaţia asta, aşa că eutanasierea nu e deloc o soluţie.