D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Dintotdeauna m-a fascinat India, și cred că totul a pornit de la Eliade al nostru, care m-a ajutat să gust din misterele acestei țări încă din școala generală când citeam cu o fascinație aparte "Maitreyi". Și apoi, cred că au mai contribuit la imaginea asta și filmele indiene, care aveau un farmec irezistibil. Așa că am pornit să citesc "Kim" cu inima deschisă și cu mari așteptări, mai ales că aveam certitudinea unei scriituri de clasă, dacă luăm în calcul că magnificul Kipling este posesor de Nobel pentru Literatură (distincție acordată în 1907). "Kim" este, la bază, un roman indian de spionaj, dar, printre intrigile și suspansul caracteristice acestui gen, se remarcă povestea captivantă și plină de învățăminte a unei deveniri. Kimball O'Hara, un copilandru orfan de origine irlandeză, pleacă din orașul Lahore într-o călătorie alături de un lama tibetan, în căutarea împlinirii destinului său, prezentat prin metafora "taurului roșu uriaș ...